psd

Caz revoltător în județul Argeș! Organizația locală a PSD a împărțit câteva mii de Calendare Ortodoxe în care apar atât sigla partidului cât și icoana Fecioarei Maria cu pruncul în brațe. Aceste exemplare a fost împărțite alegătorilor de către pesediști, conform b1.ro

„Din ce am înţeles eu, Biserica le dă prea târziu (calendarele – n.r.), iar preţurile acestora variază între 10 şi 20 de lei. În unele zone, calendarele sunt prea puţine în comparaţie cu populaţia, iar în unele mai multe. Astfel, s-au gândit colegii mei, fiind şi în preajma sărbătorilor, că oricine are nevoie de un calendar”, a motivat decizia Ion Georgescu, şeful stafului de campanie în Argeş, potrivit Gândul.

calendar-ortodox-psd

Patriarhia Română a reacționat imediat și a numit acțiunea social-democraților drept una „abuzivă” care nu a primit girul Bisericii.

„Este o modalitate de campanie electorală care foloseste abuziv o icoana. Patriarhia Română nu agreează şi nici nu poate fi vorba despre vreun agrement între ea şi PSD”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriahiei, Vasile Bănescu.

Chipul Fecioarei Maria cu pruncul în braţe este folosit în materialele de propagandă electorală ale PSD, 5.000 de argeşeni primind calendare creştin-ortodoxe pe care apare, sub imaginea icoanei, şi sigla social democraţilor, precum şi urarea „PSD Argeş vă urează un AN NOU fericit!”.