AcasăEditorialDezvăluiriProfeția s-a împlinit | Sfârșitul lumii se apropie!

Profeția s-a împlinit | Sfârșitul lumii se apropie!

nostradamus-profetii

O profeție veche de 500 de ani s-a împlinit în urmă cu câteva zile. Conform acesteia, sfârșitul lumii este aproape. Se spune că celebrul Nostradamus este cel care a emis prognoza apocaliptică, chiar pe patul de moarte, scrie huff.ro

Profeția s-a împlinit – Ninsoarea aduce sfârșitul

Nostradamus ar fi spus că două zile consecutive de ninsoare în orașul Salento semnalează apropierea sfârșitului lumii.

„Salento e orașul palmierilor și al blândului vând de sud, nu al zăpezii. Două zile de ninsoare și două fulgerări pe cer mă vor anunța că sfârșitul lumii este aproape, dar deloc nu-mi pasă.”, suna profeția lui Nostradamus.

salento-winter

Pe cât de banală, pe atât de interesantă, prezicerea sa s-a adeverit în urmă cu câteva zile. Locuitorii orașului Salento au avut parte de două zile de ninsoare consecutive, care au transformat idilicul peisaj mediteranean într-un feeric decor hibernal.

Mai mult decât atât, icoana Fecioarei Maria din Macedonia a lăcrimat la numai câteva zile distanță de ninsorile din Salento. Potrivit tradiției, lacrimile Fecioarei anunță apropierea sfârșitului.

Deși astfel de zvonuri au împânzit Internetul în ultimii ani fără ca vreunul să se și adeverească, pasionații de scenarii apocaliptice vor continua să-și finiseze buncărele și să completeze stocul de provizii. Să sperăm că vom scăpa și de această dată.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.