Vacanța de vară, prelungită cu o săptămână, s-a încheiat și peste trei milioane de copii se întorc la școală începând de mâine. Dintre ei, aproape 171.000 sunt înscriși la clasa I, iar peste 128.000 de mii de copii vor intra în clasa pregătitoare. Noul an școlar aduce ca noutăți grupa pregătitoare și un nou tip de Bacalaureat, cel profesional.
Anul școlar 2012-2013 va începe luni, 17 septembrie, cu o săptămână mai târziu decât s-a stabilit inițial, și va avea 36 de săptămâni de cursuri. Clasele terminale vor avea un regim special, iar elevii acestora vor încheia cursurile mai devreme.
Primul an cu clasă pregătitoare
Clasa pregătitoare face parte din învățământul obligatoriu și va rămâne la învățământul primar, numai locația fiind aleasă în funcție de condițiile locale, a declarat, pentru Agerpres, Stelian Fedorca, secretar de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației.
„Clasa pregătitoare rămâne la învățământul primar, numai locația va fi aleasă în funcție de condițiile locale. Fie într-o școală, dacă există spațiu, dacă nu poate să rămână la grădiniță ca locație, dar clasa respectivă rămâne în învățământul obligatoriu adică anul viitor, 2013 – 2014, înscrierile se vor face la clasa pregătitoare”, a spus Fedorca.
Un nou tip de Bacalaureat
Elevii din clasa a XII-a vor putea opta la sfârșitul acestui an școlar între Bacalaureatul normal și cel profesional. Cei care încep luni clasa a XII-a au emoții duble, pentru că tot luni este așteptat votul senatorilor privind introducerea Bacalaureatului profesional. Ministrul Educției, Ecaterina Andronescu, a declarat că în cazul în care votul va fi din nou amânat, Guvernul va recurge la ordonanță de urgență.
Structura anului școlar 2012-2013
Vacanța de iarnă va avea trei săptămâni, iar vacanța de primăvară două. În perioada 29 octombrie – 4 noiembrie va fi vacanță pentru copiii din învățământul primar. De asemenea, se păstrează săptămâna «Școala altfel», organizată în intervalul 1-5 aprilie.
Semestrul I
Cursuri – 17 septembrie 2012 – 21 decembrie 2012
Vacanță – 29 octombrie-4 noiembrie 2012 (învățământul primar și preșcolar)
Vacanța de iarnă -22 decembrie 2012 – 13 ianuarie 2013
Semestrul al II-lea
Cursuri – 14 ianuarie 2013 – 5 aprilie 2013
Vacanța de primavară – 6 aprilie 2013 – 21 aprilie 2013
Cursuri – 22 aprilie 2013 – 21 iunie 2013
Vacanța de vară – 22 iunie 2013 – 8 septembrie 2013
Săptămâna 1 – 5 aprilie 2013 din semestrul al doilea este dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului Școala Altfel, cu un orar care include activități extrașcolare, vizite la muzeu, jocuri, teatru.
Succes copiilor!In special prichindeilor care pasesc pentru intaia oara intr-o sala de clasa!
Copii, din familie isi alege un model, la scoala altul, pe parcurs altul.
Atentie d-nilor din invatamant educatie, ce modele reprezentati pt ei !
Tuturor copiilor, Un bun venit la scola !!!
scuze, la scoala !!!
Succes tuturor copiilor!
Jos ministrul care spala obrazul unui impostor!
Jos abramburica!