646x404Site-urile satanice sunt locurile în care se întâlnesc internauţii adepţi ai lui Satan. Comunităţile satanice online numără mii de utilizatori, tineri şi mai puţin tineri, care cred în Biblia satanică şi se salută cu „Hail Satan“.

”Biserica Satanistă”, ”Bucuria lui Satan” sau ”Flacăra Neagră” sunt doar câteva din site-urile unde s-au adunat sataniştii români în mediul online. După numărul utilizatorilor şi al membrilor înregistraţi pe forumurile în care subiectul principal de discuţie este curentul satanist şi adularea lui Satan, comunitatea internaţilor români care împărtăşesc această credinţă depăşeşte 14.000.

Sataniştii formează în online o comunitate nevăzută în care oameni de vârste diferite, fără chipuri şi nume reale au un singur crez: Satan. În comunităţile online în care Satan este venerat s-au adunat satanişti ”tradiţionali“, „moderni“ şi „rebeli“ mai toţi având drept carte de căpătâi în ideologie ”Biblia Satanică”, cartea lui Anton Szandor LaVey, fondatorul Bisericii Sataniste“.

”Satanismul este o religie a vietii, a pretuirii si implinirii acesteia. Nu exista nimic mai presus pentru noi decat a duce o viata fericita, lipsita de griji si restrictii imaginare create artificial. Satanistii sunt iluminati. Ei s-au trezit din minciunile si iluziile religiilor false, ipocrite, care nu fac altceva decat sa impiedice progresul real, atat al individului, cat si al umanitatii toate” este prezentarea făcută comunităţii pe site-ul bisericasatanistă.org. Satanismul este considerat de adepţii lui ”o religie a individului”, iar despre Satan adepţii cred este unul dintre ”Cei Patru Prinţi Încoronaţi ai Iadului”, considerat a fi cel mai puternic.

În bisericile online închinate prinţului Iadului, sataniştii îşi predică credinţa cu cartea lui Anton Szandor LaVey în mână. Membrii comunităţilor cred în Satan ca forţă superioară divină şi resping ideea vieţii de apoi. ”Avem doar o viata, de aceea nu trebuie sa o irosim, ci sa ne implinim in timpul ei. Astfel nu ne ordonam viata doar de frica a ceea ce va urma, ci in functie de cum vrem sa traim.Existenta unei vieti „dupa”, intrucât nu a fost demonstrata, nu este deci altceva decat o posibila iluzie, iar unul din principiile sataniste este: „Satana reprezinta existenta vitala, in loc de promisiuni spirituale irealiste!”, spun sataniştii din online.

Citește articolul integral pe adevarul.ro