paul-ryan

Președintele Camerei Reprezentanților a SUA, republicanul Paul Ryan, a asigurat că președintele ales, Donald Trump, nu intenționează să creeze o „forță de deportare” pentru a expulza imigranții fără acte care locuiesc în țară, așa cum a promis în campania electorală, transmite EFE, conform agerpres.ro

Ryan, republicanul cu cea mai mare putere în Congres, a făcut aceste declarații duminică, în programul „Starea Uniunii”, pe CNN, dând asigurări că principala prioritate a republicanilor din Congres și a lui Trump este de a întări securitatea la frontiera între Mexic și Statele Unite.

„Nu ne gândim să creăm o forță de deportare. Donald Trump nu intenționează asta”, care a respins și că aceasta ar putea deveni o prioritate a agendei sale și a lui Trump în orizontul următorilor trei-patru ani.

„Focusul nostru nu este pe aceasta (crearea unei forțe de deportare), suntem concentrați pe asigurarea frontierei, considerăm că primul și cel mai important lucru înainte de a intra în orice altă temă privind imigrația este asigurarea frontierei, să știm cine intră și iese din țară”, a detaliat Ryan.

Pe de altă parte, potrivit AFP, Donald Trump, noul președinte al SUA, a promis, într-un interviu acordat vineri postului de televiziune CBS și dat publicității duminica aceasta, că va expulza până la 3 milioane de imigranți ilegali.

‘Vom lua oamenii care sunt criminali și care au caziere judiciare, care aparțin bandelor, care sunt traficanți de droguri, fără îndoială vreo 2 milioane, poate chiar 3 milioane (de persoane), și îi vom alunga in țara noastră, (pentru că) ei sunt aici ilegal’, a declarat Trump în timpul emisiunii ’60 de minute’ de pe CBS, care va fi difuzată duminică seara.

Revenind la linia dură din campania sa electorală, după ce și-a mai temperat discursul fiind ales marți președinte al SUA, Trump a reafirmat, de asemenea, că va construi un zid la frontiera cu Mexicul, pentru a limita imigrația ilegală.

În unele zone, președintele ales a admis că ar putea fi ‘garduri’, însă, a insistat el, ‘un zid este mai potrivit’. ‘Sunt foarte bun la asta, la ceea ce se cheamă construcție’, a ironizat patronul Trump Organization, vastă rețea de hoteluri și imobile de lux.

În timpul campaniei sale, Donald Trump a promis că va înălța un zid de-a lungul frontierei cu Mexicul, care va fi finanțat în proporție de 100% de Mexic.

El s-a angajat de asemenea, în timpul unui miting desfășurat la sfârșitul lui august în Phoenix, Arizona, să expulzeze imediat ce se va instala la Casa Albă în jur de două milioane de imigranți ilegali ‘criminali’.