După încheierea votului, la ora 21.00, partidele au început numărătoarea paralelă, iar candidaţii nu au întârziat să-şi facă publice reacţiile.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică seară, că este mândru că mulţi români au avut încredere în proiectul său de preşedinte, menţionând că în următoarele două săptămâni se va adresa tuturor românilor, pentru că se simte responsabil pentru toţi. De asemenea, candidatul ACL, Klaus Iohannis, a declarat după închiderea urnelor, că rezultatul alegerilor prezidențiale este unul foarte bun, care arată că se produce schimbarea, el mulțumindu-le românilor care au ieșit la vot, notează RFI.

Premierul Victor Ponta a spus, duminisă seară, după închiderea urnelor, că marți se va întâlni cu reprezentanții coaliției de guvernare, iar împreună vor anunța persoana sau persoanele care pot conduce ”un guvern al României pe baza proiectului USL”. ”Marți mă voi întâlni cu reprezentanții coaliției de guvernare și împreună vom anunța persoana sau persoanele care pot conduce un guvern al României pe baza proiectului USL”, a spus Ponta, menționând că USL a câștigat alegerile în 2012. De asemenea, el s-a declarat convins că schimbarea începută în 2012 poate fi dusă ”la capăt”.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, duminică seară, după exit-poll-uri, că scorul obţinut de Victor Ponta este peste ţinta propusă, adică scorul de la europarlamentare, menţionând că diferenţa pe care o are de recuperat Iohannis este cea mai mare din ultimii ani, iar primarul Sibiului nu e Băsescu.

Iohannis: Avem un rezultat foarte bun, care arată că se produce schimbarea

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a declarat că “avem un rezultat foarte bun, care arată că se prod uce schimbarea. Vreau să mulțumesc românilor care și-au folosit votul și au votat, indiferent pentru cine au votat și în special celor care au votat pentru mine”, a spus Klaus Iohannis.

Iohannis a arătat că au rămas în confruntarea din turul al doilea doi candidați: el și Victor Ponta, astfel că românii vor avea de ales între ”România lucrului bine făcut și România lucrului prost făcut”.

”Acum e clar că au rămas în competiţie doi candidaţi: eu şi Victor Ponta. Este evident că românii au de ales între două variante: pe de o parte România lucrului bine făcut, o Românie normală, iar pe de altă parte România lucrului prost făcut, a scandalului şi a minciunii. De acum, competiţia este doar între noi doi”, a afirmat Klaus Iohannis.

El a mai spus că este singurul candiat rămas în competiţie „dispus să garanteze independenţa justiţiei şi statul de drept”.

”Chem alături de mine pe toţi românii care vor ca legea să fie lege, care nu vor să dea toată puterea în mâna unui singur partid. În ciuda tuturor pomenilor electorale, a tuturor ordonanţelor făcute să creeze avantaj pentru candidatul Guvernului, iată că rezultatul arată foarte clar: românii au votat corect”, a adăugat Iohannis.

Tăriceanu: După o consultare a structurilor de conducere PLR, se va lua o hotărâre privind votul pentru turul II

Candidatul independent Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, după închiderea procesului electoral, că voturile pe care le-a primit în primul tur înseamnă o anumită obligaţie, astfel că, după o consultare a structurilor de conducere PLR, se va lua o hotărâre privind votul pentru turul II. Tăriceanu a arătat că această campanie electorală a fost pentru el un moment în care a încercat să comunice cu cetăţenii şi să le explice cum vede evoluţia României în viitor. Despre rezultatul alegerilor, Călin Popescu Tăriceanu a precizat că, deocamdată, acesta este numai la nivelul exit-poll-urilor şi că aşteaptă cu multă înfrigurare rezultatele după numărarea voturilor, care vor fi prezentate cel mai probabil luni dimineaţă.

El a mai spus că nu va abandona proiectul său prezidenţial ”România, a şaptea putere a Europei” şi se va lupta până la capăt, pentru că România are nevoie pentru progres.

Tăriceanu a mulţumit celor care au votat în primul tur al alegerilor, ”pentru gestul democratic pe care l-au făcut, venind la vot, apreciind ”meritul fiecăruia care a înţeles această îndatorire civică”.

Elena Udrea: Locul trei obţinut în primul tur al prezidenţialelor , o „ţintă, un obiectiv”

La rândul ei, candidatul PMP la prezidenţiale, Elena Udrea, a declarat că locul trei obţinut în primul tur al prezidenţialelor este o „ţintă, un obiectiv” pe care consideră că l-a atins, deşi a avut „cea mai grea campanie din ultimii 25 ani”. ” Este o victorie a unui partid care se doreşte a fi altceva în calsa politică şi mă bucur că am reuşit să rămânem a treia structură”, a spus Udrea de la sediul PMP.

