Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi, doi copii cu recorduri mondiale şi europene în alpinism, au fost victimele avalanșei ce a avut loc sâmbătă în Munții Retezat. Vestea sfârșitului lor tragic a stârnit ample discuții în spațiul public, iar mulți l-au acuzat pe Ovidiu Popescu, tatăl fetei, că a determinat-o pe aceasta să urmeze un traseu periculos, fără să poarte cască de protecție, și într-o perioadă în care autoritățile au avertizat că s-ar putea produce avalanșe, scrie b1.ro 

Mai mult, unii chiar au susținut că Ovidiu Popescu le-a forțat pe cele două fiice ale sale, Dor Geta și Coco, să doboare recorduri după recorduri și să depună eforturi colosale în condiții extreme numai pentru a-și satisface el propriul orgoliu.

În acest context, readucem în prim plan o scrisoare trimisă de Camelia Maria Manea, jurnalistă cu expediții la activ, în martie 2012 și publicată pe blogul lui Mircea Ordean, în care aceasta vorbește în detaliu despre chinurile prin care trecea Coco Popescu, obligată fiind de tatăl ei.

Printre altele, jurnalista îl acuză pe Popescu de intrarea frauduloasă în Parcul Național Aconcagua (a folosit acte false, dat fiind că minorii nu sunt acceptați, iar fiica lui era minoră), îl mai acuză că a forțat-o pe fată să urce muntele, deși era extrem de grav bolnavă și nici nu aveau asigurare medicală, că e posibil să fi mințit în privința recordurilor stabilite, că a înjurat-o, jignit-o și chiar pălmuit-o pe fată pentru că nu dădea randament la antrenamente pe cât și-a fi dorit el.

MESAJUL INTEGRAL

”Am spus ca va spun despre romani. Nu vreau sa spun despre toti romanii in general (desi, cum spunea un cubanez pe care l-am intalnit aici: „am multi prieteni romani, ei asa intre ei nu se suporta, dar iti pot fi foarte buni prieteni), dar Ovidiu Popescu, membru fondator al clubului montan „Altitudine” mi-a atras antentia. Vedeti voi, Ovidiu avea cu el pe fata lui de 14 ani, desi acest lucru era ilegal, pentru ca minorii nu sunt acceptati in rezervatie. Cum a reusit performanta? A folosit pasaportul unei romance pentru a doua oara, astfel incat romanca respectiva avea doua permise emise pe numele ei. Au intrat (el si cu fata lui) in rezervatie, dar nu s-au oprit la Confluencia, pentru ca nu vroiau sa treaca prin controlul medical, care ar fi vazut probabil ca fata e minora. Au dormit noaptea pe valea Horcones sub o piatra (aveau saci, nu stiu daca aveau si cort), numai ca in drum spre Plaza de Mulas au gresit cararea astfel incat au trebuit sa treaca raul de cateva ori. Fata era la ciclu si a trecut prin apa rece de ghetar de multe ori, astfel incat ca a racit. Rau de tot. Au ajuns la Mulas si aia mica de-abia se mai putea misca si ii spunea Catalinei ca „ma doare si cand stau in picioare”. Nici antibiotice nu putea sa ia (era la 4300m). Nici la doctor nu se putea duce, nici cu elicopterul nu putea fi evacuata. Intr-o noapte, baietii din Arad care aveau cortul langa cortul pe care il impartea cu tatal ei, Ovidiu, l-au auzit pe Ovidiu cum o injura pe fata [ca la usa cortului] si ii spunea ca trebuie sa faca un efort mental sa se vindece cu mintea. Dupa care alte injuraturi. N-au mai stat mult in tabara pentru ca fata se simtea din ce in ce mai rau, asa ca au luat-o din nou pe jos (!) spre iesirea din rezervatie. Fata as-a dus la Santiago la doctor si si-a revenit. [Fata e cea in pufoaica rosie].” (http://explorer.org.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=73&Itemid=37#mulas)

Problema cea mai acuta care se pune in acest caz este aceea care priveste dilema MORALITATE / IMORALITATE – adica notiunile elementare care tin de „etica” muntelui…
Pe tema acestor „controverse” s-ar putea specula la nesfirsit… Vreau sa fac mentiunea ca eu am incercat sa pastrez echidistanta si, mai mult decit atit – discretia – privitor la felul cum este „promovata’ Coco si transformata in „brand”… Au fost lucruri care m-au frapat in cei 5 ani de cind o cunosc – si pe ea, si familia ei – imi spusesem ca voi scrie cindva ceea ce stiu, „ca sa fim consecventi adevarului istoric”… Dar acum tot a venit vorba despre o problema… etica, despre aspecte care, intr-un stat de drept, cum ar fi SUA, n-ar fi scapat sub nici o forma organizatiilor de protectie a copilului si s-ar fi lasat cu procese de intentie usturatoare…

