sonda gaze de sistPotrivit reprezentanților Chevron, sonda va fi supusă unor verificări în perioada următoare, astfel încât în aproximativ trei săptămâni să poată începe forarea efectivă, proces care va dura 90 de zile, informează Agerpres.

‘În perimetrul de la Siliștea nu vor mai fi aduse în perioada următoare utilaje de mari dimensiuni. Forajul va începe în circa trei săptămâni — o lună, cu respectarea legislației în vigoare și cu grijă față de mediul înconjurător, în baza acordurile de mediu pe baza cărora acționăm’, a declarat George Orbu, city manager în cadrul Chevron România.

La sfârșitul celor 90 de zile, cât va dura forajul executat de reprezentanții Dafora, vor fi prelevate probe de rocă, ce vor fi analizate, în vederea stabilirii rentabilității unui eventual proces de exploatare a gazelor de șist din zonă.

Lucrările de amenajare la platforma din localitatea Siliștea au început în cursul anului trecut și au fost suspendate, ulterior, pe fondul protestelor din zonă, fiind apoi reluate. După declararea comunei Pungești drept „zonă specială de siguranță publică”, perimetrul Chevron din comuna Pungești a fost permanent supravegheat de jandarmi.

2 COMENTARII

  1. Cu respectarea legislației în vigoare și cu grijă față de mediul înconjurător, în baza acordurile de mediu pe baza cărora acționăm’, a declarat George Orbu, city manager în cadrul Chevron România? Care legi ? ca am vazut la tvr1 cum au crepat peretii caselor la oameni , cine ii va despagubi ? pana unde merge nesimtirea aestui Orbu George sau daca are nume predestinat nu vede ce distrugere fac in zona ? asa sa-i ajute Dumnezeu la toti care distrug.

Comentariile sunt închise.