EuroParlAlianţa PSD-UNPR-PC a obţinut, în urma alegerilor de duminică, 16 mandate în PE, PNL – 6 mandate, PDL – 5 mandate, UDMR – 2 mandate, PMP – 2 mandate, iar Mircea Diaconu un mandat, potrivit rezultatelor finale, anunțate, ieri, de Biroul Electoral Central (BEC).

În urma scrutinului pentru Parlamentul European, alianţa PSD-UNPR-PC a întrunit 2.093.234 de voturi, PNL – 835.531 de voturi, PDL – 680.853 de voturi, candidatul independent Mircea Diaconu – 379.582 de voturi, UDMR – 350.689 de voturi, iar PMP – 345.973 de voturi. Celelalte formaţiuni politice nu au întrunit pragul electoral de 5% pentru a li se atribui mandate în PE.

Surpriza euroalegerilor a fost scorul bun obținut de Mircea Diaconu, care a avut un puternic sprijin mediatic și a depășit PMP-ul, susținut explicit de președintele Traian Băsescu.

 

Alianța PSD-UNPR-PC (afiliat S&D)

Corina Crețu – vicepreședinte PSD – este europarlamentar din 2007. Corina Crețu a fost purtător de cuvânt al Administrației Prezidențiale, între 2000 și 2004, când șeful statului era Ion Iliescu. Între 2004 și 2007 a fost senator PSD.

Cătălin Ivan – purtătorul de cuvânt al PSD – este europarlamentar din 2009. Este liderul delegației PSD din Parlamentul European și președinte al PSD sector 1.

Dan Nica – fost ministru al Comu­nicațiilor (2004-2008, 2012-2014) și al Internelor (2009), deputat PSD din 1996. În 2009, în calitate de ministru de Interne în Guvernul PDL-PSD, a lansat acuzația că se pregătește fraudarea alegerilor prezidențiale cu autocarele care plimbă turiști electorali. Premierul Emil Boc (PDL) l-a demis, ceea ce a provocat ieșirea PSD de la guvernare.

Maria Grapini – fostul ministru al IMM-urilor din partea PC a apărut în presă mai mult în urma unor greşeli de exprimare. Este vicepreședinte PC.

Damian Drăghici –parlamentar UNPR, fost consilier de stat pe problemele romilor al premierului Victor Ponta. Este muzician, are 18 albume înregistrate și a participat ca invitat pe un album care a câștigat un premiu Grammy.

Daciana Sârbu – fiica liderului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, și soţia premierului Victor Ponta – este eurodeputat din 2007. Între 2005 și 2007 a avut statut de observator din partea României.

Ioan Mircea Pașcu este europarlamentar din 2007. A fost consilier prezidențial al lui Ion Iliescu (1990-1992), secretar de stat în MApN (1993-1996), deputat (1996-2007), ministru al Apărării Naționale (2000-2004).

Viorica Dăncilă – euro­par­lamentar PSD din 2009. Este preşedinta Organizaţiei de Femei PSD ­Teleorman.

Ionel Sorin Moisă – adjunctul şefului de cabinet al comisarului european pentru Agricultură, Dacian Cioloș.

Victor Boștinaru este europarlamentar din 2007. Între 1990 şi 2000 a fost deputat, fiind membru FSN și ulterior PD. În 2001 a trecut la PSD. În 2004 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.

Claudiu Ciprian Tănăsescu – europarlamentar din 2009, când a fost ales pe listele PRM. Ulterior a ­trecut la social-democrați, fiind ­liderul PSD Diaspora.

Doru Frunzulică – secretar de stat la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.

Constantin Rebega – vicepre­ședinte al CJ Prahova, liderul filialei județene a PC.

Ana Claudia Țapardel – vicepreședinte al Tineretului Social-Democrat (TSD).

Andi Lucian Cristea – fost director general în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (2012-2014).

