prince-william-and-george

Prințul William a vorbit despre viața de familie, într-un interviu acordat unei emisiuni din Vietnam, țară în care efectuează o vizită oficială. Ducele de Cambridge, al doilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, a recunoscut că Prințul George este “un mic ștrengar” și că “îl ține cu sufletul la gură”, relatează BBC News, conform libertatea.ro

Prinul William a recunoscut că mai întâmpină dificultăți în creșterea copiilor săi, la fel ca orice părinte. ”Sunt foarte norocos şi recunoscător pentru tot sprijinul din partea lui Catherine. Este o mamă extraordinară şi o soţie fantastică”, a mărturisit el.

”Însă am şi eu parte de momente dificile. Trecerea de la statutul de bărbat singur şi independent la acela de bărbat căsătorit şi apoi la cel de tată este un proces care îţi schimbă viaţa”, i-a mărturisit prinţul britanic în cadrul emisiunii Talk Vietnam.

1475208195_kate-middleton-prince-williams-canada-tour

”George este un mic ştrengar uneori, mă ţine cu sufletul la gură, dar în general este un băiat foarte dulce. Charlotte, având în vedere faptul că eu nu am avut o soră, reprezintă pentru mine o dinamică familială foarte diferită. Îmi ador copiii foarte mult şi am învăţat multe lucruri despre mine însumi şi despre viaţa de familie după venirea lor pe lume”, a adăugat prinţul William.

În cadrul interviului, Prințul a mai mărturisit că că îşi doreşte să îi educe pe prinţul George şi prinţesa Charlotte pentru ca aceştia să aibă ”aspiraţii simple” în viaţă.

”Mi-ar plăcea ca George şi Charlotte să crească fiind mai simpli în abordările lor şi în privinţa felului în care văd lucrurile”.

Prinţul britanic consideră că materialismul este ”destul de înşelător”, deoarece ”oamenii trăiesc având în jurul lor o cantitate uriaşă de lucruri de care nu au neapărat nevoie”.

El a mai spus că speră că fiul său George, în vârstă de trei ani, şi fiica lui Charlotte, în vârstă de un an, vor creşte ”tratându-i pe ceilalţi aşa cum îşi doresc să fie şi ei trataţi de cei din jur”.