Echipajul României de dublu rame, format din Camelia Lupașcu și Nicoleta Albu, a cucerit, duminică, medalia de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Varese.

Lupașcu și Albu au fost cronometrate cu timpul de șapte minute, 14 secunde și 49 de sutimi. Pe locurile următoare s-au clasat Marea Britanie (7:18.65) și Croația (7:18.91).



Echipajul României de dublu vâsle, format din Maria Diana Bursuc și Adelina Cojocariu, a obținut medalia de bronz, fiind cronometrate cu timpul de șapte minute, trei secunde și 67 de sutimi. Primele două poziții au fost ocupate de Belarus (6:58.94) și Italia (7:02.20).

Echipajul 8+1 al României a obținut medaliile de aur la Europenele de canotaj de la Varese (Italia). A fost ultima cursă din carieră pentru Georgeta Andrunache și Viorica Susanu. Din echipaj mai fac parte Roxana Cogianu, Cristina Grigoraș, Irina Dorneanu, Andreea Boghian, Rodica Șerban, Ioana Rotaru și cârmăcița Talida Gidoiu. Barca României a fost urmată la 11 secunde de Italia și la 12 de Marea Britanie.

Echipajul feminin al României de patru vâsle, format din Ionela Zaharia, Ioana Crăciun, Camelia Lupașcu și Nicoleta Albu, a cucerit, duminică, medalia de bronz la Campionatele Europene de la Varese. Sportivele din România au fost cronometrate cu timpul de șase minute, 28 de secunde și 98 de sutimi. Proba a fost câștigată de Ucraina (6:26.44), pe locul secund clasându-se Polonia (6:28.42).

Echipajul masculin al României de 4 rame fără cârmaci, format din Marius-Vasile Cozmiuc, George Palamariu, Cristi-Ilie Pârghie și Florin Curuea, a cucerit, duminică, medalia de argint la Campionatele Europene de la Varese

Sportivii români au fost cronometrați cu timpul de cinci minute, 57 de secunde și 37 de sutimi.

Prima poziție a fost ocupată de Grecia (5:56.03), în timp ce pe locul trei s-a clasat Serbia (5:58.72).

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.