pantheon-roma

Revoltător! Chiar înainte de încheierea mandatului de aleși, mai mulți parlamentari PSD propun înființarea, cu costuri suportate de la buget, a Panteonului României, dezvăluie Profit.ro. O astfel de clădire ar urma să fie construită pe un teren al primăriei Capitalei și ar avea costuri estimate, în 2009, la circa 20 de milioane de euro, scrie comisarul.ro

În 2009, mai mulți membri ai Academiei Române au decis înființarea Fundației Panteonul României, organizație non-profit cu obiectivul de a construi un spațiu de comemorare a marilor personalități ale istoriei naționale.

Fundația a avut 27 de membri fondatori, iar la data respectivă aceștia arătau că noul edificiu va fi construit din donații. Academicienii estimau atunci că sumele necesare pentru construcție se vor ridica până la 20 de milioane de euro, dar afirmau că nu le va fi dificil să strângă din donații fondurile respective. Comparativ, construcția Catedralei Mântuirii Neamului, realizată din fonduri bugetare și donații, se va ridica din punct de vedere al costurilor la circa 200 de milioane de euro la momentul finalizării.

Acum, după mai bine de șapte ani de la înființarea Fundației, mai mulți parlamentari PSD propun ca Panteonul să nu mai fie realizat din donații, ci costurile înființării acestuia să fie suportate din fondurile bugetare alocate Ministerului Culturii și Parlamentului.

De altfel, potrivit proiectului, Panteonul României ar urma să funcționeze sub egida Parlamentului și să fie dedicat personalitatilor ilustre ale poporului român, inclusiv celor aparținând minorităților etnice și religioase, “care și-au adus o contribuție cu totul deosebită în istoria românilor, în formarea statului român, în dezvoltarea culturii, artei, științei și civilizației române și universale”.

Scopul Panteonului va fi „de a contribui la dezvoltarea viitoare a poporului român prin omagierea contribuției personalităților”.

“Acest Panteon va putea pune în valoare faptul că națiunea română este una dintre cele mai importante națiuni europene, care, în mod special în secolele XIX și XX, și-a adus o contribuție remarcabilă în dezvoltarea culturii, artei, științei și civilizației universale”, mai arată autorii proiectului, care adaugă că atât Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cât și Arhiepiscopul și Mitropolitul Bisericii Catolice au salutat o asemenea inițiativă.

Din conducerea Panteonului vor face parte membri ai Parlamentului, președinții celor două Camere legislative, miniștri, dar și primarul general al Capitalei. De altfel, acesta din urmă va trebui, după eventula adoptare a proiectului de lege, să aloce un teren pentru viitoarea construcție sau o clădire existentă cu terenul aferent, respectiv un monument existent, care vor fi transformate pentru noua destinație.

Președintele Panteonului va fi numit prin votul majorității deputaților și senatorilor, iar Ministerul Culturii va organiza un concurs de proiect arhitectural pentru viitorul Panteon.

Toate cheltuielile necesare vor fi din bugetul Ministerului Culturii și al Parlamentului.

Recent, tot pe finalul mandatului legislativului actual, un alt parlamentar PSD a propus ca Parlamentul să dispună de propria armată, dotată cu tancuri, artilerie și avioane de luptă.

Titulatura de „Panteon” trimite la prima clădire de acest fel, un templu în centrul Romei ridicat, în urmă cu două milenii, de consulul Marcus Agrippa în semn de recunoștință pentru sprijinul acordat de zei primului împărat roman, Octavian Augustus. Între timp, termenul a ajuns să semnifice totalitatea personalităților unei națiuni sau care au excelat într-un domeniu.