În deja clasicul stil românesc, în perioada de precampanie contractele cadru se înmulțesc mai ceva ca ciupercile după ploaie. Spre exemplu, în 26 ianuarie 2012, Regia Autonomă de Transport Public Iași își anunța intenția de a achiziționa energie electrică, în cadrul unui acord cadru postat în Serviciul Electronic de Achiziții Publice. Livrarea de curent, ce avea să se întindă pe o durată de patru ani, urma să aibă o valoare totală de maxim 20.800.000 RON, iar valoarea maximală a unui contract subsecvent de 6.300.000 RON, toate fără TVA. Pentru banii aceștia, RATP Iași planifica să achiziționeze o cantitate maximă de 50.000 de MWh. Adică, printr-un simplu calcul, cei de la RATP Iași erau pregătiți să plătească aproximativ 415 RON / MWh, fără TVA. Asta în condițiile în care prețul mediu pe piața de energie este în jur de 60 Euro/ MWh, adică undeva la 250 RON. De altfel, doar în lunile extra geroase, cum a fost cea din februarie, prețul energiei electrice, pe timp de zi, a ajuns la valori de 400 RON pe bursa de electricitate (opcom.ro). Or, în cazul de față, nu doar ca prețul maximal este extrem de mare, dar, dar fiind că e vorba de un acord cadru, cu o sumă foarte mare, pe o duată de patru ani, ar fi presupus un preț mai redus decît cel din ziua pieței.

În data de 23 martie, ca urmare a unei licitații extrem de solicitante, cu un singur participant, RATP Iași a semnat contractul cu nr. 51, prin care alimentarea cu energie electrică va fi asigurată de Tinmar-Ind SA. Valoarea finală a contractului a fost stabilită la 17.412.000 RON. Adică, la un prețe mediu de aproximativ 350 RON/MWh. Asta în condițiile în care prețul pentru 1 MWh era, astăzi, aproximativ 250RON, pe opcom.ro (operatorul pieței de energie electrică din România). Tinmar – Ind SA este însă o firmă deținută de Augustin Constantin Oancea, unul din băieții deștepți din energie și milionar de top, cu o avere de peste 12 milioane de euro în 2010, conform revistei Forbes. De altfel, afacerile acestuia au mers ca și unse, chiar și în perioada de criză, Tinmar fiind unul dintre furnizorii de energie preferați de mai multe instituții publice. Și, după cum leagă contract după contract, firma va continua să fie profitabilă și în anii care urmează.

1 COMENTARIU

  1. Un jurnalist adevarat se documenteaza temeinic si fie ajunge sa inteleaga perfect notiunile despre care vorbeste, fie se abtine sa scrie gogomanii. In afara cititorilor care nu stapanesc nici ei notiunile respective, dar sunt convinsi ca au in fata ochilor un articol inteligent, bine documentat si bine scris, doar pentru ca e presarat cu diverse cifre si denumiri nefamiliare lor, cu siguranta materialul ajunge si la specialistii din domeniul vizat. Un jurnalist adevarat nu si-ar permite sa ajunga sa fie luat in ras, deci nu va accepta sa scorneasca gogomanii doar pentru a ferici pe cineva si a incerca sa faca rau altcuiva. E ceea ce-l distanteaza de scribacii tristi.

    Cu materialul de mai sus va situati la nivelul altor nefericiti necunoscatori ai domeniului energetic care, pentru a se umple de penibil pana la capat, intrebau candva cum se transporta energia electrica de la Bucuresti la Iasi: cu trenul sau camionul?…

Comentariile sunt închise.