sebastian ghitaCând vine vorba de sport, mogulul IT& Media Sebastian Ghiță are în comun cu Victor Ponta nu doar pasiunea pentru baschet, ci și plăcerea de a lipi pedala de accelerație de podeaua mașinii.

RISE Project a descoperit patru procese pe care milionarul Sebastian Ghiță le-a intentat Poliției Rutiere Române în încercarea de a anula sancțiuni primite de la agenți de circulație. Toate cele patru sancțiuni au fost acordate pentru depășirea limitei de viteză. Pentru a-și salva permisul de conducere, Ghiță a mers să conteste una dintre amenzi și la Curtea Constituțională.

RISE a obținut sentința fiecăruia dintre cele patru procese. Mai jos, vi le prezentăm pe toate, cronologic, în rezumat.

1. Pe 11 Aprilie 2007, radarul l-a suprins pe Sebastian Ghiță conducând mașina cu 87 de km/oră pe o stradă din Ploiești. Patronul grupului Asesoft a fost amendat cu 234 de lei și sancționat cu patru puncte de penalizare. Opt luni mai târziu, în februarie 2008, (când deja i se suspendase permisul într-o altă speță), Ghiță a deschis o acțiune civilă cerând anularea procesului-verbal de contravenție. Deși instanța nu a putut constata că amenda fusese acordată incorect, i-a dat câștig de cauză lui Ghiță din cauză că Poliția nu a putut prezenta la proces filmul făcut de aparatul radar. Acest tip de imagini erau stocate doar timp trei luni, iar sentința judecătorească a fost pronunțată la un an după consemnarea contravenției, în aprilie 2008. (Sentința Judecătoriei Ploiești poate fi citită AICI.)

2. Pe 28 ianuarie 2008, aflat la volanul unui Mercedes, milionarul a fost oprit de un polițist în localitatea Ulmeni, situată pe șoseaua Ploiești – Buzău. Ghiță traversa această comună cu 118 km/oră. Polițistul i-a dat amendă și i-a reținut permisul de conducere. Ghiță a atacat în instanță procesul-verbal susținând că agentul rutier nu i-a prezentat dovada faptului că depășise viteza maxim admisă. A pierdut procesul. Și faza de fond, la Judecătoria Buzău. Și recursul, la Tribunalul Buzău, în septembrie 2008. (Decizia Tribunalului Buzău poate fi citită AICI).

3. Pe 18 iunie 2009, Ghiță a fost surprins de radar conducând cu 114 km/oră în localitatea Tuzla din Constanța. Poliția l-a amendat cu 540 de lei și i-a acordat nouă puncte de penalizare. Milionarul a contestat procesul-verbal de contravenție la Judecătoria Mangalia, însă acțiunea i-a fost respinsă pe motiv de tardivitate – fiindcă nu fusese depusă în termen de 15 zile de la petrecerea faptelor. Ghiță a contestat la Curtea Constituțională prevederea legală care impunea acest interval de timp pentru introducerea conestațiilor în instanță, dar nu a avut câștig de cauză. În întâmpinarea depusă la Curtea Constituțională, Ghiță a scris că prevederea respectivă încalcă, printre altele, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice. În felul acesta – trecând pe la Curtea Constituțională – procesul a fost tergiversat până în octombrie 2011. (Decizia Curții Constituționale poate fi citită AICI. Detalii referitoare la litigiul judecat la instanța din Mangalia pot fi găsite AICI.)

4. Pe 19 iunie 2011, Ghiță a fost din nou surprins de radar în județul Constanța, pe DN39, șoseaua care leagă nordul de sudul litoralului. Deși se afla într-o zonă cu limitare a vitezei la 50 de km/oră, acul vitezometrului de la bordul său arăta 111 km/oră. Lui Sebastian Ghiță i s-a luat permisul și a fost amendat cu 603 lei. Două săptămâni mai târziu, a înregistrat o reclamație la Judecătoria Mangalia prin care a cerut anularea procesului-verbal. În motivarea acțiunii sale, a scris că „antena aparatului radar are o sensiblitate ridicată, iar neacoperirea grilei de ventilare din fața camerei conduce la înregistrarea de către aparatul radar a vitezei particulelor de praf, nu a vehiculului”. Instanța din Mangalia i-a repsins acțiunea. (În timpul procesului, Ghiță solicitase să fie audiată ca martor și soția sa, Mădălina. Solicitarea nu fusese acceptată. Detalii referitoare la acest litigiu pot fi găsite AICI.)

Sebastian Ghiță nu a răspuns la apelurile telefonice repetate pe care RISE Project le-a efectuat în încercarea de a-l întreba care este cauza pentru care se simte nedreptățit de aparatele radar ale Poliției Române.

Articol integral pe riseproject.ro

1 COMENTARIU

  1. …o fi dastept in calculatoare,nu neg ,dar are o moaca de handicapat ca si ponta ….de asa moaca avea nevoie ponta si familia sa-i conduca toate afacerile …sa fim seriosi tot ce are ghita apartine lui pona,gherghinei lui si tata socru ….nu va imbatati cu apa rece !…..toate sunt in posesia lui ponta &family….ghita este aruncat in fata de momaie !…..daca ghita dispare prin Madagascar cine credeti ca mosteneste averea ?….ponta are televiziune are zeci de firme ,terenuri ,conace ,conturi in banci in tara si afara …i-l doare in pix de un popor tampit si idiot !

Comentariile sunt închise.