Comisia Europeană consideră că procesul de respectare a carului juridic si constitutional “este complet” odata cu revenirea lui Traian Băsescu in functia de presedinte, dar precizeaza ca ramine “vigilenta” cu privire la evolutiile din România. Peste 50 de zile de instabilitate politica si de blocaj administrativ se incheie pentru România cu pierderi dramatice la capitolul imagine externă și credibilitate internatională.

Petio Petkov

Întoarcerea lui Traian Băsescu ar putea reface unele punti taiate de liberalul Crin Antonescu, cel care a ocupat fotoliul de presedinte interimar si de premierul socialist Victor Ponta, dar anumite semne de intrebare vor persista. Liderii occidentali vor continua sa aiba suspiciuni in privinta Romaniei, dupa doua luni in care coalitia de centru stinga aflata la guvernare a fortat legile, a schimbat regulile si a facut presiuni asupra judecatorilor constitutionali, doar pentru atingerea unui singur scop: demiterea presedintelui Traian Băsescu pentru a prelua controlul justitiei.

Concluzia acestui razboi intern este usor de tras in capitalele vestice: in primul rind institutiile românesti nu sint destul de solide pentru a rezista unei majoritati cu tendinte autoritare, in al doilea rind liderii actualului arc guvernamental au facut in aceasta perioada o serie de declaratii anti-europene; in plus pentru ca cel putin unul dintre cele doua partide ale aliantei de guvernare sa respecte decizia Curtii Constitutionale de repunere in drepturi a presedintelui Traian Basescu, s-au facut presiuni intense dinspre Occident. Socialistii au fost cei care au cedat, dar liberalii inca mai spera intr-o gaselnita legislativa cu ajutorul careia sa-l evacueze din nou pe seful statului roman.

România va fi privita in continuare cu rezerve, pornind de la precedentul acestei veri, fiindca oricind se poate constituti o majoritate care sa modifice prioritatile tarii si parteneriatele sale. Declaratiile facute de premierul socialist si de partenreul sau liberal, care i-a tinut locul lui Traian Basescu, au enervat mai ales Germania, Comisia Europeana si Washingtonul.

De asemenea ministrul britanic de externe a facut o scurta escala pe aeroportul Otopeni din Bucuresti si l-a convocat, impotriva tuturor practicilor diplomatice, pe premierul roman la o discutie in avion. Increderea partenerilor occidentali in România este acum dubitativa, pentru ca Traian Basescu nu mai poate da asigurari ca acul busolei setat pe axa Bucuresti-Washington nu se va deregla din nou, cu atit mai mult cu cit in paralel cu luptele interne din cele doua luni, Vocea Rusiei, postul de radio finantat de guvernul de la Moscova, a publicat aproape zilnic pe site-ul sau in limba româna analize propagandistice si sfaturi adresate liberalilor si socialistilor despre actiunile necesare demiterii presedintelui român.

Odata reintors in fotoliul sau, Traian Băsescu va incerca sa înnoade ceea ce s-a rupt, dar e greu de crezul ca relatiile puternice care existau inainte de suspendarea sa cu Statele Unite, Marea Britanie, Germania sau Comisia Europeana vor mai putea fi refacute la nivelul de incredere care exista pina la inceputul lunii iulie, cind a avut loc suspendarea.

Toti partenerii occidentali ai României l-au susţinut pe Traian Baăsescu si au facut presiuni asupra guvernului sa respecte regulile democratice, in asa fel incit presedintele sa se poata intoarce, tocmai fiindca el este un partener credibil de dialog. Acum, insa, cind fotoliul sau a fost zdruncinat, lucrurile s-ar putea sa se schimbe in defavoarea acestei ţări.

articol publicat de Radio Europa Liberă

8 COMENTARII

  1. COMENTARIU SIMPLU.
    AVEM
    DICTATURA PARLAMENTARA!
    SI ASTA DUPA O REVOLUTIE!
    DE CE? SI TOT SE VOTEAZA semne de semne!

