irlandez - john mullins - scrisoare multumire romania

Irlandezul John Mullins a petrecut o lună în România, alături de partenera sa, Margaret Linehan, unde a fost impresionat de peisaje, de mâncarea şi vinul foarte bune şi ieftine, dar mai ales de ospitalitatea oamenilor. S-a simţit atât de bine încât a trimis o scrisoare redacţiei „Adevărul“. În opinia lui, România bate Parisul.

John Mullins a spus că s-a simţit mai bine la noi în ţară decât la Paris. „De când am ajuns în Transilvania acum patru săptămâni, eu şi soţia mea au fost foarte impresionaţi de ospitalitatea românilor. Am petrecut o săptămână în Sinaia, apoi am mers la Sibiu, am văzut cosmopolitul oraş Braşov, iar în final Şighişoara. În oricare dintre aceste săptămâni pe care le-am petrecut în România ne-am simţit mai bine decât în săptămâna trecută la Paris anul acesta: fără infracţiuni, poşete lăsate în siguranţă pe scaune şi oameni ospitalieri. Restaurantul italian în care am luat masa în Braşov a fost cel mai bun în care am mâncat vreodată. Şi mai există o contradicţie faţă de Paris: meniurile sunt foarte ieftine, chelnerii profesionişti şi politicoşi, vinul bun este şi el foarte ieftin şi în plus nu este nevoie de militari pe străzi deoarece România nu este o ţintă a extremiştilor“, scrie John Mullins.

zarnesti - mecanic - turist irlandez

Ajutat de oamenii din Zărneşti

John Mullins a trimis pe adresa redacţiei „Adevărul“ şi o fotografie (sus) pentru a demonstra că românii îţi sar imediat în ajutor. „Imediat după ce maşina noastră a făcut pană la Zărneşti, trei bărbaţi care lucrau la săparea unui şanţ pentru a introduce o conductă în pământ s-au oprit şi au venit să ne ajute. Cel mai tânăr dintre ei a arătat spre el şi a spus mecanic, singurul cuvânt pe care ambii l-am putut înţelege. A descoperit că nu aveam roată de rezervă în maşină şi m-a transportat până la Zărneşti la o vulcanizare. Acesta a fost cea mai plăcută experienţă a vacanţei noastre în România, atâta bunătate din partea unui străin.

Citeste mai mult pe: adevarul.ro