Prin unele zone rurale se mai păstrează o tradiție izvorâtă,probabil, din neâncrederea proprie firii țărănești, pomana în viu. Mai precis, din motive bine întemeiate ori doar numai din ambiția de a-și savura propria-i colivă, câte un sătean își face un soi de repetiție generală, cu toată butaforia de rigoare, de la bocitoare, la prept, rubedenii și bucate, a momentului în care el va fi țeapăn și pe năsălie. La acest soi de praznic, eroul principal, pe lângă satisfacția de a se înfrupta din cele cuvenite evenimentului, mai are și ocazia, mai ales după câteva „degustări spirtoase”, de a testa și trăinicia regretelor ce ar urma să-i bântuie, la ceasul despărțirii reale, pe apropiații strânși la pomana în viu, motiv, în destule situații, pentru modificat sau anulat testamente și spulberat iluzii de moștenire.

Laurențiu Solomon

Cârcotași și esteții se vor întreba, de bună seamă, ce legătură ar avea această datină rurala și destul de puțin răspândită cu forfota și tumultul scenei politice băștinașe, mai cu seamă în aceste zile în care, de-ar fi să luăm în serios rostirile celor două „Everesturi” ale politicienilor din fruntea nației, toată suflarea freamătă numai de nerăbdarea de a-i întrona pe actualii guvernanți pentru cel puțin patru ani, ziua de 9 decembrie urmând a fi numai o simplă formalitate. Iar, formalitatea cu pricina te izbește de cum ieși din casă, de pe fiecare stâlp, perete sau aninate de firele electrice privindu-te, din mulțimea pozelor, arogant, cu un zâmbet înghețat într-un rictus tâmp, dar cu ochi goi, de pești fierți, diverși inși, unii anonimi, alții târnosiți prin toate glodurile politicii, ori madame răscoapte și fătuci „laminate”, toată astă pleiadă încercănată fiind de câte o lozincă stupidă și falsă scoasă, parcă, din „opera” proletcultiștilor repetenți . Păi, după cum susură, pe la colțuri, șoaptele diverșilor „dușmani ai poporului”, sunt semne că, în pană de inspirație și încorsetați într-o legislație existentă de mult, dar vegheată mai abitir de „procurorii nemiloși”, ce îi lasă orfani pe alegători de tradiționalele „pungi electorale”, atât organizatorii campaniei, cât și actorii respectivului vodevil, au scormonit în scrinul bunicuței și au găsit în ancestrala pomană în viu, metoda de a umple burțile votanților.

Desigur, atât crâșmele în care vreun „suflet caritabil” se gândește să pună de câte un praznic sau o paranghelie fără motiv la care, cu totul „întâmplător”, apar liderii partidului și candidații locului, cât și fericiții meseni sunt selectate cu mare atenție pentru a nu risipi niciun posibil vot. Gurile rele mai spun că, în lipsa popularelor umbrele, pelerine, găleți sau cizme, de astă dată, „nașii” și „mirii-candidați” mai „dăruiesc masa” cu câte o hârtie de 50 sau 100, așa, să plece mesenii cu o „amintire plăcută și utilă”. Normal, în cazul în care la câte un festin de acest gen se nimerește să mai pice și „musafiri nepoftiți” din altă tabără politică, crâșmarii și băieții de prăvălie ai candidaților devin cam „nervoși cu nervii”, doar sunt pe cai mari și „de nimeni nu depandă”, și scot din arsenalul sărăcăciosul intelighenției lor singurele argumente: pumnul și sudalma.

Pe de altă parte, cei mai rafinați în ale pomenilor electorale și cu dare de mână au mai găsit o portiță prin care să fugă de rigoarea legii, taman această perioadă fiind cea mai propice acordării ajutoarelor pentru nevoiași, fiecare primar „destoinic” fiind blagoslovit de amărâtul beneficiar de drept al „daniei” cu un bogdaproste și, „catindatul” aferent, poate, cu votul izbăvitor și păzitor de „duhurile rele” ale Justiției care, potrivit „ministresei” Mona, mai au obiceiul să cam bântuie prin ogrăzile și vilișoarele aleșilor neamului.

1 COMENTARIU

  1. Nici ca se putea o mai buna comparatie.Asistam acum exact la”pomana cu dar a viilor morti”.USL are posibilitatea sa vada cati falsi iubitori si bocitoare au in ograda.Cum ei din nascare(1947) sunt o adunatura de lingai,fripturisti,penali,plagiatori(noi muncim nu gandim),NU SIMT,NU SE SIMT.Se cred cei mai buni,cei mai in stare.Cizma ruseasca nu-i apasa.Dle Solomon imi place cum combateti.

Comentariile sunt închise.