  2. La asa -zisa Revolutie , eram in Bucuresti studenta, locuiam in Regie , la caminele acelea.
    Era cit pe ce sa imi zboare creerii un glont , s-a tras in camine , am fost in piata Universitatii in zilele acelea .Piata era plina de studenti si alti tineri ( mai tineri , mai in virsta ), toti plini e dorinta LIBERTATII !!!
    CITI OAMENII NEVINOVATI AU MURIT ATUNCI ??? MAI STITI ? PT CE AU MURIT ? CU CE NE-AM ALES ?
    22 DE ANI DE DEBANDADA !!! UNDE SUNT CAUM TINERII ACEEA CARE SI-AU RISCAT VIATA PT LIBERTATE ? CITI DINTRE EI AU O FUNCTIE IN GUVERNUL ROMANIEI ?
    RUSINE ! RUSINE ! RUSINE !!!
    Dupa Revolutie am sperat intr-o viata mai buna , pt noi , pt copii nostrii . Am tot sperat multi ani , pina cind m-am saturat de toata minciuna aia , de toti nenorocitii aia care nu se mai satura furind si mintind !
    Acum 7 ani am emigrat in Canada , pt ca imi pierdusem orice speranta , eram disperata pt fiica mea , care avea 16 ani , mai avea putin termina liceul , apoi mergea la o facultate , iar dupa aceea ce o astepta ? NIMIC !!! Noi nu aveam ” pile ” , nici bussines , eram oameni de rind , eu profesoara , sotul electrician .Nu ne-am fi permis sa o tinem la o Facultate in Bucuresti , nu am fi putut suporta cheltuielile ( zic Bucuresti , pt ca in Pitesti unde locuiam noi , nu prea avea ce sa aleaga).
    Dupa multi ani de asteptari in zadar , ne-am luat inima in dinti si am venit in Canada , unde suntem bine profesional simaterial , ( fiica mea este studenta la Universitatea din Toronto ).
    Cind am plecat , acum 7 ani , ne-am gindit ca poate facem o greseala , dar acum multumim lui Dumnezeu in fiecare zi ca am avut curajul si ne-am luat soarta in propriile noastre maini !
    Nu este usor printre straini , nu este usor sa o iei de la ZERO intr-o alta lume , dar este singurul lucru DESTEPT care l-am facut in viata mea !
    Au trecut 22 de ani de la Revolutie si din cauza unor nenorociti care nu se mai satura furind , am ajuns ” gunoiul Europei ” ! TRIST DAR ADEVARAT !

  3. Daca nu era Occidentul ,Romania ar fi fost izolata multi ani de acum inainte.

  4. RUSINOS PENTRU ROMANIA CA TREBUIE AJUTATA DE STRUCTURILE OCCIDENTALE SI USA PENTRU A-SI MENTZINE DRUMUL FIRAV CATRE DEMOCRATZIE CARE ESTE INCEPUT DE 22 DE ANI SI INCA NU ESTE TERMINAT DATORITA USL(se stiu pe cine reprezinta)
    NU NE PUTEM COMPARA CU NICI O TZARA DIN FOSTUL LAGAR COMUNIST SUNTEM U N I C A T U L EUROPEI.

  5. Daca UE ne-ar fi acordat mai multa importanta si suport, cum s-a oferit „vocea Rusiei”sa-i sustina pe tovarasii lor cred ca nu am fi ajuns in aceasta postiura.
    Mai cred ca ne-au lasat prea mult timp sa ne zbatem in valuri, ne-au intins mana doar cand au vazut ca nu e gluma nici joaca ci realitate .
    Poate ar trebui sa fie mai atenti cu noi sa ne dea valoarea cuvenita ,mai concret sa aprecieze eforturule noastre depuse pt a inainta si nu lasati bataie de joc a unor iresponsabili !
    Am fost primiti intr-o familie mare serioasa si responsabila UE !

    • ponta este el insusi reprezentantul si marioneta acestor iresponsabili. Ce asteptati de la el ?

  6. Multumim partenerilor occidentali pentru sustinerea Romaniei , pentru sustinerea democratiei,pentru revenirea la NORMALITATE.
    MULTUMIM!

Comentariile sunt închise.