Premierul Victor Ponta a ținut să comenteze precizările făcute de conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, care a anunțat sesizarea Inspecției Judiciare ca urmare a declarațiilor făcute de președintele interimar Crin Antonescu și mai mulți politicieni, printre care și el. Aflat la Târgu Jiu, Ponta a declarat că CSM este independent şi are dreptul să acţioneze cum consideră de rigoare, subliniind că ar fi convocat plenul Consiliului dacă ar fi avut dreptul legal.

„CSM este o structură independentă şi are dreptul să acţioneze cum consideră de rigoare. Dacă aş fi avut dreptul legal să-l convoc aş fi facut-o pentru că e absolut necesar să avem un ministru al Justiţiei”, a declarat Victor Ponta. Premierul, care ocupă interimar și fucția de ministru al Justiției, a reiterat faptul că România are nevoie de un ministru stabil pe acest portofoliu și că „e foarte bine să ai un ministru al Justiţiei dintre judecători”. În acest sens, Ponta a spus că îşi doreşte foarte tare să se dea avizul pentru Mona Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei.

Premierul a mai afirmat că înţelege faptul că judecătorii CSM sunt în vacanţă, dar s-ar fi bucurat să se întoarcă ca să discute despre ministrul Justiţiei, și a ținut să precizeze că va participa luni la şedinţa CSM. „De-abia astept sa ma remaniez, sa nu ma mai critice dl. Antonescu, dl. Basescu, sa punem un ministru si sa-l critice pe acela”, a spus primul ministru.

Referitor la anchetele desfășurate de procurorii Parchetului General și de cei ai DNA cu privire la neregulile de la referendum, Ponta a afirmat că e „un sentiment de teroare naţională” când la oameni bătrâni în case intră procurorii să întrebe cu cine au votat, susţinând că „asta se întâmpla în anii ’88 şi ’89”. Victor Ponta l-a acuzat pe Traian Basescu că a cerut anchetarea celor „8,5 milioane de romani care au votat impotriva sa” si i-a asigurat pe acestia de „sprijinul si protectia” sa. „Ii asigur de sprijinul meu si de protectia pe care noi o sa incercam sa le-o oferim impotriva abuzurilor. (…) Lucrurile astea s-au mai intamplat prin anii 50 cand li se batea oamenilor la usa si se intra peste ei”.

Premierul a continuat șirul acuzatiilor și afirmațiilor dure la adresa președintelui suspendat, Traian Băsescu. „Acum, pentru ca presedintele a cerut in mod imperativ sa fie anchetati cei 8,5 milioane de romani, vad ca asta se intampla. Inteleg ca isi doreste foarte mult, chiar daca oamenii nu il mai vor, vrea sa fie presedinte peste 8,5 milioane de romani anchetati pentru ca au votat impotriva lui. Ce tara vrea sa conduca dl Basescu, ca presedinte?”, s-a intrebat șeful guvernului. „Fac un apel sa inteleaga ca cei 8,5 milioane de romani care au votat impotriva lui, daca vor si anchetati pentru ca au votat impotriva lui, il vor uri ca pe Ceausescu”, a conchis Victor Ponta.

19 COMENTARII

  1. D-ne, ce perversitate ordinara de om sunteti !
    Prioritatile sunt altele ,merg copii la scoala , vin ploile ,frigul ,cheltuielile le platim in functie de cheful domniilor voastre de a intretine dezordinea .

    Va bantuie tare numele Basescu de nu mai reusiti sa va apucati si de treaba !
    Ne-am saturat de circ, opriti-va !

  2. Imaturitate politica dovedesti V.P. in toate declaratziile pe care le dai in SUTA de zile de cand OCUPI ‘TRONUL’ de P.M. al unei tzari asa de importante dtpdv.
    Ti-ar prinde mai bine o DEMISSIIIEEE!

  3. MAI CLAR DE ATAT NU SE POATE. ASTA-I LEGEA.NU E FACUTA DE moartea-n baston impreuna cu haitele lui din pesteri? ca ei au facut-o ptr. HIENE si profita altii,asta-i viata!c-as-i in tenis!

  4. nu v-ati saturat sa tot comentati nr. celor care au votat la referendum?aceeas gresala o fac TOTI cei care comenteaza la tv. fratilor,problema e simpla si ptr.un elev de clasa a 4-a. si dacca votau 9.600.000. de romani,tot INVALID era referendumul.TREBUIA SA VOTEZE 9.620.00.DE ROMANI!ce mai atata tevatura!

  5. ponta, parca e copilul lui iliescu…numai ala mai mintea si manipula cu o usurinta de ne miram o tara intreaga…tineti minte , cu mineri,care sapau si plantau flori in Bucuresti..ponta si mafia lui ne duc de ripa….de ce oare nu se duc ei la dracu? si nu o mai tot tineti cu 8.5 mil ca nu au fost atitia si nu mai manipulatii prostimea ca sinteti de risul intregi lumii…ponta panicheaza poporul nu Basescu

  6. Pivniceru (la RTV) cred ca-si bate joc de noi
    Sau poate e proasta si nu ne-a spus nimeni pentru dupa cum vorbeste sunt doar cele 2 situatii:
    Ori isi bate joc de noi ori e proasta. In ambele situatii nu numai ca nu trebuie sa fie ministru dar nici macar sa aiba o functie de conducere in statul roman.

  7. sunt doua lucruri distincte : 8,5 miliooane de romani care au votat da si un mil nu, dar mister nu sunt toti acei 8,5 mil anchetati ci numai acei care au fost fortati de voi sa fraudeze. Daca nu esti bun de nimic nu ai cum sa distingi aceste lucruri, habar nu ai pe ce lume traiesti daca esti un MINCINOS iar oamenii te vor uri pe tine si gasca ta ca-i purtati pe drumuri sau poate e gargara de-a ta cu televiziunile sa panichezi lumea.

  8. iar e mincinos , plagiatorul sef tonta .au vota in total 8 mil si ceva de romani dar din total uita sa-i scoata pe cei care au votat pro basescu , adica vro 900 de mii, deci ponta iar fraudeaza referendumul.sa-ti fie rusine hotule

  9. Cine poate, alaturi de Ponta sau Crin sa sustina ca Procuratura ii ancheteaza pe votanti pentru ca au votat si nu pentru ca au votat ilegal?

  10. Ahaaa,deci recunosti sus si tare,domnule plagiator ca evenimentele din tara de acum sint comparabile cu cele din 88 si 89,ahaa…sa pricep si eu mai bine,adica sub a cui guvernare? Ahaaa…da,da,ne-ati intors cu peste 20 ani in urma,voi uslinosi incompetenti,cu cel mai necinstit guvern in frunte cu un repetent si psihopat.Asteptam Demisia,nu mai intindeti coarda…

  11. copy-lashul o intoarce ca la Gorj…

    Zice azi “CSM este o structură independentă şi are dreptul să acţioneze cum consideră de rigoare” (la fel si procurorii, tovarase procurist poanta !). Iei punea o presiune vecina cu amenintarea pe judecatori si procurori. Va trebui sa plateasca pentru asta, si el si ofilitul si criminalul si toti implicati in aceasta mizerie de dictatura a borfasilor.
    Il vad punand presiunea pe institutiile statului, dar il banuiesc ca va colabora cu minerul dogaru si pentru a pigmenta lucrurile cu ceva violente. E un ticalos printre ticalosi.

Comentariile sunt închise.