vasile-astarastoaeColegiul Medicilor din România va stabili, în prima săptămână a lunii iulie, cu toţi profesioniştii din sănătate, calendarul mişcărilor de protest, pe fondul nemulţumirilor din sistem, anunţa preşedintele CMR, Vasile Astărăstoae.

Acesta declara recent că în septembrie vor fi organizate marşuri, pichetări, demonstraţii, iar în octombrie vor avea loc activităţile sindicale, urmând ca în noiembrie să se treacă ‘la demisia în bloc’.

‘Presiunea de jos în sus este foarte mare, reproşurile sunt ‘de ce aşa târziu?’. Aşa târziu, pentru că am dat un interval destul de mare de timp pentru guvernanţi’, arăta preşedintele CMR, pe 27 iunie.

Astărăstoae susţinea că există ”o adevărată prigoană împotriva corpului medical”.

‘Ne-a ajuns cuţitul la os, nu mai suportăm să fim umiliţi, batjocoriţi, hărţuiţi, să ni se calce demnitatea. Vrem un tratament normal, nu unul preferenţial. Asistăm la o adevărată prigoană împotriva corpului medical, la încercarea de a ne dezbina’, spunea Astărăstoae, în iunie.

Potrivit acestuia, actuala coaliţie – formată din corpul profesional, reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale ale medicilor şi asistenţilor, pacienţi, sindicate – va stabili un calendar de proteste, care vor avea diferite forme. La început se vor organiza adunări generale, marşuri, greve şi va urma demisia în bloc, dacă autorităţile nu vor răspunde solicitărilor.

Printre soluţiile propuse de prof. dr. Vasile Astărăstoae pentru rezolvarea problemelor din sănătate se numără rectificarea bugetară, creşterea alocaţiilor pentru acest sector, majorarea veniturilor personalului medical, după un calendar stabilit.

Preşedintele CMR a subliniat că probleme nu sunt cu Ministerul Sănătăţii şi nici cu Ministerul Educaţiei, ci cu Ministerul Finanţelor, cu Guvernul, Preşedinţia şi Legislativul.

Premierul Victor Ponta a susţinut în urmă cu două săptămâni necesitatea găsirii unor soluţii serioase şi sustenabile la problema nemulţumirii medicilor, afirmând că aşteaptă propuneri în acest sens de la Ministerul Sănătăţii şi de la Colegiul Medicilor.

‘Am foarte mare încredere că dialogul dintre ministrul Nicolăescu, domnul Arafat şi domnul profesor Astărăstoae va identifica toate acele soluţii care sunt posibile. Există toată bunăvoinţa, toată înţelegerea asupra gravităţii fenomenului’, a dat asigurări Ponta.

Întrebat dacă la rectificarea bugetară Executivul va transfera bani de la alte instituţii pentru salariile medicilor rezidenţi, Ponta a arătat că orice soluţie bugetară va fi discutată în Guvern.

Şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii dr. Raed Arafat afirma că în ultima perioadă au avut loc discuţii pentru a se găsi soluţii viabile care să ducă la creşteri salariale în sistemul sanitar.

El a accentuat faptul că sunt preocupări pentru creşterile salariale ale medicilor şi a arătat că există două grupuri de lucru, unul care discută statutul spitalelor şi posibilitatea de a le scoate din categoria instituţiilor bugetare şi un al doilea grup, care discută problemele referitoare la salarizarea din sistem.

2 COMENTARII

  1. cine dracu’ a mai văzut de cînd mă’sa l’a făcut… proteste cu astărăstoaie.
    bleah! 🙁

  2. era greu o greva in plina perioada a concediilor… si-asa, spitalele sunt pe avarie… dar, inca ma intreb : e vorba de medici sau de SANITAS, ca medicii, ca si plati informale isi fac de n ori salariul… intrebati-l pe presedintele CMR ce venit lunar are, culmea doar de la STATUL ROMAN, prin cumul de functii peste 10000 de dolari… si cati SAMSARI ca si el nu mai sunt !?! Eu zic sa se limiteze veniturile cumulate la statul roman si de-acolo sa se ia banii !!! Ce, SAMSARII mananca CU 7 linguri ???? Si-apoi miorlaie de mila amarestenilor din sistem… e rusinos… nu mai vorbim de cumatreala din sistem…. e multe si e grele…

Comentariile sunt închise.