rusia ameninta romania

Rusia avertizează că elementele antirachetă care urmează să fie instalate la Deveselu reprezintă încălcări ale Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF), cerând României şi SUA să conştienţizeze „responsabilitatea” montării acestor sisteme şi să renunţe la plan „cât nu este prea târziu”, informează mediafax.ro

Decizia de instalare a sistemelor de tip MK-41 (n.red. – Aegis, conform terminologiei NATO) „riscă să devină o provocare gravă la adresa securităţii internaţionale”, a declarat, potrivit Interfax, Mihail Ulianov, director al Departamentului pentru neproliferare şi controlul armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe.

„Acest pas va fi o nouă încălcare flagrantă de către Statele Unite a Tratatului forţelor nucleare intermediare”, a acuzat oficialul rus.

„Statele Unite şi România trebuie să înţeleagă amploarea reală a responsabilităţii acestui sistem şi să îşi dea seama că pot renunţa la acest plan cât nu este prea târziu”, a adăugat Mihail Ulianov, citat de mediafax.ro

Moscova a acuzat de multe ori că sistemele antirachetă care urmează să fie instalate în România şi Polonia reprezintă încălcări ale prevederilor Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF). În martie, Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, afirma că sistemele MK-41 (Aegis) sunt utilizate pentru rachete cu rază medie şi lungă de acţiune – sisteme interzise prin Tratatul forţelor nucleare intermediare. Washingtonul a exprimat propriile nemulţumiri privind presupuse încălcări ale Tratatului de către Rusia.

Acordul Forţelor Nucleare Intermediare, semnat de SUA şi URSS în 1987 şi intrat în vigoare pe 1 iunie 1988, obligă ambele părţi să distrugă toate rachetele balistice şi de croazieră cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Ca reacţie la acuzaţiile Moscovei, Preşedinţia Statelor Unite a comunicat în mai multe rânduri că sistemul american de apărare antirachetă care va fi amplasat în România nu încalcă Tratatul forţelor nucleare intermediare (INF).

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat, duminică, în urma vizitei oficiale efectuate în SUA, că până la sfârşitul anului scutul antirachetă de la Deveselu (Olt) va fi operaţionalizat, pentru ca România să se încadreze în ansamblul măsurilor de protecţie NATO în regiune. „În planul cooperării strategice s-a discutat foarte mult despre importanţa facilităţii de la Deveselu, pe care o vom operaţionaliza până la sfârşitul acestui an, acest lucru fiind o dovadă în plus a capacităţii României de a se încadra în ansamblul măsurilor de protecţie al NATO în regiune”, a precizat vicepremierul Gabriel Oprea, în cadrul unei conferinţe de presă, în care a prezentat concluziile vizitei oficiale desfăşurate, săptămâna aceasta, în Statele Unite ale Americii.

În iulie 2014, Rusia avertiza că are „numeroase nemulţumiri” faţă de Statele Unite privind Tratatul INF. „Nemulţumirile se referă la rachetele care au caracteristici tehnice similare cu cele ale rachetelor cu rază scurtă şi lungă de acţiune şi în legătură cu fabricarea de către americani a avioanelor militare fără pilot, care intră în mod clar, conform Tratatului, la categoria rachete de croazieră”, argumenta Ministerul rus de Externe. Sistemele de tip MK 41 cu lansare verticală (echivalentul tehnologiilor de tip Aegis) au fost în centrul atenţiei în ultima perioadă, în contextul în care Statele Unite intenţionează să le instaleze în Polonia şi România în cadrul sistemului antibalistic. „Aceste sisteme pot lansa rachete de croazieră cu rază medie, iar versiunea terestră poate fi considerată o încălcare directă a Tratatului INF”, avertiza Moscova.

18 COMENTARII

  1. PINA LA PACEA CU AMERICANII, MERKEL SI JUNCAR SE DECLARA FATIS IN PUBLIC CA VREA CA RUSIA SA INTRE IN U.E ..

  2. Ma întreb si eu na ,ce s-ar intampla daca peste 2-3 luni Obama ar face pace cu Putin . Pro americanii s-ar sinucide .

  3. FELICITARI DOMNULE VAZDUH .ATI CAM PUS PUNCTUL PE I

    ERI, TOTI POLITICIENII DE VAZA, AI TARII NOASTRE AU INTORS LA T.V. PE TOATE FETELE SINTAGMA RUSILOR DE AMENINTARE, CARE SPUNE :

    ,,PINA NU E PREA TIRZIU”

    NICI UN ASTFEL DE POLITICIAN, NU A PUTUT DA O EXPLICATIE CLARA, PRIVIND SEMIFICATIA ACESTEI SINTAGME .
    APROAPE TOTI AU DUS SINTAGMA IN DERIZORIU, INTELEGINDU-SE CA ACEASTA AMENINTARE A RUSILOR, AR FI, ASA CEVA, O POVESTE DE ADORMIT COPII ….

