Dupa plecarea linistita a deputatului Boldea din tara, multi si-au adus aminte de alte cazuri de “disparuti” ne-extradati, cu pedepse de multi ani de executat in Romania. Unii dintre ei ar fi putut fi livrati “la pachet”, asa cum s-a intamplat cu Nicolae Popa sau Necolaiciuc, chiar daca dupa multi ani.

Celebrul caz al sirianului Omar Hayssam, condamnat in Romania la 20 de ani de detentie, a fost reincalzit, dupa ce presedintele a spus raspicat ca se va implica personal in cazul lui Boldea si ca acesta va fi cautat si in gaura de sarpe.

Mai multi analisti si comentatori ai momentului au tinut sa remarce ca nici in ziua de azi Hayssam nu a fost “retrocedat” statului roman si ca declaratiile presedintelui, care ar avea ceva de ascuns in legatura cu acest subiect, ca si cele ale celorlalti oficiali romani sunt doar o gargara, pentru ca exista un interes ca sirianul sa nu se intoarca in tara.

Se poate spune ca exista un interes, dar nu a celor nominalizati de vuvuzele, tonomate, felicsi sau cum mai vrem sa-i numim. Nu i-am auzit sa spuna ca exista un tratat cu Siria care zace la Senatul Romaniei, la Comisia de politica externa al carei presedinte este distinsul Titus Corlatean, senatorul PSD  care l-a insotit pe Victor Ponta in vizita din Statele Unite. Deci un expert.

Tratatul negociat cu partea siriana este considerat de Titus Corlatean inoportun, in conditiile in care are in vedere “evolutiile din ultimul timp de pe scena politica din Siria si izolarea tot mai pronuntata a guvernului acestei tari”. Acelasi senator spune ca tratatul ar putea genera efecte delicate, tinandu-se cont de modul in care “regimul de la Damasc reprima din ce in ce mai dur manifestarile celor care i se opun in multe tari ale lumii. In aceasta situatie, Siria ar putea cere Romaniei, in baza unui asemenea tratat, extradarea unor exilati din opozitie, aflati in Romania”. Intrebarea ar fi daca domnul Corlatean are stiinta ca s-ar afla astfel de disidenti in Romania si daca s-au primit la comisie solicitari in sensul ca tratatul sa nu fie ratificat.

Documentul  la care ma refer a fost negociat si parafat intre Presedintele Romaniei si cel al Siriei, venit in vizita la Bucuresti  in 2010. Ce s-a acceptat in acea intalnire este eliminarea interdictiei ca un cetatean sirian sa nu poata fi extradat. Potrivit tratatului semnat, Bashar al-Assad a fost de acord ca o persoana care are dubla cetatenie, in cazul lui Hayssam siriana si romana, sa poata fi extradat si catre statul care i-a dat a doua cetatenie.

Cu alte cuvinte, Omar Haysam ar putea fi extradat oricand in Romania, daca onorata Comisie de politica externa din Senatul Romaniei va binevoi sa dezghete procedurile pentru ratificarea tratatului. Culmea este ca Hayssam tocmai a fost eliberat dintr-o  inchisoare siriana, dupa ce a ispasit o pedeapsa pentru infractiuni la Legea sigurantei statului.

Omar Hayssam a fost condamnat, in lipsa, la 20 de ani de inchisoare pentru implicare in rapirea celor trei jurnalisti  romani la Bagdad. Fuga acestuia, dupa ce a fost eliberat din motive medicale, la solicitarea procurorului de caz, a determinat un cutremur la nivelul sefilor de servicii de informatii romane si a dus la schimbarea Procurorului general.

Hayssam era un apropiat al PSD, implicat financiar in campaniile electorale, un abonat, ca om de afaceri, in avionul prezidential in mandatele lui Ion Iliescu, dar si prieten al senatorului PSD Ion Vasile, a carui fiica Marie Jeanne Ion a fost rapita la Bagdad.

Zarurile au fost aruncate. Condamnarea s-a dat. Ce interes exista ca Hayssam sa nu ajunga in Romania.  Poate ca sirianul poate inca negocia condamnarea de 20 de ani contra unor informatii pretioase tinute la ciorap. Timpul o va dovedi.

 

9 COMENTARII

  1. Bine ca Ponta se poate barbieri cu lame „Tony Blair” ! Ca despre odisea la Washington, USL poate doar canta balada:

    „Intr-un pisoar la Washington,/
    S-a intalnit Victor cu Clinton
    o-bama, o-bama…!!!!””

  2. Titlul este foarte plastic, felicitari pentru similitudinea de moment !!!

  3. Da, totul e sa nu vina pana in alegeri ca sa- dus draq procentele lui USL 😆

  4. Cazul acesta va veni de curând in actualité, toate la timpul lor.

    Nu va anchetati, agenda este scrisa, citatul lui Napoléon Ier, Napoléon Bonaparte

    „Donnez moi une pierre je construirai un empire”

  5. Cazul acesta va veni cat de curând actualité, toate la timpul lor.

    Nu va anchetati, agenda este scrisa, citatul lui Napoléon Ier, Napoléon Bonaparte

    „Donnez moi une pierre je construirai un empire”

Comentariile sunt închise.