Udrea a mulţumit celor peste jumătate de milion de români care i-au dat votul şi a făcut posibil ca un candidat şi „un partid mic, tânăr, să ocupe locul trei”. „Am avut cea mai grea campanie din ultimii 25 de ani. Împotriva mea au fost structuri politice mari, strategii bine orchestrate prin care s-a încercat scoaterea mea din competiţie”, a spus Elena Udrea. Ea a arătat că le promite celor care au votat cu Elena Udrea că va „continua lupta alături de echipa ei şi alături de cei care vor veni în perioada următoare alături de PMP”. „Votul pe blocuri mari politice a făcut să fie în frunte doi oameni care politic nu reprezintă mare lucru”, a mai spus ea, precizând că principalul obiectiv al PMP este să devină în 2016 principalul partid de centru-dreapta.

Monica Macovei: Astăzi s-a născut al treilea pol în România

Candidatul independent Monica Macovei a declarat, duminică, după închiderea urmelor, că îi invită pe toţi cei care vor să vină alături de ea într-o nouă construcţie, care să reprezinte valorile dreptate, justiţie, demnitate şi integritate, arătând că „începe revoluţia oamenilor cinstiţi”.

„ Am demonstrat că suntem o forţă vie, o forţă în creştere. Fără partide politice, fără baroni, fără finanţări oculte murdare, am arătat că noi contăm, am arătat că se poate corect, decent şi simplu. Rezultatele de după numărarea voturilor vor confirma că suntem şi mai mulţi şi am fi fost şi mai mulţi dacă toţi cei din diaspora ar fi putut vota”, a afirmat Macovei.

Ea a susţinut că Guvernul a organizat prost alegerile, arătând că sunt cozi la secţiile de votare din diaspora.

„Vă mulţumesc pentru încredere, sprijin şi pentru vot. Voturile pe care mi le-aţi dat sunt voturile voastre şi împreună le vom folosi şi vom porni la drum. Am demonstrat că suntem mult mai mulţi decât credeau ei şi cu timpul vom fi şi mai mulţi. Suntem o forţă uriaşă de schimbare şi ne vrem ţara înapoi, România este a noastră şi ne-o vrem înapoi. Prin reuşita noastră de astăzi începe acţiunea noastră, începe revoluţia oamenilor cinstiţi. Îi invit pe toţi care au fost lângă mine şi pe alţii care vor să vină într-o nouă construcţie care să ne reprezinte valorile dreptate, justiţie, demnitate, integritate. Suntem mulţi, suntem mult mai mulţi decât am fost astăzi la vot şi în timp vom demonstra că suntem o forţă uriaşă de schimbare. Asta este de fapt România oamenilor şi vrem să ne luăm ţara înapoi”, a mai spus Macovei.

Kelemen: Un rezultat bun, care confirmă că legătura dintre alegătorii maghiari şi UDMR e strânsă

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, candidatul formaţiunii la Preşedinţie, a declarat, duminică seară, că rezultatul obţinut de el la alegerile prezidenţiale este unul bun, care confirmă că legătura dintre alegătorii maghiari şi UDMR este una strânsă.

Kelemen Hunor a declarat, de la sediul Prezidiului UDMR din Cluj-Napoca, după prezentarea exit-poll-urilor, că a primit voturi din întreaga ţară, nu numai din Transilvania.

„Văzând exit-poll-urile, putem afirma că în această campanie am reuşit să transmitem mesajul nostru către alegători, pot să vă spun că am obţinut un rezultat bun, ceea ce confirmă că legătura dintre alegătorii noştri şi UDMR este una strânsă şi va deveni şi mai strânsă. Am constatat că mesajul nostru a fost recepţionat în zonele unde trăiesc maghiarii în număr mare, dar şi în alte zone, avem voturi peste tot în ţară, nu numai în Transilvania, ceea ce arată că efortul nostru era necesar şi important”, a spus Kelemen.

„Vom merge înainte cu acest proiect, sunt convins că urmează ani importanţi în ceea ce priveşte soarta României, schimbarea Constituţiei şi poziţionarea noastră în regiune şi în UE”, a menţionat Kelemen Hunor.

„Vom avea o analiză serioasă şi vom spune ce credem noi despre turul doi. Aşteptăm numărătoarea voturilor, faţă de exit-poll-uri ne aşteptăm la o creştere uşoară”, a mai spus Kelemen Hunor.