Ministerul Afacerilor Interne a înregistrat aproape 300 de sesizări care priveau încălcări ale legii, de cinci ori mai puţine decât la alegerile prezidențiale din 2009, când, în ziua votului, au fost înregistrate 1.435 de sesizări.

Potrivit MAI, din numărul total de sesizări, în urma verificărilor efectuate până în prezent, jumătate nu s-au confirmat. Cele mai multe incidente au fost sesizate în mediul rural.

De asemenea, poliţiştii au întocmit 68 de dosare penale, fiind cercetate, în stare de libertate, 58 de persoane.

„Cele mai multe dintre aceste persoane sunt cercetate pentru coruperea alegătorilor, pentru că au votat de două sau de mai multe ori sau pentru că au introdus în urnă mai multe buletine de vot. În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea Parchetelor”, precizează MAI într-un comunicat remis Naşul TV.

De asemenea, oamenii legii au aplicat 42 de amenzi în valoare de 42.350 lei. 

„Din punct de vedere al tipurilor de contravenţii sesizate, cele mai multe au făcut referire la continuarea propagandei electorale, sfătuirea alegătorilor cu privire la candidatul pe care ar trebui să-l voteze şi consumul şi comercializarea de băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare”, subliniază MAI.

Totodată, în urma dispoziției vicepremierului Gabriel Oprea, în cursul zilei de ieri, au fost luate măsuri speciale pentru prevenirea turismului electoral, în întreaga țară fiind instituite 433 de filtre rutiere.

„Au fost verificate 2.685 de autovehicule dintre care 207 autocare, 638 autobuze, 990 microbuze şi 850 autovehicule de capacitate 8+1. În urma acestor măsuri, nu au fost confirmate acțiuni de transport a persoanelor cu intenția de a vota de două sau de mai multe ori”, precizează MAI.

Dintre infracţiunile depistate de poliţişti, fapte pentru care au fost întocmite dosare penale, vă amintim:

– În Caraş-Severin au dispărut 400 de buletine de vot, întocmindu-se dosar penal pentru neglijenţă în serviciu pe numele preşedintelui biroului electoral al secţiei şi locţiilorului acestuia

– În Dâmboviţa, o femeie a sesizat Poliţia în legătură cu faptul că mai multe persoane mituiau alegătorii pentru a vota cu un anume candidat. Tot în Dâmboviţa, a fost sesizat faptul că primarul unei localităţi oferea produse alimentare localnicilor în schimbul exercitării dreptului la vot în favoarea unuia dintre candidaţi

– În Botoşani s-a întocmit un dosar penal pentru lovire pe numele unui primar care ar fi agresat membrul unui partid politic, incidentul având loc în afara secţiei de votare

– În Argeş s-a întocmit un dosar penal după ce o ştampilă a dispărut dintr-o secţie de votare

– În Ilfov a fost depistat un caz aparte. Un minor de 17 ani şi 10 luni a votat, deşi nu avea acest drept. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru încălcarea legislaţiei electorale

Cei care s-au ales cu dosare penale riscă pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, aproape 900 de persoane arestate preventiv au cerut să li se aducă urna mobilă pentru a-şi exercita dreptul la vot.

De asemenea, alţi 400 de cetăţeni, arestaţi la domiciliu, au votat cu urna mobilă.