AcasăJustițieAnticorupțieRadu Mazăre are conturile blocate de Fisc

Radu Mazăre are conturile blocate de Fisc

Radu-MazareAgenția Națională de Administrare Fiscală a blocat toate conturile primarului de Constanța, Radu Mazăre.

„Am toate conturile blocate pentru toate amenzile pe care le-a primit Primăria de-a lungul timpului. Mi-au fost reţinute mie personal. S-a întâmplat acest lucru acum un an şi jumătate. Domnii de la ANAF au considerat că trebuie să plătească cetăţeanul Radu Mazăre cinci miliarde. Amenzile au fost contestate toate, pentru că nu eu cetăţeanul Radu Mazăre trebuie să plătesc. Dar din ce mi-a ajuns mie la urechi, procurorii DNA i-au speriat pe angajaţii de la ANAF şi le-a zis să îmi blocheze conturile. Ieri am aflat că am trei conturi blocate pentru alte şapte miliarde”, a declarat Mazăre pentru Ziua de Constanța.

Primarul Constanţei spune că este pentru a doua oară când se întâmplă acest lucru, prima dată contestând şi câştigând în instanţă ridicarea popririlor.

„S-a întâmplat lucrul ăsta şi acum un an şi ceva, pentru cinci miliarde (n.r. – 500.000 RON). Sigur, juriştii au contestat şi au spus în instanţă că primarul nu este Radu Mazăre, cetăţeanul, ci este Consiliul Municipal prin primar. Domnii de la ANAF au considerat că dacă la primarul Radu Mazăre este trecut CNP-ul, trebuie să plătesc eu personal amenzile. Pentru cele cinci miliarde ne-am judecat şi în şapte procese instanţele au spus că da, este primarul municipiului. Dacă Primăria câştigă un proces nu bag eu banii în buzunar, Radu Mazăre, intră la municipalitate. Au deblocat conturile pentru cele cinci miliarde şi acum mi-au mai pus pentru încă şapte miliarde”, afirmă Radu Mazăre.

Edilul a mai precizat că trebuie să dea și explicații pe avere celor de la ANI.

„Mi-au cerut să justific cheltuielile personale. Mă simt vânat”, a mai spus Radu Mazăre.

Primarul Radu Mazăre este cercetat pentru luare de mită şi fals în declaraţii, fiind acuzat că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern, reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă” , pentru a-l ajuta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a blocat toate conturile lui Radu Mazăre. – See more at: http://www.b365.ro/anaf-a-pus-sechestru-pe-conturile-lui-radu-mazare_213200.html#sthash.Khx79rTP.dpuf

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.