Aşadar, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele va fi primar general al Bucureştiului. Probabil, va face unele lucruri bune. Le va face, fiindcă interesul ei, ambiția sa momentan ascunsă, nerostită nici măcar în fața intimilor, este să devină preşedintele României. Să-l înfrângă la viitoarele alegeri pe Iohannis, ca să-şi ia revanşa pentru umilința usturătoare suferită la precedentele alegeri, în care a avut un rol esențial (perdant), în calitate de lider de campanie al lui Ponta. Aşa că e interesată să devină populară in Capitală, ca să aibă rampa de lansare asigurată în 2019.
De unde ştiu eu toate astea, dacă nu le afirmă public?
Ştiu, fiindcă o cunosc foarte bine pe candidata PSD.
Am fost angajatul ei, la Săptămâna Financiară.
Cu mai bine de un deceniu în urmă, când publicația la care a fost director și co-patron a luat ființă, soțul ei de atunci, răposatul Răzvan Firea, a vrut ca eu să fiu redactorul care să se ocupe de investigații. Mă ştia demult domnul Firea. Venise de câteva ori, cu jalba-n-proțap, la redacția Adevărul. Avea o firmă de consumabile auto și era carotat de un competitor cu mari pile. Atunci când am putut obține probe, am publicat ce am considerat că este de interes public. A fost mulțumit de modul în care mi-am făcut treaba, m-a ținut minte, mi-a urmărit parcursul și m-a felicitat în câteva rânduri, pentru diverse succese în ramură. Când m-a sunat Gabriela Firea și mi-a făcut oferta de a lucra la Săptămâna Financiară, am avut o dublă reținere: pe de o parte, intram în trustul Intact și era limpede că asta implica să servesc interesele lui Dan Voiculescu; pe de altă parte, eram convins că recomandarea decisivă venise de la Răzvan Firea, nu de la Ionuț Bălan*, cum îmi spusese Gabriela Firea. Iar asta putea însemna ca eu să intru într-un potențial conflict de interese, dacă mi s-ar fi cerut să continui investigațiile în domeniul consumabilelor auto.
Soții Firea au dorit să mă liniștească și m-au invitat la o discuție în trei, în care mi-au garantat că voi avea independență editorială – cel puțin la fel de extinsă precum cea de la Adevărul și Cotidianul, redacțiile în care activasem, până atunci.
Am apreciat, la momentul respectiv, franchețea Gabrielei Firea, care mi-a spus că nu mi se va cere să-i atac pe adversarii lui Voiculescu, dar nici nu voi putea „mușca mâna care mă hrănește”. Mi-a dat un argument care, în bună parte era valabil, că la orice trust de presă aș lucra, din România sau de „afară”, nu aș putea să atac interesele patronului acelui trust. Și nici nu există milionari „uși de biserică”…
Timp de peste un an de zile, angajamentul a fost respectat. Mi-am făcut treaba așa cum am crezut de cuviință, având un aport decisiv la creșterea treptată a tirajului publicației până la momentul în care am ajuns să îl depășim pe al revistei Capital (care domina copios piața de profil, la momentul lansării Săptămânii Financiare), astfel că diriguitorii săptămânalului concurent au încercat să mă racoleze. Fără succes, fiindcă mă simțeam bine unde eram.
Ulterior, însă, a venit momentul de care mă temusem de la bun început. Răzvan Firea mi-a zis că are probleme grave cu „unu’” și m-a rugat „să-l ajut”. Ca „probe”, ar fi trebuit să mă servesc de declarațiile unor apropiați ai săi, care nici nu doreau să apară cu identitatea reală.
Am refuzat, iar consecința a fost că Gabriela Firea m-a dat afară. Nici nu s-a mulțumit cu atât: ulterior, aflând că mă angajasem la Gândul, l-a sunat pe Cristian Tudor Popescu să-l avertizeze că a făcut o greșeală, că „încălzește șarpele la sân”. CTP m-a întrebat, mai în glumă, mai în serios, ce i-am făcut Gabrielei Firea, de-am stârnit-o în halul ăsta împotrivă-mi: „Că n-a vrut să-mi spună. Ai sedus-o și ai abandonat-o?”. I-am explicat situația, zâmbetul i s-a șters de pe față și a conchis cam așa: „Am crezut că o cunosc. Nu aș fi crezut-o capabilă de așa ceva”.
Citiți articolul integral pe puterea.ro
