România este ţara cu salariile cele mai mici din întreaga Uniune Europeană şi acest lucru, deşi avantajează companiile, prin mâna de lucru ieftină, complică vieţile a milioane de persoane, care supravieţuiesc cu câteva sute de euro pe lună, se arată duminică într-un material al agenției de presă spaniole EFE citat de El Pais.

‘Entităţile financiare angajează tot mai puţin, iar criza datoriilor din zona euro afectează România’, afirmă pentru agenţia spaniolă de presă Andreea Petrescu, o contabilă de 25 de ani, care lucrează pentru o bancă austriacă din capitală şi primeşte un salariu lunar de nici 1.300 de lei. EFE comentează că în Bucureşti preţurile la serviciile de bază şi alimente nu sunt cu mult mai mici decât în restul Europei. ‘În comunism ne permiteam să ne bucurăm de vacanţe la Marea Neagră, iar acum nici măcar nu putem să economisim, ci mai degrabă să primim pachetele cu mâncare pe care ni le trimit părinţii’, mai spune tânăra intervievată de EFE.

Potrivit statisticilor europene, 22,2 % din populaţia României se află sub limita sărăciei, în vreme ce alte 3 milioane de români au venituri lunare sub 400 de lei, adică aproximativ 100 de euro, remarcă EFE. De asemenea, în analiza menţionată se mai arată că România are o economie de piaţă liberă şi feroce, care a provocat sentimentele de nostalgie ale multora faţă de vremurile comuniste.

Circa 60% din populaţia României susţine că se trăia mai bine în comunism, din punct de vedere economic, se mai relatează în corespondenţa EFE, potrivit sondajului Institutului pentru investigarea crimelor comunismului şi istoria exilului românesc realizat în mai 2011. Este nostalgia pentru un trecut în care toţi erau săraci, deşi statul furniza cel puţin serviciile de bază, notează agenţia spaniolă de presă, amintind că, în România, salariul minim este cel mai scăzut din UE – aproximativ 158 de euro – şi aproape la acelaşi nivel precum cel din statul vecin Bulgaria.

‘Se plăteşte atât de puţin pentru că la majoritatea locurilor de muncă nu se cere o calificare anume, şi companiile au o activitate care generează puţină productivitate’, după cum explică analistul Cristian Orgonaş. El mai declară pentru EFE că tipul de muncă depinde de angajator şi nu de salariat: ‘multinaţionalele transferă în România o activitate intensă, însă de puţine ori se poate observa o linie de producţie automatizată’.

Eurostat arăta, potrivit unui studiu din 2011, că două treimi din populaţia României sunt angajaţi cu activităţi la care nu se cere o calificare specifică. Angajaţii calificaţi din România sunt în proporţie de 23,1 %, în vreme ce media europeană se situează la nivelul de 39,1 %, iar în Germania şi Franţa sunt în frunte, cu procente de 44 %, respectiv 43 % din populaţia aptă de muncă.

Constantin Popa are 36 de ani şi se numără printre aceste persoane fără calificare, relatează în continuare agenţia spaniolă de presă. El locuieşte în Târgovişte şi se deplasează în fiecare zi în capitală ca să lucreze în construcţii. Salariul lui este de doar 700 de lei pe lună şi mai capătă alţi 100 de lei, la negru. ‘Supravieţuiesc pentru că o ajut pe sora mea să aibă grijă de un bătrân la sfârşit de săptămână’, spune el.

Iar economia subterană este foarte extinsă în România, semnalează EFE, indicând că aceasta ar putea fi echivalentă cu jumătate din PIB, potrivit unor experţi locali. Sub presiunea celor mai joase salarii din UE, premierul social-democrat Victor Ponta a spus că ar putea propune creşterea salariului minim pe economie la 800 de euro, în faţa Fondului Monetar Internaţional. O echipă de experţi ai Fondului se află de altfel la Bucureşti, pentru a analiza condiţiile unui împrumut care să evite colapsul finanţelor publice – după ce, în 2009, România a încheiat un acord pentru un ajutor de 20 de miliarde de euro, împrumut care a obligat executivul de la acea vreme, aminteşte EFE, să reducă salariile din sectorul public cu 25% şi să crească TVA de la 19 la 24%.

10 COMENTARII

  1. …da traiesc rau in schimb politicienii parlamentari dau pe dinafara …vacante in strainatate ,super masini ,case precum actorii din SUA,terenuri cat un judet intrg …cum credeti voi ca vor trai plebeea decent ?cine trbuie sa-i traga la raspundere pe acesti nemernici ?…cine ne v-a scapa se acesti hotii,de borfasi care se ascund sub poala parlamentului ?…asteptam provincia sau CE !

  2. Si totul are la baza ” democratia originala” de tip Ion Ilici Iliescu. De mocratia care a scos in fata „specialisii epocii de aur”, securistii deveniti oameni de afaceri cu statul, parazitandul in facoarea lor.

  3. In majoriatea cazurilor, romanii au ales partea din umbra a tabloului vietii, de aceea au soata pe care si-au ales-o…!

  4. milioane de romani prosti care se lasa umiliti in ultimul hal. isi merita soarta. romanii totdeauna vor sa fie mai altfel decat , altii , iata ca acuma sunt ….altfel , sunt ….SARACII EUROPEI !

  5. Alocatie copil sub 2 ani 200 RON lunar
    – Alocatie copil peste 2 ani 42 RON lunar
    – Alocatie refugiati 540 RON lunar
    – Intretinere detinut 2 544 RON lunar
    – Intretinere caine comunitar Bucuresti 375 RON
    – Cota hrana detinut 960 RON lunar (32 RON/zi)
    – Cota hrana spitalizat 165 RON lunar (5.5 RON /zi bolnav obisnuit)
    – Cota hrana spitalizat cetatean strain 444 RON lunar (14,8 RON /zi)
    -ajutor social 125 de ron /lunar (4,1 ron/zi)
    -salar minim pe economie 700 de ron /lunar (23 ron/zi )
    – Parlamentar 4500 de RON lunar fara sporuri (150 roni /zi)

  6. Sa ne gandim la elevi care castiga 42 de roni pe luna ,sa ne gandim la cei care primesc 125 de roni pe luna ajutor social ,sa ne gandim la pensionari care castiga 350 de roni pe luna ,acestia platesc taxe si impozite la stat ,cu ce mai raman de mancare ?

Comentariile sunt închise.