phpThumb_generated_thumbnailjpgPlanurile privind construirea unei moschei la București, care au stârnit controverse nenumărate, nu sunt singulare. Site-ul francetv.info scrie despre socotelile Ankarei de a-și consolida poziția în România și Ungaria. 
Francezii spun că Ungaria urmează să se ridice cel mai mare centru islamic din Europa Centrală. Proiectul finanțat de Turcia este de construire a unui centru islamic și a unei moschei la Budapesta.
”Dacă opinia publică din cele două țări europene, majoritar creștine, este divizată, liderii celor două țări văd în asta o deschidere către Est. Cheia fiind legăturile economice cu statul turc”, comentează francetv.info.
”Moscheea din București și școala sa coranică urmează să se instaleze pe un perimetru de 11.000 de metri pătrați atribuit în cadrul unui parteneriat între Turcia, care a finanțat proiectul estimat la 3 milioane de euroa, și România. În 2004, Patriarhia Română a primit un teren la Istanbul, în schimbul celui din Capitala României. Un acord încheiat de premierul Victor Ponta în aprilie 2015 și care a creat polemică”, scrie francetv.info. 

”Românii se întreabă dacă este normal ca într-o țară europeană cu 20 de milioane de suflete, majoritatea ortodoxe, să construiești cea mai mare moschee din Europa capabilă să primească 2.000 de credincioși”, scrie sursa citată.
La Budapesta, unde urmează să răsară cel mai mare centru islamic din Europa Centrală, reacțiile opiniei publice sunt similare. În Ungaria, islamul rămâne marginal: 6000 de musulmani au fost consemnați de recensământul din 2011.
”În realitate, acum ar putea fi zeci de mii”, scrie Hulala.
Este vorba despre un proiect grandios, scrie site-ul. ”Patru minarete, anexe, spații de relaxare, grădini cu fântâni… O construcție imensă, chiar mai mare decât cele ridicate de Imperiul Otoman în timpul ocupației din secolele XVI și XVII”, scrie Hulala.
Deocamdată, se știe doar că e finanțat de Ankara și ar putea fi ridicat în cartierul muncitoresc Köbanya-Kispest, în sud-estul orașului.
Este vorba despre un proiect grandios, scrie site-ul. ”Patru minarete, anexe, spații de relaxare, grădini cu fântâni… O construcție imensă, chiar mai mare decât cele ridicate de Imperiul Otoman în timpul ocupației din secolele XVI și XVII”, scrie Hulala.
Deocamdată, se știe doar că e finanțat de Ankara și ar putea fi ridicat în cartierul muncitoresc Köbanya-Kispest, în sud-estul orașului.
Chiar dacă partidul la putere, Fidesz, al premierului Viktor Orban, asimilează sosirea refugiaților invaziei otomane din secolul al XVI-lea, există o viziune foarte pragmatică asupra relațiilor cu Ankara, potrivit lui Emel Akcali, cercetătoare turcă în domeniul științelor politice la Universitatea Europei Centrale.

8 COMENTARII

  1. in ungaria?
    e cea mai tare tzara din ue! ila VICTOR ORBAN in curte moschee?
    voi suntet-i cretini!

  2. Tu cauti de lucru , eu am o oferta !! Esti invitat sa castigi bani si tu si eu . Hotarasti singur.Oamenii care nu reușesc să facă bani sunt în general influențați ușor de opiniile altor persoane.Oricum lucrezi . Faci asta sub autoritarea unui sef ( unu la o localitate daca se nimereste om de treaba ) sau lucrezi cu un prieten ( si din acestia trebuie sa alegi ) .Persoana cu o minte închisă la orice subiect, rareori reușește. Putin curaj si vei vedea cata dreptate am avut. Putem discuta despre asta . Aici tu esti sefu ! Scriti pe email: [email protected]

  3. Ma indoiesc. In Ungaria este prim ministru tot un Victor. Si el stie ce face. A si demonstrat-o

  4. VRAJEALA , IN UNGARIA NU AU EI DE A FACE NIMIC.
    EU NUSTIU CUM TREBUIE TRAS PONTA LA RASPUNDERE ,DACA IN TEAPA NU MAI E LA MODA ….
    – DAR CORECT NU ESTE. PAI ARE PONTA PAMANT DE-AL TARII IN PROPRIA POSESIE SI DA ASA LA TOTI STRAINII SA FACA MOSCHEI ….
    – FUNCTIA E FUNCTIE ,DAR TARA NU-I A LUI , CA DOAR NU O ARE MOSTENIRE DE LA MAMICUTA, PARDON BUNICUTA ILIESCU.
    – ROAMANII TREBUIE SA PROTESTEZE PANA CADE ABSURDITATEA ASTA.
    – BISERICA E SI EA VINOVATA ,CA IN SCHIMBUL FAVORURILOR OFERITE DE GUVERN ,LE TINE PARTEA STUPIZILOR ASTIA .

  5. in ungaria? aia nu vreau sa vada picior de tzigoiner in tara lor . nu moscheii!

    • Da’, ce? Noi vrem?!?!? Si-or pune turcaletii muslimi pofta-n cui! Pica musulmanul Ponta, pica!…pica!…pica!… Nu mai are mult! Si-apoi si-or lua turbanosii planurile in spate si si le vor realiza la ei, in Ankara!

Comentariile sunt închise.