Un tanar a plecat sa caute doua surori, care au mers in Siria pentru a deveni mirese ale jihadistilor, dar s-a trezit prins in ghearele Statului Islamic. Tinut ostatic mai bine de o luna, Ahmad Walid Rashidi a fost torturat si fortat sa abuzeze alti prizonieri inainte sa fie eliberat.

Tanarul a fost tinut la un moment dat intr-un depozit, cu carlige in tavan. Insa in acele carlige nu erau atarnate haine sau cutii, ci prizonieri. Epuizat si speriat, Ahman era legat la ochi cu o bucata de panza gri si nu-si putea imagina decat ca teroarea abia urmeaza, dupa cum povesteste chiar el, intr-un amplu material publicat de ziarul danez Politiken si preluat de Mashable.

Un gardian ii batea pe ostaticii atarnati de tavan cu o teava de plastic, iar tanarul privea fara vreo putere sau aparare. Acestea sunt printre primele amintiri ale sale din inchisoarea Statului Islamic, de care se afla inimaginabil de departe in urma cu doua luni.

Ahman, un danez cu origini afgane in varsta de 22 de ani, student la Medicina, se afla intr-un parc de distractii din Copenhaga cand i-a sunat telefonul. „Daca vrei cu adevarat sa ajuti, acum este timpul”, i-a spus un prieten bun, caruia ii disparusera surorile gemene.

Fetele, a caror familie este originara din Somalia, locuiau in Marea Britanie de zece ani si erau pasionate, precum multe adolescente de 16 ani, de moda, shopping si selfie-uri.

Insa, in luna iunie a anului trecut, ele au plecat in Siria, prin Turcia, dupa ce au fost indoctrinate de propaganda Statului Islamic, prin intermediul unor islamisti radicali din Manchester.

Desi autoritatile erau pe urmele fetelor, Ahman a decis sa le caute si pe cont propriu, cu atat mai mult cu cat familia gemenelor a garantat ca ii va plati toate cheltuielile.

Ahmad, care si-a pierdut un picior pe vremea cand era copil, in Afganistan, si-a impachetat doar cateva haine, pentru ca nu se astepta sa lipseasca mai mult de o saptamana, dar calatoria s-a dovedit a fi una care i-a schimbat viata.

Timp de 36 de zile, el a fost tinut ostatic de catre luptatorii ISIL. Nu va uita niciodata bataile, tipetele si frica celorlalti detinuti, a marturisit Ahmad.

Datorita aspectului sau si a faptului ca avea origini musulmane, a reusit sa stea de vorba cu niste rebeli, intr-un oras de la granita Siriei cu Turcia. Totusi, nimeni nu parea sa fi auzit despre cele doua fete.

Prietenia inselatoare cu Statul Islamic

Ulterior, Ahmad s-a intalnit si cu niste militanti ai Statului Islamic, care i-au promis ca ii vor garanta protectia daca ii plateste. Spre sfarsitul lunii iunie, una dintre gemene a postat o fotografie pe Instagram si a scris ca a ajuns in Siria, alaturi de luptatorii ISIL.

Pe 6 iulie, Ahman a aflat de la reprezentantii Statului Islamic ca fetele urmeaza sa se casatoreasca in scurt timp cu doi jihadisti afgano-britanici. Tensiunea a crescut, pentru ca Ahman stia ca, odata maritate, nu mai era cale de intoarcere.

Intrucat nu putea merge in zonele controlate de Statul Islamic intreband de doua fete care urmau sa se casatoreasca, el a chemat-o si pe mama gemenelor in Siria si au incropit o poveste: femeia venea sa-si viziteze fetele, iar el era ginerele care o insotea.

Ahmad a povestit ca s-a imprietenit cu cativa membri ai Statului Islamic, a locuit un timp in casa unui dintre ei si chiar a cinat cu jihadistii. Tanarul a fost condus la locuinta in care ar fi trebuit sa se afla una dintre gemene, alaturi de sotul ei, insa nu i-a gasit pe cei doi acolo, caci se mutasera intre timp.

Atunci s-a infuriat si a mers la politia Statului Islamic, insa miscarea a fost in dezavantajul sau. El si mama fetelor au fost dusi in doua inchisori diferite. Pe Ahmad l-au acuzat ca este jurnalist si necredincios, iar pe femeie au acuzat-o ca a atacat Statul Islamic la o televiziune occidentala.

Militantii ISIL i-au confiscat toate bunurile, inclusiv pe cele pe care le avea ascunse in piciorul artificial. Ahman a fost aruncat la inceput intr-o celula atat de aglomerata si mizerabila, incat nu puteai sta decat ghemuit, iar detinutii isi faceau nevoile pe jos.

Tanarul isi aminteste ca unii dintre gardieni erau extrem de agresivi si ii atacau pe prizonieri fara niciun motiv. Inclusiv el a fost batut cu cruzime, timp de cateva ore, de catre luptatorii ISIL.

Lui Ahmad i s-a spus ca, daca acuzatiile care ii sunt aduse se dovedesc a fi adevarate, atat el, cat si mama fetelor vor fi decapitati.

Ahman auzea in permanenta tipetele celor torturati sau decapitati, in timp ce militantii Statului Islamic strigau „Dumnezeu e mare!”.

Tanarul si-a amintit ca a fost torturat nu doar fizic, ci si psihologic, pentru a recunoaste acuzatiile, dupa ce a fost mutat intr-o alta inchisoare.

Pentru ca s-a tinut tare si nu a recunoscut nimic, membrii ISIL parca incepusera sa il creada. Mai mult, datorita cunostintelor sale medicale, jihadistii ii cereau uneori sa verifice stare prizonierilor.

In luna septembrie, un tribunal al Statului Islamic a decis ca suspiciunile la adresa lui Ahmad nu sunt adevarate, iar tanarul a fost eliberat si i s-a dat un document care ii permitea sa calatoreasca liber prin asa-zisul califat.

El a aflat ca, intre timp, mama a reusit sa isi intalneasca fiicele, insa ele nu au vrut sa se intoarca acasa si au ramas in Siria. Ahman s-a intors in Danemarca, iar teroarea a luat sfarsit.

sursa ziare.com