Presedintele filialei PNL Campulung Moldovenesc, Nicolae Vranau, este acuzat de colegii de partid ca ar fi fost prins furand brelocuri dintr-un magazin. Prin urmare, 11 din cei 15 membri ai filialei au demisionat, pentru a determina alegerea unui nou conducator, in timp ce, potrivit Mediafax, Vranau s-a autosuspendat.

In sedinta Biroului Permanent Local de luni, 11 din cei 15 membri au demisionat din functie pentru a-l determina, la randul sau, pe liderul liberal Nicolae Vranau sa renunte la sefie. Printre acestia se numara si primarul orasului Campulung Moldovenesc, Mihaita Negura.

Dupa ce informatia a iesit in presa, presedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Baisanu, a declarat pentru Mediafax ca la sugestia sa Nicolae Vranau s-a autosuspendat din functie, pana ce situatia privind acuzele de furt se va clarifica.

„Vom vedea daca acuzatiile ce i se aduc sunt si probate. Nu putem acuza un om fara probe, mai ales ca e unul dintre oamenii cu o situatie materiala care nu i-ar fi favorizat un astfel de comportament”, a precizat Baisanu.

Liderul liberalilor din Suceava a sustinut ca daca se dovedeste ca Nicolae Vranau a furat din magazin, acesta nu va mai reprezenta PNL, insa daca acuzele sunt false, cei care l-au defaimat vor plati.

„Ca presedinte al organizatiei nu tolerez membri care fura din magazine, dar nici zvonuri prin care se defaimeaza membri ai partidului care fac parte din anumite jocuri de putere”, a completat deputatul Alexandru Baisanu.

 

3 COMENTARII

  1. Ha,ha,ha,daca „marii partidului”fura,de ce n-ar fura si „mai micii partidului”ce-o fi,numai sa fie,chiar si niste amarite de brelocuri!!!!se multumeste omul cu putin!e de „apreciat”,nu?

  2. pai brelocuri, domnule ? Politicienii fura lucruri mai de valoare si o fac frumos, sub acoperire. Poate ca dl cleptoman PeNaL nu se poate abtine si rade tot, fara sa mai aleaga.

  3. Si s-a pretat la niste amarate de plastice? Asta e cleptoman. Adica sufera de o boala de nervi Asa cum s-a discutat si asta seara la Nasul: nici macar nu se fac expertize psihiatrice inainte de alegeri, candidatilor prezenti pe liste.

Comentariile sunt închise.