14-sapun-sambata-465x390La 34 de ani, Silvia are planuri atât de multe, câtă frunză, câtă iarbă. Povestea de mai jos nu este neapărat a ei, ci a unei categorii de tineri frumoşi şi curajoşi care vor să schimbe faţa satului românesc. „Oamenii de aici sunt importanţi”, spune ea

A dat oraşul, cu poluare, zgomot, mult stres, pe liniştea şi pacea unui sat idilic, de munte, din Hunedoara. A făcut ceea ce mulţi şi-ar dori în adâncul sufletului, dar nu au găsit curajul pentru asta.

Vrea să rămână la ţară, să îşi facă o familie acolo, dar şi să ajute, prin munca ei, comunitatea care a adoptat-o.

O lecţie de solidaritate

În urmă cu cinci-şase ani, Silvia, împinsă de la spate de alţi prieteni care descoperiseră zona, a decis să se mute din oraşul Slatina în care s-a născut, în satul Hărţăgani, din judeţul Hunedoara.

„Ne-am îndrăgostit de locul, de aerul şi pământul de aici”, ne povesteşte Silvia. Împreună cu părinţii ei, a cumpărat o casă cu 11.000 de metri pătraţi de teren. Acum are solarii, unde cultivă legume bio din seminţe tradiţionale şi din care face preparate pe care încearcă să le vândă.

14-sapun-2-sambata

În plus, ca să îşi câştige existenţa, încearcă să pună pe picioare o mică afacere cu săpun artizanal, făcut doar cu ingrediente naturale, unele locale, din flora spontană, altele cu lapte de vacă sau de capră, de la animalele crescute de ţăranii din sat. Cel mai preţios este cel cu lapte proaspăt de capră. Greu de obţinut mai ales primăvara, când acest lapte este păstrat doar pentru iezi. „Noi cumpărăm laptele de la ţăranii noştri vecini. Când tu cumperi de la mine, mă ajuţi să trăiesc şi să nu plec de aici, iar eu ajut la rândul meu zona să crească”, spune Silvia.

În Hărţăgani, localnicii se ocupă cu creşterea animalelor, a albinelor şi cu legumicultura. De la vecini cumpără şi ulei din seminţe de bostan pentru săpunuri. În lipsa banilor, trocul funcţionează din plin la ţară. Silvia le mai dă răsaduri din seminţe tradiţionale, roşii, săpun, fânul cosit, primind în schimb lapte, brânză sau lemne. Săpunurile le vinde cu 8-12 lei bucata şi la fabricarea lor o ajută mama ei, fost chimist. Nu face profit încă, deoarece comenzile vin mai ales prin prieteni şi cunoştinţele din țară. Tot aşa vinde broşele şi felicitările frumoase pe care le face, sub brandul Handmade de Hărţăgani.

Citiți articolul integral pe evz.ro