    DAR A AVUT GRIJE SA SUBLINIEZE CA, MERKEL SOLIDERIZEAZA CU RUSII JUNCAR ELOGIAZA RUSII, IAR NOUA , NICI CA NE PASA DE CE SPUNE ACEASTA SUPERPUTERE MILITARA RUSIA TARA VECINA CU NOI LA RASARIT.

    DE AICI CONCLUZIA ESTE CA, IN SUBSIDIAR, PRESUPUN CA, NE BAZAM NOI PE CEVA CARE NOI PROSTIMEA , INCA NU-L CUNOASTEM, PENTRU CARE POLITICIENII NOSTRII, ISI PERMIT SA DUCA ACEASTA AMENITAREA IN DERIZORIU .

  4. Muscalii au prins curaj. Cu niste lideri „varza”, cercetati penal, condamnati, pusi doar pe chiverniseala, un presedinte „aerian”, lideri occidentali decadenti si total depasiti ma si asteptam ca rusnacii sa preia initiativa (Crimeea, Siria, Basarabia si urmeaza gurile Dunarii). Deja ma gândesc sa pun la fiert coliva pentru UE.

    • Fanica , sper ca ai pus la fiert grau proaspat care fierbe repede . Nu de alta dar vreau sa gust din coliva cat mai repede le acest europen fest

  5. PINA NU E PREA TIRZIU = BOMBA ATOMICA .

    IN URMA CU VRE-O DOUA LUNI UN DIPLOMAT RUS A DECLARAT CA N-O SA LE FIE RUSINE SA DEA CU BOMBA ATOMICA , DACA V-A FI CAZUL

    EU DE-SI NU VREAU SA-I CRED ,DAR CIND MA GINDESC LA AVIONUL ACELA CU 300 DE PASAGERI DAT JOS IN UCRAINA II CRED PE RUSI DE ORICE .

  6. Ce-o fi insemnand in opinia rusnacului ” …pana nu e prea tarziu ” ?

  7. SINGURA SOLUTIE DE-ASCAPA DE BOMBA ATOMICA RUSEASCA ESTE :

    N E U T R A L I T A T E A !!!….

      • Vrei săi bagi cu totul în boală pe rusi? Nu vezi pentru un scut iau apucat frica da să mai fie 10-20

        • Da, sa moara Veta . Tremura Putin de frica. Trimite 2 Spetznase si arunca Deveselu in aer

    • Decebale ,visezi ? Cine iti mai acorda tie neutralitate cand yankeii ne-au legat ca pe Kunta Kinte

    • Da tu Decebale esti convins că rusii nu o săți încalce neutralitatea? Sunt din Basarabia si stiu bine ce spun si săți dau exemplu după destrămarea URSS Ucraina a rămas cu arsenal nuclear tot atunci în anii 90 marile puteri sau înțeles să reducă din acest armament iar Rusia a insistat ca Ucraina să renunțe la armele ei iar ca garat al securității ei că nimeni nu o va atăca au fost Rusia si SUA si uite că după cîțiva ani Ucraina este atăcată si nu de altcineva dar chiar de unul din garanții săi Rusia. Dar ghîndestete dacă Ucraina avea si acum arma nucleară îndrăznea Rusia săi ee Crimeea sau să facă ce face acum în Donețc? Îți zic eu că nu. În Rusia nu trebuie de avut încredere că ea a fost, este si asa va fi cum a numito cîndva presedintele SUA Roland Reagan un Imperiu al Răului si asa că neutralitatea nu va salva România dar din contra o face mai vulnerabilă. Bucurațivă măi fraților că România face parte din NATO că numai asa este securizată iar ce urlă rusii acolo la Cremlin e un fel de Sperietoare de Ciori voi ce credeți că Putin e nebun la cap să înceapă un război cu Alianța sau să încerce să loviască România cu vreo rachetă nucleară? Ba eu vă spun că își dă siama bine că de va încerca va primi ripostă înapoi. Si apoi Rusia nu este puterea care a fost odată URSS dar si atunci cu toată puterea ei URSS-ul a luptat 10 ani în Afganistan si tot nui iau învins asa că stați linistiți sînteți protejați

  8. Vestul de la mic la mare face pasi mari inapoia Rusiei. Noi ne amagim ca ne va apara nato, europa, sau sua, (da scrise cu litere mici), dar ne amagim amarnic. Chiar toata lumea este oarba ?

Comentariile sunt închise.