gripa porcina-vaccin

Epidemia de gripă din Ucraina, care a făcut până acum mai mult de 120 de victime, a alertat şi autorităţile din România. Potrivit informaţiilor care vin de la Kiev, citate de Euronews, începând din octombire 2015 mai mult de 2,6 milioane de persoane au fost infectate cu virusul care conţine şi tulpina gripei porcine.

Medicii români recomandă vaccinarea populației, în special a persoanelor din grupa de risc. Statistica arată că nu avem încă motive de îngrijorare, dar Direcțiile de Sănătate Publică sunt obligate să raporteze zilnic orice caz cu evoluție și simptomatologie asemănătoare gripei. Până acum, în România sunt 31 de cazuri de gripă, dar nu s-a înregistrat nici un deces. Numai în București, la Institutul Matei Balș sunt 16 oameni internați, având diagnosticul de „gripă porcină”.

Medicul Cătălin Apostolescu, din cadrul Institutului, susţine că un număr de peste 100 de decese în Ucraina arată gravitatea situaţiei. „Asta înseamnă că pot exista 10.000, sau chiar 50.000 de persoane bolnave, care probabil nu au mers la doctor. La noi sunt deocamdată valori normale pentru acest sezon. Avem internaţi anul acesta 16 pacienţi şi nu s-a înregistrat nici un deces. Dacă nu vor fi tratate corespunzător cazurile de gripă care apar, vom fi în situaţia Ucrainei”, a comentat, pentru PUTEREA, doctorul Cătălin Apostolescu.

România a luat deja măsuri speciale la graniță, după ce virusul AH1N1 a ucis peste 120 de oameni în Ucraina. La Vama Siret a fost instalat un punct sanitar, unde sunt aduși oamenii care prezintă stări gripale. Suceava este în stare de alertă din cauza așa-zisei gripe porcine. Deja au fost raportate două cazuri suspecte, iar autoritățile așteaptă rezultatul analizelor de la București.  Ministerul Sănătății a anunțat că a luat măsurile necesare de prevenire a gripei de sezon. Mai mult, în România, spun autoritățile, gripa este supravegheată în mod specific de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

31 de cazuri raportate în ţară

„Începând din 28 septembrie 2015, CNSCBT emite rapoarte săptămânale privind evoluţia gripei şi semnalează Ministerului Sănătăţii situaţiile care pot pune problema evoluţiei epidemice a acestei infecţii. În acest moment nu există informaţii legate de iminenţa apariţiei  unei epidemii de gripă. Până în prezent, specialiştii în sănătate publică au informat MS că activitatea virozelor respiratorii este de intensitate joasă, fără răspândire geografică largă și fără tendinţă de creştere semnificativă. De la începutul sezonului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute şi până în data de 27 ianuarie 2016, s-au înregistrat 31 cazuri de gripă confirmate în laborator la nivel naţional. Numărul total de infecţii respiratorii acute este cu 8% mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi săptămână  din anul 2015 şi cu 11% mai mare decât cel din săptămâna precedentă. Pentru sezonul 2015-2016, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat inițial un număr de 500.000 de doze de vaccin antigripal care au fost în totalitate distribuite către direcţiile de sănătate publică la nivel local. Numărul de doze a fost suplimentat la sfârșitul anului trecut cu încă 143.000 de doze pentru imunizarea persoanelor cu risc. Vaccinul gripal distribuit în acest an conţine antigenele necesare pentru prevenirea infecţiei cu virusul AH1N1. Ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în spitale. Sunt vaccinate gratuit  persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, adică persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane  cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare,  boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide conform strategiei Ministerului Sanatatii şi recomandărilor OMS şi ECDC. Având în vedere situaţia din Ucraina, Ministerul Sănătăţii a solicitat Direcţiilor de Sănătate Publică să se asigure că unităţile sanitare  iau toate măsurile de prevenire specifică şi nespecifică a gripei (purtarea echiamentului de protecţie, limitarea circulaţiei  bolnavilor şi aparţinătorilor, vaccinarea antigripală a personalului medical) şi să raporteze zilnic orice caz cu evoluţie şi simptomatologie asemănătoare gripei”, se spune într-un comunicat transmis redacţiei de Ministerul Sănătăţii.

Rafila: Pericolul din Ucraina este real!

Medicul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, atrage însă atenţia asupra pericolului de răspândire rapidă a virusului în România, având în vedere situația din Ucraina. El spune că în fiecare an s-au semnalat cazuri de deces din cauza acestui virus, inclusiv la noi, dar a declarat că acestea sunt, de multe ori, cauzate de „existenţa unor afecţiuni cardiovasculare, pulmonare care sunt complicate de infecţia gripală”. Profesorul Alexandru Rafila a declarat, pentru Digi24, că virusul gripei porcine duce anual la noi cazuri nu doar în România, ci în întreaga Europă și în Statele Unite. „Recomandăm în continuare vaccinarea antigripală, absolut necesară mai ales la personalul medical ca să nu se transmită (…) Vaccinul nu produce o imunitate durabilă, de aceea este recomandată vaccinarea în fiecare an”, a spus prof. Alexandru Rafila.

 

Citiţi mai mult pe puterea.ro