Voi face referire la doar citeva situatii pe care le-am constatat fiind in preajma Crinei si a „antrenorului” ei (cum s-a autointitulat!), Ovidiu Popescu:
1.     – intrarea frauduloasa in Parcul National Aconcagua in prima tentativa de ascensiune pe Aconcagua (ianuarie 2008), soldata cu o grava imbolnavire a Crinei si nevoia imperioasa de a o trimite la tratament – prin interventii la colega noastra de la Universitatea din Santiago, Loredana Smaranda (oare Ovidiu isi mai aminteste macar numele ei, caci sunt sigura ca a omis demult sa-i… multumeasca!!!). Pe atunci, plecasera din tara si n-aveau nici macar asigurare medicala – e infiorator sa  VREI sa duci un copil la aproape 7000 de metri si sa nu-ti iei minimum de precautii medicale!
2.     – a urcat Crina pe Ojos del Salado in 2009? Asta poate sa spuna numai ea, dupa multi-multi ani, cind n-o sa-i mai pese de … PALMARES! Ultima fotografie este de la cel mult 6400 de metri altitudine, deasupra Refugiului Tejos, pe fundal se poate observa foarte clar El Muerto… si se poate face, calitativ si obiectiv, o evaluare a altitudinii REALE. No comment! In momentul in care i-am solicitat lui Ovidiu o poza „de varf” pentru articolul din „Terra Magazin” care cauta sa promoveze ascensiuni VERIDICE, mi-a spus ca are un Certificat obtinut de la Copiapo – am cerut copia scanata a „certificatului” si mi s-a replicat ca, de fapt, diploma este „inramata” si nu poate fi scanata. No comment!
3.     cind am rugat-o pe fetita (de atunci) sa-mi acorde interviul despre Aconcagua si Ojos del Salado, tatal ei a devenit ff suspicios si i-a cerut imperativ sa-i dau intrebarile pe o foaie de hirtie si sa le completeze ea urmind sa mi le aduca peste citeva ore… Am recunoscut in materialul care mi-a parvenit raspunsurile lui… Ovidiu si tare dezamagita am fost… Lipsea candoarea copilului care sa se bucure de o realizare A SA si, evident, sintagmele de genul „cea mai…”, „cel mai…”, inclusiv declaratia socanta : „Voi fi prima femeie din Romania pe Everest” m-au facut sa nu mai doresc niciodata sa scriu ceva despre familia Popescu. O doream pe Coco asa cum este ea pentru multi dintre noi – copil teribil al muntilor, dar n-a fost sa fie…
4.     Eram la catzarat in peretii de la Pestera Muierii si Ovidiu o antrena pe Coco intr-unul dintre trasee. La un momet dat, aflata in fata unei surplombe, fetita incearca de 2-3 ori si vrea sa renunte. Taica-su ii aplica vreo citeva injuraturi cu vorbe din alea dulci de-ale lui, neaose si … reuseste s-o motiveze suficient de mult cit sa treaca pasul dificil. Seara, la masa, mandru nevoie-mare, ii aminteste de episodul din perete si spune: „Vezi, daca nu-ti ziceam eu ce trebuie sa faci nu mai urcai. Sa-ti fie de invatatura si alta data! Ti-aduci aminte cind eram la… … si tot asa n-ai vrut sa mergi si eu te-am certat?”. Iar fata raspunde: „_ Eeee, da! M-ai certat! Cum sa nu? Mi-aduc aminte si acum perechea aia de manusi reci pe care mi-ai tras-o peste fata! Mi-au dat lacrimile cit de tare m-au usturat obrajii!”. A fost un moment de tacere la masa. Toti se uitau cind la Coco, cind  la Ovidiu si a trebuit sa schimbam vorba ca sa nu se mai simta Coco atit de prost sub privirile lui pline de repros… De atunci, n-am mai auzit-o vorbind despre ce a simtit ea pe munte linga „antrenorul” ei… Am citit aricolul din „Formula AS” (o revista admirabila!), intitulat mai mult decat sugestiv „Singuratatea mierlei” (v. http://www.formula-as.ro/2009/858/societate-37/singuratatea-mierlei-10823)… Am vazut ca nevoia de PALMARES a tatalui l-a facut sa ataseze poze cu Coco la … 4 ani, Coco pe stanca la… 11 ani (de fapt, erau pozele mai recente ale surioarei mai mici, Getutza)… Da, poate ca reclama a meritat! Nimeni, in alpinism (aici, in Romania), n-a reusit sa „ambaleze” mai bine adevarul si neadevarul in articole de presa si in bani de sponsorizare… Scopul scuza mijloacele, nu-i asa?
