censure-internet

Neavând smartfon şi ducându-mi deliberat traiul zilnic neconectat în timp real la bulă (ocazie pentru cineva să mă întrebe, când dracu’ ai timp să faci atâtea chestii?), nu m-am putut panica eficient nici la cutremuru’ lu Moise, nici la radiaţiile lui Tolontan. Iată nişte episoade pentru care vechii greci aveau un nume potrivit: hybris. Am pierdut dealtfel şi ultimele cutremure, reale dar ceva mai mici, logaritmic vorbind, dormind ca un sac de cartofi. Uite aşa trece viaţa reală pe lângă mine. Imi rămâne desigur varianta pur cerebrală, post-factum, ca tot omului care calculează riscuri în jurul drobului de sare, dar recunoaşteţi că nu-i acelaşi lucru: ca la un meci în reluare după ce i-ai aflat rezultatul, trebuie să fii un adevărat tifos al panicii ca să mai găseşti resurse de răbdare şi interes de unul singur, la spartul târgului, pentru ceea ce este esenţialmente o emoţie consumată colectiv. In fine, noi să fim sănătoşi.

Alta e problema cea mare. Anume ca diverşi ciuhodari, codrini, nicolici sau alţi hiperactivi preocupaţi de binele public de care să te ferească Dzeu în viaţă, din reflex pavlovian sau ordin de partid, să se repeadă să încerce iar ce n-a reuşit Dragnea anul trecut cu legea defăimării: reglementarea conţinuturilor pe online şi băgarea internetului sub CNA ori vreun alt komisariat al adevărului şi bunelor moravuri, nou creat.

Scopul fiind, evident, să ne transforme pe toţi în “difuzori” de informaţie, să facă o listă lungă de pericole, care mai de care mai ingenios definite şi să ne impună sancţiuni pentru ce scriem, preferabil penale, altele decât cele normale ale vorbitului în public ce există deja dintotdeauna în legea civilă. In plus, să ne înregistrăm la autoritate IP-ul, să declarăm scopul şi durata postărilor online, iar ei să ne dea în schimb un sticker colorat diferit, după domeniul de activitate, pregătire şi diplome, cu mai multe mai mai puţine drepturi de publicare, ca să-l lipim obligatoriu pe laptop. Lui Tolontan, un sticker special, radioactiv.

Daca n-a mers deunăzi, sub pretexul prevenirii lezării imaginii “grupurilor de persoane”, minorităţilor, bla bla, mă aştept să pornească acum ofensiva de la capăt cu argumente de siguranţă publică, interes naţional, combaterea panicii în târg (săi, mamiţo, că m-a luat cu leaşin). Sau poate, dacă îi duce capul, chiar cu argumentul fake news, deşi cred că n-au ajuns încă în acel punct al evoluţiei speciei, deci aici trebuie ajutaţi de consultanţii lor de „comunicare” (pe bani) sau idioţii utili din agitprop.

Evaluarea mea e următoarea: peste jumate din parlamentari au bale de poftă să cenzureze internetul, şi nu doar în PSD; exemple în alte state se găsesc cu duiumul; treaba este fezabilă tehnic iar industria IT prea speriată şi laşă ca să mârâie ceva, deci providerii se vor alinia la comanda aport; serviciile abia aşteaptă să ia postură de statuie şi să ne livreze poveşti de groază antiteroriste, dar cu final fericit, mai ales dacă vin şi bani suplimentari de la buget pe proiecte de aparatură de monitorizare; Academia Română, prin iluştri cercetători în “cibernetică” ce şi-au luat doctoratul în lămpi de televizor la anno domini 1972, este oricând gata să-şi dea binecuvântarea de la ea din cavou. Cu alte cuvinte, alinierea planetelor e perfectă.

Realitatea e că in urma celor două episoade nu s-a întâmplat de fapt nimic. Nu s-a julit nimeni la deget. Oamenii care au luat ţeapă cu Moise & Tolo sunt mai vaccinaţi acum la genul ăsta de panică şi vor fi mai sceptici data viitoare la vreo isterie, asta (experienţa proprie) fiind singurul mecanism social de învăţare eficientă. Reputaţiile celor doi sunt ştirbite iar ei vor fi mult mai atenţi pe viitor la ce şi cum dau drumul pe ţeava virtuală, deoarece lucrează pe o piaţă liberă, credibilitatea e cel mai important asset comercial în profesie, iar asta se construieşte greu şi se pierde uşor. Autoreglajul chiar merge.

Insă faptul că nu s-a întâmplat nimic nu contează. Dimpotrivă, e motivul perfect pentru câte un vigilent prin parlament şi guvern să se indigneze, să umfle pieptul şi să ia măsuri, deoarece, cum spunea un episod din vechiul şi genialul serial BBC “Yes, minister!”, indignarea teatrală e cel mai bun substitut pentru muncă pe care îl are un politician. Agenda anti-liberală, aflată pe val, în ofensivă globală, nu va rata aşa ocazie minunată să se dea în stambă şi să scoată din pălărie un rinocer.

 

Sursa: contributors.ro