Am votat aleșii noștri pentru Parlamentul European, cu ochii și urechile la Băsescu și Ponta. Merita, am auzit o grămadă de „cuvinte frumoase”, așa cum se cuvine să auzim de la cei mai importanți oameni din România. Populația de pe strada mea s-a dus (câți s-au dus) să voteze cu unul dintre cei doi. „Ce-i ăla Parlament European? Cu ce se mănâncă?”

Acum a venit timpul să votăm cu adevărat, vom vota președintele. Vom vota Tătucul. Pe ăsta putem să punem mâna, să-l vizităm de ziua lui la Cotroceni, să-l pupăm pe obraji, să-i oferim poale-n brău și să ne tragem în poză cu el.

Eu voi vota o Mămucă. Pe mama justiției, pe Monica Macovei. Voi vota singurul politician din România care acționează conform unor principii în care cred și eu și e întreag la cap. Voi vota cu Monica Macovei pentru că este opusul lui V. Ponta pe toate planurile (aici trebuie să fac o mărturisire: V. Ponta este politicianul care-mi produce repulsie. V. Ponta este puroiul care te improașcă în față atunci când strângi, între degetul mare și arătător, buboiul în care s-a colectat tot ce are nația asta mai rău, detestabil, reprobabil și de rușine).

Voi vota cu Monica Macovei pentru că sunt femeie, sunt româncă și am încredere în femei. Dacă eu nu am încredere într-o femeie, de ce aș pretinde asta unui bărbat?

Cu ce e mai bun Johannis? Doar că are 40 de kile în plus? Că e bărbat? Că știe să vorbească în argou cu A. Merkel sau că e suspect de priceput la tranzacții imobiliare? E susținut de nu unul, ci două partide, care vor dori răsplată pentru efortul depus. Ce credeți, se vor mulțumi cu o strângere de mână și o jumătate de zâmbet nemțesc drept mulțumire?

O voi vota pe Monica Macovei pentru că știe să facă bine un singur lucru: să aplice legea. România nu are nevoie de mai mult. Dacă societatea asta va dansa după cum cântă codul penal și constituția, vom avea de toate: industrie, agricultură, economie, turism, respectul celorlalți. Președintele trebuie să fie un arbitru care să cunoască foarte bine regulamentul și să-l aplice cu fermitate. Atât. Suntem în UE și NATO. Politica externă și cea de apărare sunt dictate de aceste instituții, nu mai face președintele ce vrea mușchii lui. Nu mai vreau un președinte care să fie primul sondor, primul agricultor, primul poet (am avut și din ăștia) s.a.m.d, și de fapt, să nu se priceapă la nimic.

Cu alte cuvinte, ca să-l parafrazez pe Arhimede: Dați-mi un punct fix și voi schimba România din temelii. Dați-mi o justiție corectă și independentă și se vor rezolva toate. Dați-mi-o pe Macovei președinte! Credeți că e cineva mai calificat să facă asta?

De curând am avut „onoarea” să schimb niște replici cu un nene care mănâncă politică pe pâine. I-am mărturisit că că voi vota cu Macovei. „Nici o surpriză!”, mi-a râspuns, „te încadrezi perfect în modelul de votant pentru Macovei: intelectuală tănăra cu o copilărie nefericită. Bărbații nu o vor vota pe Macovei, nu din misoginism, ci pentru că funcționează în subliminal o solidaritate masculină.”

„Și cum rămâne cu solidaritatea feminină?”, l-am întrebat.
„Nu mă face să râd!” mi-a răspuns.

Deci așa, femeile nu reușesc să facă front comun pentru a pune pe una dintre ele în fruntea țării. Nu reușim să ne solidarizăm. Ei bine, eu refuz să cred asta. Sunt chiar convinsă că și mulți bărbați, cei mai inteligenți dintre ei, vor vota cu Monica Macovei.

Am avut până acuma trei președinți:
Unul, comunist reformat, a preferat să dea hotelurile și întreprinderile în locație de gestiune în loc să le privatizeze, iar acum nu a mai rămas din ele decât mormane de moloz și geamuri sparte. Altul, un geolog cu vocea subțire, s-a declarat învins de mafia securității ceașiste. Ultimul, președintele jucător, a făcut multe lucruri bune, dar și mult circ de proastă calitate.

Monica Macovei este la fel de cinstită ca Ion Iliescu, mai bărbat decât Emil Constantinescu și evident, față de Băsescu … o doamnă.

Toți trei au avut în spate partide cu baronași și viceregi locali, toți trei au fost implicați politic, fiecare era dator cuiva, cu ceva. Nici unul n-a reușit să fie arbitrul de care societatea românească avea atâta nevoie.

Acest arbitru va fi Monica Macovei. Ea n-a fost niciodată un om de partid de genul lui Blaga, ci mai degrabă un om de dreapta, un reprezentant al societății civile, pentru care partidul a fost mai mereu o cămașă prea strâmtă.

Este prima dată când am încredere într-un politician, într-o femeie. Va fi pentru prima dată când voi merge la vot cu speranță.


Nota redacției: Acest articol a fost primit de la un cititor al site-ului Nașul TV și reflecta opinia autorului, nu neaparat și pe cea a redacției.