5.     Ce ne facem cu limbajul mai mult decit suburban al lui Ovidiu? Care tatic isi „gratuleaza” odrasla cu atitea „dulcegarii”, mai ales la varsta adolescentei, cind toate fetele incep sa viseze – instinctiv – la un Fat-Frumos numai al lor? Ce model a gasit ea in tatal ei? Ce-l face pe acest barbat sa o brutalizeze verbal atit de tare? Ce frustrari are el, daca trebuie sa o sileasca sa accepte vorbe si comportari agresive??? Parintii care au copii pe-acasa isi pun des astfel de intrebari…
6.     Un episod pe care Coco l-a trait cu mare tristete in expeditia pe Aconcagua (2008) este cel legat de imbolnavirea ei si obstinatia tatalui de a o trimite mai sus de 4300 de metri, spre Nido de Condores (fata avea dureri atroce si nu putea nici sa se mai intoarca de pe o parte pe alta in sacul de dormit!) – si. intr-un anume context, ea a simtit nevoia sa-mi dea pe ascuns un biletel pe care scrise un mesaj disperat catre maica-sa si m-a implorat sa-i expediez eu un e-mail de la Hotelul aflat linga Plaza de Mulas! Nu mi-a trebuit nesabuintza mai mare ca atunci! Ovidiu s-a facut foc si para – sa nici nu ma mai vada in ochi! De ce m-am amestecat eu in problemele lor de familie?!?
7.     Anul trecut, prin martie, am fost invitata la o emisiune si Mihaela Craciun, de la TVR International, m-a intrebat asa, intr-o doara: „Ce crezi despre Coco Popescu si despre tatal ei?”. Din colegialitate, am simtit nevoia sa-i vorbesc de bine… Dar Mihaela mi-a zis ca au fost cu totii stupefiati sa se trezeasca intr-o seara cu Ovidiu in studio, cerindu-le imperativ sa-i lase sa intre in platou „pe nepusa masa” ca sa vorbesca pentru „citeva minute” despre o mare „premiera mondiala”… Nu se procedeaza asa… Oricit de mari ar fi angajametele fata de sponsori… Trebuie pastrata o oarecare rezerva in ceea ce faci. Supramediatizarea duce la un efect invers, de respingere, de repulsie. Alpinismul e un sport frumos, e pentru oameni mai retrasi, mai interiorizati… Cere echilibru, stapinire, cumpatare… Sigur, interventiile in mass-media de orice tip – audio, video sau scrisa, au rolul lor, dar nu trebuie sa SUPRALICITAM!
8.     Copilul are doza lui de afectivitate… Coco simtea nevoia unei protectii materne, seara ne refugiam intr-un colt si citeam din jurnal sau povesteam… Ii placea sa interactioneze cu fete, cu persoane care simt la fel ca ea, dar tatal sau i-a reprimat mereu acesta dorinta firesca…
9.     Pina si moartea prietenului care s-a izbit violent cu motocicleta de un stilp a fost mediatizata intr-un fel… neprincipial. Ce poti sa mai ceri de la morti? Nu trebuie sa-si vada linistiti de calea lor? Nu stiu ce a simtit Coco in momentul in care a citit teribilismele din presa. Orice ar fi, e un copil incercat din greu. Si… probabil ca va tinji mereu dupa copilaria pierduta mult prea de timpuriu.
10. Din punctul de vedere al dascalului, ar trebui sa comentez mult despre educatia mai mult decat precara pe care a primit-o Coco in scoala, datorita numeroaselor absente si a felului „sictirist” in care atat Gabi (mama), cat si Ovidiu (tatal) tratau SCOALA. Dar… Noi trebuie sa-i fim alaturi fetitei care a implinit multe dintre visele unor romani care nici n-au cutezat vreodata sa ajunga macar cu gindul in locuri unde ea a reusit sa puna steagul nostru!

      Tot ce i-as dori Crinei este sa-si gaseasca linistea sufleteasca si sa se bucure de armonia familiei la care viseaza! Si sa aiba puterea sa ierte (chiar daca n-o sa uite multe lucruri care au traumatizat-o!). Si sa-si gaseasca… DRUMUL EI!”