Recep-Tayyip-ErdoganPrin deciziile furibunde luate împotriva celor care nu i se supun orbește, Erdogan se comportă precum sângerosul dictator Stalin. Aseară a instaurat starea de urgență, arătând că acest lucru le va permite autorităților să acționeze mai rapid și mai eficient în a-i aduce în fața justiției pe cei responsabili de lovitura de stat militară eșuată. Iar de astăzi, a suspendat Convenția Europeană privind Drepturile Omului. Următorul pas: reintroducerea pedepsei cu moartea – pofta Sultanului Erdogan.

Asta înseamnă că Poliția turcă poate face percheziții fără mandat, continuând seria arestărilor care au ajus de ordinul zecilor de mii.

Articolul 15 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului stipulează: „În perioade de război sau altă urgenţă publică ce ameninţă viaţa unei naţiuni, orice parte poate lua măsuri ce o derogă de la obligaţiile asumate în baza acestei Convenţei, în măsura cerută strict de exigenţele situaţiei, cu condiţia ca astfel de măsuri să nu încalce alte obligaţii ale sale în baza legislaţiei internaţionale”.

Conform Constituţiei Turciei, starea de urgenţă poate fi declarată de Guvern pentru o perioadă de cel mult 6 luni şi trebuie aprobată de Parlament.

În situaţii speciale, Legislativul poate prelungi termenul cu încă 4 luni. În acest timp, Guvernul, reunit sub conducerea preşedintelui Republicii, poate decide ce drepturi şi libertăţi sunt restricţionate sau chiar suspendate.

Erdogan a luat deja două decizii dictatoriale.

Este evident însă planul lui Erdogan: înlăturarea din aparatul de stat a tuturor celor incomozi și, evident, epurarea politică, având în vedere faptul că partidul său nu dețoine majoritatea în Parlament. Manevra necruțătoare ne amintește de metodele folosite de criminalul Stalin în Rusia comunistă.

Sub pretextul că poporul care l-a ales îl susține – probat cu imaginile din timpul tentativei de lovitură de stat, în care câteva zeci de mii de turci au ieșit în stadă, la Istanbul, pentru a-și arăta adeziunea față de el, Erdogan a instaurat teroarea.

Practic, nimeni nu mai poate protesta, pentru simplul motiv că este arestat fără drept de apel înainte de orice mișcare.

“Anchetele” nu au cuprins numai Armata, ci s-au extins la judecători, procurori, universități, Ministerul Educației dar și la Poliție. Arestările curg în fiecare zi.

Citiți articolul integral pe secundatv.net