masini oficialiSenatul Romaniei a adoptat, luni, Ordonanta de Urgenta care prevede, printre altele, ca autoritatiile si institutiile publice trebuie sa cumpere autoturisme cu capacitate cilindrica mai mica de 1.600 cm cubi si mai ieftine de 18.000 de euro plus TVA, informeaza Agerpres. Potrivit proiectului de lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta 68/2012, aceeasi interdictie se aplica si societatilor nationale, companiile nationale, societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat si regiilor autonome.

Exceptie de la aceasta Ordonanta de Urgenta fac institutiile din domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale, care pot achizitiona masini cu capacitate cilindrica mai mare de 1.600 de cm cubi, insa nici acestea nu pot fi mai scumpe de 18.000 de euro plus TVA. Aceste exceptii sunt aprobate de ordonatorul principal de credite si numai in „cazuri temeinic justificate”.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta 68/2012 pentru modificarea si completarea unor acte normative si reglementarea unor masuri financiar-fiscale a fost aprobata de catre senatori cu 120 de voturi „pentru” si sapte abtineri. Senatul a discutat proiectul in calitate de prima camera, acesta urmand sa ajunga pe mesele deputatilor pentru a fi aprobat.

1 COMENTARIU

  1. ….parlamentul penalilor ,puteti sa cumparati ce vreti ,nu ne mai intereseaza ,poate si car mortuar cu diamante ,oricum in tara vor ramane doar prostii si hotii ,restul,adica cei cu capul pe umeri vor parasi Romania.

Comentariile sunt închise.