Premierul Victor Ponta si-a prezentat luni opinia despre criza din Grecia, spunand ca Romania nu seamana deloc cu aceasta tara. Trebuie sa fii ignorant sau manipulator ca sa faci aceasta comparatie, sustine prim-ministrul aflat la tratament in Turcia, dupa o operatie la genunchi.
„Opinia mea despre Grecia: sunt o democratie functionala si asta trebuie respectat si chiar admirat, ii detest pe ‘talibanii’ sau ‘macelarii sociali’ care demonizeaza un popor doar pt ca uneori indrazneste acel popor sa aiba alta parere decat ei.
Grecia este parte esentiala a Europei, grecii au nevoie de UE, dar si UE are nevoie de greci, solutia este doar impreuna si doar prin dialog si respect, nu prin decizii unilaterale. Indiferent de calea aleasa de Grecia vor fi necesari ani lungi de reforme care implica sacrificii si suferinte, cand Romania a fost in criza nimanui nu i-a pasat, as vrea de data asta sa fim toti mai solidari”, a scris pe Facebook Victor Ponta.
„Nu poti compara mere cu pere”
Premierul a tinut sa sublinieze ca Romania si Grecia nu seamana deloc, avand istorie, mentalitate si conditii naturale, sociale, politice si economice diferite.
„Romania nu seamana DELOC cu Grecia, nici in bune nici in rele, avem o istorie diferita, mentalitate diferita, conditii naturale, sociale, politice si economice diferite. Trebuie ca cineva sa fie foarte ignorant sau foarte manipulator ca sa faca niste comparatii fortate acolo unde logica spune ca nu poti compara mere cu pere”, a notat prim-ministrul.
Ponta a mai precizat ca „Romania a trecut cu bine de o criza cumplita”, cea din 2009-2011, enumerand reusitele tarii noastre din ultimii ani, mai exact ca „se afla in al patrulea an consecutiv de crestere economica sustenabila (…), somaj sub media europeana, pace sociala si stabilitate guvernamentala (…), sistem bancar puternic si bine supravegheat de BNR”.
„Nici situatia din Grecia, nici cea din Ucraina, nici razboiul din Siria sau alte evenimente externe nu pot perturba directia noastra pozitiva.
Exista insa si un pericol urias care poate strica tot, in buna traditie a Mesterului nostru national Manole: batalia haotica si irationala a unor romani contra altor romani, foamea oarba de ‘ciolan’ a celor care au mai fost la putere si au folosit-o rau sau a celor care au primit deja mult pe degeaba si vor si mai mult, neavand habar ce sa faca cu acea putere! O sa vedem in curand daca si de data asta vom strica tot cand este bine sau putem sa rupem acest blestem national”, a conchis premierul.
Un nou capitol al crizei grecesti incepe luni, dupa ce, la referendumul de duminica, majoritatea grecilor a spus „nu” reformelor si masurilor de austeritate cerute de creditorii europeni in schimbul ajutorului financiar.
In cursul zilei vor avea loc mai multe intalniri la nivel inalt atat in Grecia, cat si la nivel european, urmand sa se stabileasca bazele pe care vor fi reluate negocierile marti, cand la Bruxelles va avea loc prima intalnire a Eurogrupului de dupa referendum.
sursa: ziare.com
Ce se mai apara comunistii intre ei!… Unul mai mincinos decat celalalt!…
Ponto, un popor sau oricine altcineva nu trebuie demonizat cand are alta parere decat tine, dar nici nu poti sa-l aplauzi atunci cand traieste bine pe banii altora. Poporul german a fost demonizat zeci de ani de catre cei cu ideologia ta.
oameni buni ,opriti dementul ca a luat-o rau pe aratura …acest nenorocit de premier este pus sa ne distruga ca tara si natie ….deja auziti ne face moschee turceasca ca in rest o ducem fff bine …este singurul lucru care ne lipsea sa traim cu pistolul la tampla mai bine ….cretinul ,el primeste spaga si noua ne baga MORCOVUL SI PE DRAKUL IN TARA …MA INTREB DACA OMUL ASTA MAI este sanatos sau trebuie returnat la turci sa-l opereze pe creier ca a deviat rau de tot de la om normal la paranoic !….punetil sub paza sau lacat la gura ca cine stie ce aberatii mai debiteaza !
Bai „Apus de Soare”! Mai du-te-n aia lui ma-ta care te-a avortat!
Trebuie mai mare TALIBAN ca si Infractorul Ponta?Un nemernic mai mare ca si acest Ticalos greu mai gasesti in politica Romaneasca.
PAI, MA NENOROCITULE, cine a trecut tara CU BINE prin criza din 2009,2010, 2011? boc si basescu, cei pe care HULIGANII din pnl, psd&asociatii de vreo 6 ani ii numiti banditi, tradatori, hoti, mafioti! „hotii” boc si basescu au scos tara prin criza. si inca repede. romanii nu-si pun intrebarea ce se intampla daca in perioada aia erati la guvernare voi, BESTIILE din usl? acum eram cu amandoua picioarele in groapa. praful sa se aleaga de voi si de tradatorii din pdl! macar la unpr nu am pretentii, astia sunt psd 2.