Bucurestenii, si nu numai, sunt asteptati sambata la un mars de sustinere pentru Europa, care va continua cu obisnuitul protest din Piata Victoriei, scrie ziare.com

Acesta este organizat cu ocazia implinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma.

Organizatorii anunta ca intalnirea va avea loc in Piata Victoriei la ora 17:00. „Plecam spre Piata Universitatii pe Lascar Catargiu – Piata Romana si ne oprim la Universitate pentru un moment de reculegere. Ne intoarcem la Piata Victoriei unde continuam protestul”, se arata pe pagina de Facebook evenimentul March for Europe Bucuresti.

Cei care doresc sa mearga la mars sunt indemnati sa vina cu baloane albastre cu heliu pe care sa le lanseze in aer in Piata Universitatii.

„Avem nevoie de 20 voluntari care sa poarte drapelul UE (este cel care a fost adus la Bruxelles din Galati) „, se mai anunta pe pagina evenimentului.

Marsuri de sustinere a Europei vor avea loc si duminica in numeroase orase europene, precum Hamburg, Frankfurt, Berlin sau Munchen.