AcasăActualitateEconomieCe scumpiri aduce noul an

Ce scumpiri aduce noul an

Anul care tocmai a început vine cu vești proaste pentru cea mai mare parte a românilor. Aceștia vor trebui să scoată din buzunare mai mulți bani pentru plata energiei electrice şi a gazelor, dar vor trebui să suporte și creşterea accizelor. Anul 2013 mai aduce obligativitatea Cardului Electronic de Asigurări de Sănătate, plata TVA la încasare, precum şi reintroducerea taxei de primă vânzare auto.

De la 1 ianuarie 2013, preţul energiei electrice este cu 10% mai mare. Tariful include costuri mai mari de producţie şi suplimentarea ajutorului acordat de stat producătorilor de energie regenerabilă. Potrivit oficialilor ANRE, pentru o factură lunară medie de 40 de lei aferentă unui consum de 100 KWh, creşterea, la 1 ianuarie, va fi de 4 lei.

Accizele plătite pentru alcool, ttun, cafea și produse energetice vor crește în acest an, în primul rând ca urmare a creşterii ratei de schimb la care sunt calculate. Cursul pentru calcularea accizelor în 2013, anunţat la 1 octombrie de Banca Centrală Europeană (BCE), este de 4,5223 lei/euro, cu 5,2% mai mare faţă de cel utilizat în acest an, de 4,3001 lei/euro.

Din iulie 2013, ar putea avea loc şi o creştere la acciza totală la ţigarete, de la 79,19 euro la 81,78 euro/1.000 ţigarete, conform calendarului stabilit de Guvern, care va duce la o nouă majorare de preţuri.

În plus, Guvernul a avizat creşterea accizelor la motorină la 1 ianuarie, de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă.

Şi preţul gazelor pentru populaţie este programat să urce cu 10% în 2013, respectiv cu 8% la 1 iulie şi cu 2% din octombrie, conform calendarului de eliminare a tarifelor reglementate anunţat de ANRE.

Taxa de primă vânzare auto a fost reintrodusă de la 1 ianuarie, Executivul urmând însă să analizeze această situaţie. Această taxă trebuia percepută cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa de poluare. În ianuarie 2012, pe fondul protestelor organizate în Bucureşti şi alte oraşe ale ţării, coaliţia guvernamentală PDL-UDMR a decis să suspende pentru un an taxa de primă vânzare, până la 1 ianuarie 2013, cu explicaţia că proprietarii de maşini vechi trebuie să beneficieze de timp suplimentar pentru a vinde autovehiculele.

Anul 2013 aduce cu el şi obligativitatea Cardului Electronic de Asigurări de Sănătate (CEAS), documentul de identificare al fiecărui pacient în sistemul de sănătate. Fiecare persoană de peste 18 ani va primi acest card ce va fi distribuit în prima parte a anului de către medicii de familie. Documentele vor fi trimise la medici de către Casa de Asigurări de Sănătate, iar costurile sunt suportate de Ministerul Sănătăţii.

Începând cu 1 ianuarie 2013 va fi introdusă şi plata TVA la încasare, care presupune colectarea taxei la momentul încasării contravalorii livrărilor sau prestărilor efectuate, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data emiterii facturii. Contribuabilii obligaţi să aplice această decizie sunt cei cu o cifră de afaceri anuală inferioară plafonului de 2,25 milioane de lei.

În urmă cu două săptămâni, Guvernul a decis că nivelul taxelor locale prevăzute în grilă creşte pentru anul viitor cu 16,05% ca urmare a indexării cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, potrivit legii, precizând că, faţă de suma rezultată, autorităţile locale pot decide o creştere sau o scădere într-o marjă de 20%.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.