sanitasMinistrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, a anunțat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că negocierile cu reprezentanții Federației Sanitas s-au soldat cu o creștere a salariilor cu 10% pentru personalul din sănătate, acțiunile de protest ale sindicaliștilor urmând să fie suspendate.

‘În urma discuțiilor pe care le-am purtat cu reprezentanții Federației Sanitas din România am semnat un proiect de acord de colaborare pe patru puncte. Astfel, Ministerul Finanțelor Publice va susține creșterea salariilor cu 10% pentru personalul din sănătate cu salarii sub plafonul de 1.500 de lei. Această majorare va avea loc în două etape, respectiv cu 5% la 1 decembrie 2014 și cu 5% la 1 martie 2015. De această măsură vor beneficia 126.000 de salariați din sistemul sanitar’, a declarat Ioana Petrescu.

Aceasta a precizat, totodată, că va fi organizat un grup de lucru interministerial, care va lucra la legea salarizării unitare.

‘Vom organiza un grup de lucru interministerial, care va lucra la legea salarizării unitare pentru a elimina inechitățile. În acest grup de lucru va lucra și Federația Sanitas, urmând să prezentăm un raport final la 1 octombrie 2014. De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice împreună cu Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății vor face o analiză pe baza datelor de care dispun, în scopul identificării unor soluții care să conducă la angajarea în sistem, pe locurile vacantate bugetare, preponderent a personalului de specialitate medico-sanitară’, a mai spus ministrul Finanțelor.

Ioana Petrescu a ținut să precizeze că măsurile prezentate au fost luate după consultarea, în prealabil, a reprezentanților Comisiei Europene și Fondului Monetar Internațional.

La rândul său, Leonard Bărăscu, președintele Federației Sanitas a declarat că va continua consultările cu Ministerul Finanțelor Publice.

‘Vom continua consultările cu Ministerul Finanțelor Publice, în scopul identificării celor mai bune soluții pentru disfuncționalitățile cu care se confruntă sistemul public de sănătate și asistență socială. Acest proiect de acord de colaborare va fi prezentat pentru validare Consiliului Național al Federației Sanitas pe data de 7 iulie. Până atunci am convenit împreună cu doamna ministru Maria Petrescu să încetăm acțiunile de protest programate pentru săptămâna viitoare‘, a afirmat Leonard Bărăscu.

Sindicaliștii de la SANITAS au suspendat acțiunea de protest programată pentru vineri dimineață în fața Ministerului de Finanțe urmând ca, în cursul acestei zile, să aibă negocieri cu reprezentanții ministerului menționat în urma cărora vor decide dacă mai continuă protestele.

„Am convocat deja ședința Biroului Executiv al federației noastre, în cadrul căreia vom prezenta rezultatele obținute după întâlnirile cu reprezentanții ministerelor sănătății, muncii, finanțelor publice dar și cu ministrul delegat pentru Dialog Social. Mâine (vineri — n.r.) vom avea o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Ministerului de Finanțe, în urma căreia vom decide suspendarea sau continuarea protestelor”, a declarat Marius Sepi, prim-vicepreședintele Federației SANITAS.

Peste 100 de membri ai Federației SANITAS din România au pichetat în primele patru zile ale acestei săptămâni sediile Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din București și Ministerului Sănătății, cerând în principal creșterea cu 10% a veniturilor în sănătate și asistență socială, începând cu data de 1 iulie 2014.