sclaviCazul șocant de la Berevoiești lovește din nou, de această dată mult mai tragic! Unul dintre bărbaţii ţinuţi sclavi la Berevoieşti, judeţul Argeş, a fost găsit spânzurat, luni seara, martorii povestindu-le anchetatorilor că omul ar fi recurs la acest gest pentru că s-ar fi temut de rudele celor aflaţi în arest, informează Mediafax.

Ion Onică, în vârstă de 54 de ani, din satul Gămăceşti situat în comuna Berevoeşti, a fost găsit spânzurat, luni seara. După întreg scandalul în urma căruia 34 de persoane au ajuns în arest preventiv şi patru în arest la domiciliu, bărbatul, care a făcut parte din reţeaua de sclavi, a fugit la o stână din Dâmboviţa. Reprezentanţii IPJ Argeş au declarat că în urmă cu câteva zile bărbatul s-a întors acasă. Aici, el ar fi fost luat la întrebări de rudele stăpânilor de sclavi. Onică n-ar fi suportat presiunea şi s-a sinucis.

El a fost găsit spânzurat într-un copac de pe marginea unui pârâu din localitate de fratele său.

Potrivit poliţiştilor, Onică nu a lăsat niciun bilet prin care să-şi explice gestul, iar pe trupul său nu au fost găsite urme vizibile de violenţă.

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transferat la Laboratorul de Tanatologie din cadrul Spitalului Câmpulung, unde i se va efectua necropsia în vederea stabilirii cauzelor reale ale decesului. Această moarte a intrat în atenţia procurorilor DIICOT.

În localitatea argeşeană Berevoeşti, anchetatorii susţin că, din 2008 şi până în prezent, mai multe grupuri infracţionale au recrutat 40 de persoane minore şi majore şi le-au constrâns, prin inducere în eroare sau chiar răpire, la executarea de munci sau la practicarea cerşetoriei. Victimele erau bătute, nu primeau mâncare, iar când primeau li se ofereau resturi, erau legate cu lanţuri sau chingi sau încuiate pe timpul nopţii ca să nu poată fugi.

Sursa: stiripesurse.ro