153.522.948-900x444Cotidianul britanic Times notează că prima forță paramilitară a Uniunii Europene ar avea puterea de a prelua controlul asupra frontierelor unui stat național fără consimțământul guvernului, pentru a răspunde unui aflux masiv de migranți, transmite Radio France Internationale, citat de flux24.ro.

Este propusă înființarea unui puternic corp de pază de coastă și de frontieră, cu până la 2500 de oameni. Și am putea vedea militari germani  trimiși pentru a securiza frontierele în Grecia sau în Balcani, unde amintirile celui de-al doilea război mondial sunt încă proaspete.

Propunerea Comisiei Europene trezește reacții amestecate in Polonia, informează Radio Polonia.  Noua agentie va avea „dreptul de a interveni” în țările Uniunii Europene care nu pot face față presiunii migrației. Sunt vizate țările care de la frontierele externe ale UE, printre care și Polonia. În timp ce proiectul a fost aplaudat de către Germania sau Franța, alte țări pretind că le privează de o parte din suveranitate. Profesorul Stanisław Parzymies  de la Academia Vistula consideră că proiectul este bun în perspectivă, dar el susține că această idee trebuie să fie acceptată în unanimitate de toți membrii UE. „Astfel de decizii care privesc suveranitatea unui stat trebuie să fie luate cu aprobarea tuturor statelor  -nu ca o decizie majoritară”.

Ziarul grec Kathimerini, susține că a văzut proiectul de concluzii al summitului UE și scrie că Grecia trebuie să se aștepte la o și mai mare presiune   din partea liderilor europeni. Liderii vor face apel la o mai bună monitorizare a frontierelor exterioare ale UE și la funcționarea așa-numitelor ” hot-spots” , punctele de unde refugiații pot fi relocați.

Supusă deja criticilor Germaniei și altor guverne  europene cum că a făcut prea puțin pentru a gestiona situația, Grecia și-a asigurat partenerii din Uniunea Europeană că este gata să se ia la trântă cu afluxul masiv de refugiați. Atena a prezentat imagini aeriene ale noilor centre de înregistrare pentru migranți din nordul Mării Egee.

Înregistrări video și fotografii au aratat adăposturi temporare pe insula Lesvos, care găzduiește până acum singurul hot-spot. Pe insula Chios s-a ridicat un rând de case din prefabricate pentru migranți în locul unei fabrici abandonate. Pe Leros, mai multe zeci case prefabricate au fost ridicate în locul unui fost spital de psihiatrie, scrie Kathimerini.