Victor Negrescu – coordonatorul Național PES activists – militanții Partidului Socialiștilor Europeni. A intrat în Parlamentul European de pe locul 17, după retragerea Ecaterinei Andronescu, aflată pe locul 2. Premierul Victor Ponta i-a cerut acesteia să rămână în Parlamentul de la București,

 

PNL (afiliat ALDE, în curs de afiliere la PPE)

Norica Nicolai – europarlamentar din 2009. A fost secretar de stat la Ministerul Muncii în perioada 1997-2000, din partea PNȚCD. Între 2004 și 2008 a fost senator PNL. Propusă în 2007 de către PNL ministru al Justiției, a fost refuzată de președintele Traian Băsescu, care a invocat “mapa profesională” a Noricăi Nicolai.

Adina Vălean – europarlamentar din 2007 – este soţia liderului PNL, Crin Antonescu. În 2009,Parlamentul European a adoptat raportul Adinei Vălean privind scăderea tarifelor la serviciile de roaming. Între 2004 și 2007 a fost deputat în Parlamentul României.

Ramona Mănescu – europarlamentar între 2007 și 2013, când a renunţat pentru a ocupa portofoliul Transporturilor în Guvernul Ponta. Este căsătorită cu Rareș Mănescu, primarul sectorului 6 din București.

Cristian Buşoi – europarlamentar din 2007 până în 2013, când a fost numit în fruntea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), funcție din care demisionat după ruperea USL. Între decembrie 2004 şi aprilie 2007, deputat.

Renate Weber – eurodeputat PNL din 2007. A fost preşedinte al Fundaţiei Soros România şi consilier prezidențial (2004-2005) în timpul mandatului lui Traian Băsescu.

Eduard Hellvig – europarlamen­tar din septembrie 2013 şi fost ministru al Dezvoltării în Guvernul Ponta I. A demisionat din Executiv după ce a fost acuzat de incompatibilitate. Între 2004 și 2008 a fost deputat PC.

 

PDL (afiliat PPE)

Theodor Stolojan – fost premier al României (1991-1992). În 2000, a candidat la preşedinţie din partea PNL, iar din 2002 a devenit liderul acestui partid. În 2003 a pus bazele Alianţei DA, alături de Traian Băsescu. În 2004 s-a retras din cursa prezidențială, locul său fiind preluat de Traian Băsescu. A fost consilier prezidenţial, după care a fondat, alături de un grup de demisionari din PNL, PLD, care a fuzionat cu PD. A fost nominalizat de PDL candidat la funcţia de premier în 2008, însă s-a retras.

Monica Macovei – este unul dintre cei mai activi europarlamentari. PE a aprobat un raport al său privind confiscarea extinsă a averilor obținute ilicit. În perioada 2004-2007 a fost ministru al Justiţiei, iniţiind o serie de schimbări în sistem şi înființând Agenția Națională de Integritate (ANI).

Traian Ungureanu – europarlamentar PDL din 2009. Între anii 1989-2003, a lucrat la Secția română a postului de radio BBC World Service, ca redactor principal.

Marian Jean Marinescu – europarlamentar PDL din 2007 până în prezent. Este vicepreşedintele Grupului PPE din Parlamentul European.

Daniel Buda – deputat în Parlamentul României între 2004 și 2012, președinte al Comisiei juridice (2008-2012). Lider al PDL Cluj.

 

UDMR (afiliat PPE)

Iuliu Winkler – europarlamentar din 2007. A fost deputat între 2000 și 2004. A fost ministru delegat pentru Comerţ (2004-2007) și ministru al Comunicaţiilor (2007) în Guvernul Tăriceanu.

Csaba Sogor – eurodeputat din 2007. Senator UDMR între 2000 și 2007, susținător al autonomiei Ținutului Secuiesc.

 

PMP (afiliat PPE)

Cristian Preda – a fost ales europarlamentar în 2009 pe lista PDL. În 2012, a devenit prim-vicepreședinte PDL. Anul trecut a fost suspendat din partid după o serie de declarații critice la adresa conducerii. Acum câteva luni s-a alăturat PMP.

Siegfried Mureşan – este consilier principal la PPE și a fost consilier al preşedintelui Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag.

 

Independent (neafiliat unui grup politic european)

Mircea Diaconu – independent. Fost vicepreședinte PNL, el a figurat inițial pe lista liberalilor, dar a fost retras, fiind declarat incompatibil de Înalta Curte. Ulterior, Curtea de Apel București a decis că Diaconu poate candida, infirmând decizia BEC.