UPDATE: Prima sedinta de Guvern s-a incheiat la ora 12. Premierul Victor Ponta participa la o conferinta de presa.

Declaratii Victor Ponta (Live Text):

„Am adoptat OUG privind reorganizarea din cadrul administratiei publice centrale. Practic, incepand de astazi, Guvernul functioneaza la capacitate normala. Pe 27 avem urmatoarea sedinta de Guvern.

Despre restructurari in departamente: Nu se infiinteaza niciun post suplimentar, este o oportunitate oferita de lege ca toate acele directii care se suprapun… Am constatat ca avem in 4-5 ministere departamente care se ocupa de investitii straine. Fiecare face altceva, rezultatele le stiti si dumneavostra. In mod sigur, fiecare ministru va reduce schema de personal.

Vor fi persoane disponibilizate? – Daca nu e nevoie de ele…

Cand vom avea noul buget? – Ministerul Finantelor a lucrat deja… Eu am cerut Ministerului de Finante si SGG sa lucreze la proiectul de buget inca de acum o luna si jumatate.Inchidem discutia in Guvern pana pe 7 ianuarie, cand vine delegatia FMI. Practic de pe 14 ianuarie incep discutiile pe buget in Parlament. Probabil la sfarsitul lunii ianuarie Parlamentul poate da votul pe buget. Avem inclusiv resursele pentru aplicarea majorarii de 7% (n.r. la salariile bugetarilor). Domnul Boc a amanat o multime de lucruri, fiind convins ca nu va mai fi dansul la guvernare.

Am vazut supararea asociatiilor de revolutionari, nu se poate da niciun ban in plus. Nu se poate continua cu 20 de mii de revolutionari, din care unii au descoperit Revolutia dupa anul 2000

De ce credeti ca nu a vrut Traian Basescu sa dea mana cu 3 ministri? – Asta e o speculatie a dumneavoastra. Sunt momente de emotie la fiecare ceremonie.
Nu ma intrebati pe mine ce a intentionat presedintele, intrebati-l pe presedinte.

Dincolo de faptul ca avem o relatie politica, am o relatie de prietenie cu domnul Antonescu, dar nu pot sa va relatez toate glumele pe care le facem.

CNADNR-ul trece la domnul Sova. In scurt timp avem obligatia sa infiintam o Companie pentru autostrazi care ramane la primul ministru, iar drumurile vor ramane la Ministerul Transporturilor.

Anul 2013 se va incheia cu o decizie a Parlamentului privind regionalizarea, si nu doar a Parlamentului, ci si cu o decizie a poporului roman. Pana in iunie 2013 vom avea in Parlament o decizie privind impartirea pe regiuni. Dupa care urmeaza referendum. Daca nu vom face in 2013, nu vom mai face prea curand. Anul 2013 fara alegeri este anul in care vom putea lua decizii importante.

Departamentul pentru Afaceri europene a trecut inapoi la MAE. Erau doua departamente care faceau acelasi lucru, si la MAE si la MAEur”

Prima sedinta a noului Guvern. Se discuta structura Cabinetului si bugetul pe 2013

Guvernul Ponta II s-a intrunit, sambata, intr-o prima sedinta, avand pe ordinea de zi structura Cabinetului si elaborarea proiectului de buget pentru anul 2013.  Sedinta programata la ora 10:00, la Palatul Victoria, a inceput cu o intarzire de 40 de minute.

„Vreau sa stabilim foarte clar astazi ce face fiecare ministru, mai ales ministrii  delegati. (…) Referitor la Finante: Cine vrea sa plece sa se odihneasca zilele astea ar trebui sa plece, dar cine vrea un buget bun ar trebui sa nu plece. Vreau sa fiti prezenti, incepand cu 7, 8 (n.r. ianuarie), sa discutam situatia bugetului cu FMI. Avem, cred, cel mai mic deficit din ultimii ani. Cursul euro-leu este cel mai mic de la venirea noastra la guvernare. Cursul nu il cresc eu si nu il scad eu, nici macar dl Isarescu nu face asta, tine de perceptie si de niste realitati. (…) La POSDRU au plecat cererile. La POS CC am facut corectiile. La cine trece? Direct la dl Vosganian, foarte bine. (…) Transporturile – dl ministru, preluati o situatie grea. Aici nu este nimeni ministrul al PSD, al PNL, al PC sau al UNPR, nici macar al USL, sunteti ministri ai Romaniei”, a precizat premierul Ponta in deschiderea sedintei de sambata.

 

1 COMENTARIU

  1. Uau! Am cazut pe spate de admiratie! Cata maturitate, cata responsabilitate! Cat il tine?

    Sau e groaza mare ca vine delegatia FMI si ne zice un mare PA?

Comentariile sunt închise.