RovinariPartenerii chinezi interesaţi să construiască la Rovinari, de la zero, un grup energetic au trasat actualei conduceri din CE Oltenia sarcina de a reduce costurile de producere a cărbunelui. Laurenţiu Ciurel, directorul general executiv al CE Oltenia, a confirmat într-o emisiune la un post local de televiziune, că în 3-4 luni va fi gata studiul de fezabilitate, iar contractul va fi semnat, cel mai devreme, în iulie 2014. Ciurel a mai spus că fie în preajma Crăciunului, fie la începutul anului viitor, o delegaţie de chinezi va veni la Rovinari.

Directorul general al CE Oltenia Laurenţiu Ciurel a semnat zilele trecute un acord cu firma ce va construi un grup energetic la Rovinari. Primul acord, adică un memorandum de înţelegere, a fost semnat acum un an, dar de atunci chinezii au lucrat la un studiu de prefezabilitate, iar termenele au fost date peste cap. Laurenţiu Ciurel a menţionat că acest acord, semnat la Bucureşti, nu este unul care să ţină locul de contract. El spune că studiul de prefezabilitate este gata, iar apoi urmează întocmirea studiului de fezabilitate. Abia după aceea vor fi făcute demersurile pentru obţinerea aprobărilor pentru începerea lucrului.

Chinezii vor cărbune mai ieftin

Dar, până atunci, conducerea CE Oltenia are de rezolvat nişte probleme ridicate de chinezi. „Preţul cărbunelui pe care îl vom livrea este mare în concepţia dânşilor. Noi vom avea la dispoziţie perioada aceasta de reconstrucţie să luăm măsuri necesare în carierele care vor deservi acest grup pentru ca preţul să fie cât mai mic“, a declarat Laurenţiu Ciurel.

Directorul a spus că la acest moment o tonă de cărbune de la Rovinari are un preţ de cost de 12-14 euro. „Ei vor sub 10 euro. Se va putea, sigur că se va putea. E datoria noastră să facem treaba asta şi să creăm oportunităţile necesare. O vom face aplicând tehnologii adecvate, punând în funcţiune legea 255, reorganizând fluxurile şi deservirea utilajelor pentru că suntem suprapopulaţi în zonele productive“, a declarat Ciurel.

Laurenţiu Ciurel a mai spus că în CE Oltenia sunt multe cariere cu preţul de cost de 8-9 euro, dar per total Divizie Minieră, preţul este mai mare, aproape de 15 euro.

VARIANTE

Varianta iniţială a proiectului era de construire a unui grup pe amplasamentul unui bloc energetic vechi. În final, va fi realizat un grup nou, pe un alt amplasament şi va fi nevoie de cumpărarea unor terenuri. „Au fost mai multe variante de amplasament. A fost aleasă a treia variantă care nu mai influenţa structura actuală a Termocentrala Rovinari, aproape că rămâne neatinsă. Nu va fi demolat nimic“, a mai spus Ciurel.

INVESTIŢIE

„Depinde de noi dacă se face sau nu se face“, a declarat Laurenţiu Ciurel, adăugând că investiţia este de 850 milioane-1,1 miliarde de euro. Durata de execuţie este de maxim 4 ani, timp în care la Rovinari vor avea de lucru mii de persoane, spune Ciurel. Partea română va veni doar cu infrastructura, nu cu bani.

Articol publicat in Pandurul.ro

 

2 COMENTARII

  1. intre timp tov ciurel a pus pe liber 2000 de angajati ai Complexului Energetic Rovinari iar de investitia chinezilor nimeni nu si mai aminteste nimic !

Comentariile sunt închise.