Un nou sondaj de opinie realizat de INSCOP explorează priorităţile pe care românii aşteaptă să le aibă preşedintele nou ales, precum şi raportarea acestuia faţă de predecesorul său şi faţă de premier.

Astfel, potrivit sondajului Inscop, realizat la comanda cotidianului Adevarul, românii considera ca prioritatile presedintelui sunt, în ordine: sa creeze locuri de munca – 34,1% (fata de 32% în septembrie), sa garanteze respectarea legilor si a Constitutiei – 31,3% (33,6% în septembrie), sa combata coruptia – 18% (18,9% cu trei luni în urma), sa conduca politica externa si de securitate nationala a României – 10,2% (9,2% în septembrie), sa sustina masuri de protectie sociala – 4,8% (fata de 5,6% la masuratoarea precedenta), iar 1,5% (0,6% în septembrie) nu stiu sau nu raspund.

Se poate observa ca, desi masuratoarea din septembrie este facuta înainte de alegeri si cea din decembrie dupa acestea, nu sunt modificari semnificative în lista de prioritati, deci ele nu au fost legate de asteptarile publicului privind unul sau altul dintre candidati, ci au tinut mai degraba de profilul pe care românii îl dau functiei prezidentiale‘, afirma Darie Cristea, coordonator de proiecte Inscop.

Sondajul releva ca principalele îngrijorari ale românilor sunt: diminuarea veniturilor – 23% (16% – în mai, 20,2% – în februarie), starea de sanatate – 20,1% (17% – mai, 15,4% – februarie), cresterea preturilor – 19% (24,5% – mai, 25,5% – februarie), pierderea locului de munca -14,5% (22,7% – mai, 23,8% – februarie), posibilitatea unui conflict în zona – 9,1% (9,9% – mai, 4,1% – februarie), producerea unor calamitati naturale – 3,6% (2,6% – mai, 3,3% – februarie), alte probleme – 2,1% (3,7% – mai, 3,6% – februarie), 1,2% – deteriorarea mediului înconjurator (2,4% – mai, 2,7% – februarie). La aceasta întrebare 0,7% (1,1% – mai, 1,4% – februarie) au dat raspunsul nu stiu sau nu au raspuns.

De asemenea, 74,2% dintre respondenti cred ca alegerile prezidentiale i-au unit pe români, în timp ce 25,8% sustin ca alegerile i-au dezbinat.

Cercetarea arata si ca 71,7% dintre români se declara multumiti de rezultatul prezidentialelor (procent din totalul de raspunsuri), în timp ce 28,3% afirma contrariul.

Conform sondajului, 76,5% cred ca presedintele ales, Klaus Iohannis, va fi un presedinte diferit fata Traian Basescu (procent calculat din totalul de raspunsuri), iar 23,5% ca va fi un presedinte la fel ca actualul sef al statului. Din cei care au raspuns la aceasta întrebare, 60,5% spun ca Iohannis ar trebui sa colaboreze cu guvernul condus de Victor Ponta, în timp ce 39,5% cred ca presedintele ales nu ar trebui sa colaboreze cu guvernul Ponta.

Este posibil ca optiunile de raspuns pe aceasta problema sa sufere modificari si în urmatoarea perioada, în functie de mesajele ce vor fi emise pe scena politica de presedintele ales, de premier, de cele doua mari partide – PSD si PNL -, sau de evenimentele din interiorul PSD, de exemplu. Exista multe variabile necunoscute în acest caz‘, mai spune Darie Cristea.

În plus, 56,9% dintre cei care au raspuns considera ca este mai bine ca presedintele si prim-ministrul sa fie din tabere politice diferite, pentru a se controla reciproc, în timp ce 43,1% sustin opusul acestei variante.

Sondajul releva si ca 93,4% dintre români vad coruptia ca un fenomen care afecteaza absolut toate partidele politice, în timp ce 6,6% considera coruptia un fenomen care afecteaza un singur partid politic.

‘Barometrul Inscop-Adevarul despre România’ a fost realizat de Inscop Research la comanda ‘Adevarul’ în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie. Volumul esantionului a fost de 1.076 persoane si este reprezentativ pentru populatia României de 18 ani si peste 18 ani. Eroarea maxima admisa a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosita a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondentilor. Chestionarele au fost aplicate în 39 de judete si municipiul Bucuresti, într-un total de 73 de localitati (orase mari, medii si mici, comune, sate). Esantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Recensamântului populatiei din 2011.

Comentariile sunt închise.