lasagna calPresedintele Traian Basescu a declarat, duminca, privitor la scandalul carnii de cal descoperite in produse frantuzesti semipreparate, ca daca se descopera ca Romania este sursa carnii de cal etichetata drept carne de vita, tara noastra va fi decredibilizata multi ani.

„E o mare problemă. Vreau să ştiţi că de se va constata că au existat nereguli la expeditor, deci în România, România va fi decredibilizată pentru mulţi ani. Vreau să cred, sper, că nu se va întâmpla acest lucru. Văd că instituţiile statului s-au pus în mişcare în acest caz. Sper să nu fie de la noi o etichetare falsă.

Chiar dacă nu discutăm de un produs toxic, carnea de cal este la fel de comestibilă ca şi cea de vită, dar o etichetare falsă pentru obţinerea unui câştig ilegal va decredibiliza România pentru o lungă perioadă de timp şi riscurile să avem restricţii la export sunt foarte mari”, a precizat Basescu.

Carnea de cal a fost descoperita zilele trecute, in Marea Britanie, in componenta unor produse congelate, marca Findus, ce trebuiau sa contina doar carne de vita. Carnea de friptura vanduta drept carne de vita a fost furnizata de companii britanice si irlandeze, in timp  lasagna si spaghetele bolognese semipreparate au fost produse de compania franceza Comigel. Francezii sustin ca au achizitionat carnea de la o alta companie franceza, Spanghero, care la randul sau declara ca a obtinut carnea din Romania. Duminica, asociatiile profesionale romanesti au respins acuzatiile, sustinand ca nu din tara noastra provine problema.

La randul lor, reprezentantii marcii Findus au declarat ca vor actiona in instanta compania Comigel si  furnizorii acesteia pentru frauda si nerespectarea dispozitiilor contractuale. „Un astfel de comportament din partea unui furnizor este inacceptabil. In contract scrie ca pentru prepararea lasagnei se foloseste carne de vita originara din Germania, Austria sau Franta. Findus isi asuma responsabilitatea dar si ceilalti actori trebuie sa faca acest lucru si sa actioneze conform principiilor lor”, a declarat directorul general Findus Nordic pentru AFP.

Pentru a rezolva situatia, Guvernul francez va organiza, luni serara, o sedinta de criza cu specialisti din industria carnii, informeaza surse din apropierea ministrului francez pentru Consum, citate de AFP. Duminica, aproximativ toate principalele branduri din Franta au retras produsele litigioase, fie marca Findus, fie marci proprii.

 

5 COMENTARII

  1. Iar iesim in evidentza cu marlanii….oare de ce nu si celelalte state si noi suntem mereu in top la acest capitol????Nu se datoreaza acest lucru oare MARII CORUPTZII din RO. si CARACATITZEI la care nu ii mai gasesti capetele tentaculelor??!!

  2. este o porcarie de mari proportii in care vina Romaniei n-a fost stabilita, dar francezii o au pe a lor. In Franta carnea (semi)preparata, carnea care a suferit cea mai mica procesare in teritoriul francez primeste automat si legal eticheta de produs francez. Chiar si pasarile din Polonia , sa zicem, taiate in tara de bastina, ajunse in Franta, devin produs francez daca sunt taiate si vandute in casete de pulpe, aripioare sau piept. Simpla ciobanire a animalului ii schimba pe eticheta provenienta. Deci nu stii exacte ce mananci in realitate.
    Problema partii romane ar fi serioasa in conditiile in care aceasta ar fi vandut carnea de cal pe post de carne de vita (stiati ca in magazinele frantuzesti carnea de cal e mai scumpa decat cea de vita ?). Ar fi o inselaciune din partea romanilor. Romanii ar fi vinovati si in cazul in care carnea ar fi fost infectata sau n-ar respecta normele de higiena, dar se pare ca nu e vorba despre asa ceva.
    Dar … dar aceasta carne vanduta de romani a trecut prin mai multi intermediari (din Cipru, Olanda, Franta) pana sa ajunga la cei care au produs pizzele si lasagnele respective care au ajuns pe piata engleza. Or, fiecare dintre acei intermediari are obligatia legala a inspectarii marfei, a analizei produsului. Cum se face ca atatia inspectori veterinari si alimentari n-au vazut ca acea carne nu era de vita ci de cal ? Ca doar e vorba de specialisti. Banuiala mea este ca substitutia s-a facut la nivelul ultimelor verigi ale tranzitului, la …. francezi. Nu-mi dau seama pentru care motiv.

    Mai cred ca furnizorii romani, daca sunt inocenti se pot disculpa simplu, cu actele de livrare pe care sa fie mentionat carne de cal. Daca ei au facut insa o smecherie … ne ùmeritam oprobiul iar ei vor plati si daunele isi vor pierde si clientii.
    Si mai trebuie trasi la raspundete si toti acei intermediari care nu-si controleaza marfa primita/livrata. Si sa nu uitam ca teoretic, raspunderea integrala este a francezilor din moment ce ei si-au asumat-o aplicand eticheta : produs francez.

  3. Doamne, ce noroc pe noi ca traim cu tari civilizate in preajma! Sincer, poate invata cineva din lectiile astea ca furatul caciulii nu e benefic.

Comentariile sunt închise.