Victor Ponta

O serie de imagini și fotografii apărute atât în presă cât și pe rețele de socializare arată că premierul Victor Ponta a asistat joi, 12 Iunie 2014, în Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, la meciul decisiv dintre CSU Asesoft și CSM Oradea, în cadrul finalei Ligii Naționale de Baschet Masculin. Premierul a ajuns la meci cu puțin înaintea orei 20.00 și a plecat imediat după, iar această participare nu a figurat, potrivit siteului Guvernului, în programul oficial al șefului Executivului. Cu puțin înainte de acest eveniment, la ora 18.30, premierul a făcut declarații de presă referitoare la negocierile eșuate cu FMI, având în vedere că în aceeași zi, la ora 10.30, se întâlnise la Palatul Victoria cu reprezentanți ai delegației comune a FMI, Comisiei Europene și Băncii Mondiale. După aceea, a plecat la meci.

Imaginile și fotografiile arată că la acest eveniment au participat următorii:

– Victor Ponta, premierul României- șef al Executivului și președinte al PSD.

– Vlad Alexandru Cosma, deputat PSD, aflat sub control judiciar, trimis în judecată de DNA alături de interlopul Răzvan Alexe- pentru trafic de influență, infracțiune asimilată actelor de corupție. Pe 11 Februarie 2014, DNA a cerut Parlamentului României încuviințarea arestării deputatului Vlad Cosma pentru trafic de influență ( trei acte materiale) iar aceasta a fost respinsă cu 222 de voturi.

– Mircea Cosma, vicepreședinte PSD și Președinte al Consiliului Județean Prahova, aflat sub control judiciar, trimis în judecată de DNA alături de interlopul Răzvan Alexe pentru de luare de mită și abuz în serviciu. Pe 11 Februarie 2014, procurorii DNA l-au reținut pentru 24 de ore pe Mircea Cosma iar apoi a fost eliberat.

– Sebastian Aurelian Ghiță, deputat PSD, vicepreședinte PSD online, membru al comisiei parlamentare de control asupra SRI, prieten al premierului Victor Ponta, oligarh. Pe numele lui este depusă la Parchetul General o plângere penală pentru amenințare din partea primarului PSD al sectorului 3, Robert Negoiță, iar la DNA un denunț penal pentru trafic de influență și șantaj.

– Alexandru Ghiță, fratele lui Sebastian Ghiță- acționar majoritar 2K Telecom, beneficiară a contractelor cu statul.

– Daniel Savu, senator PSD, președinte PSD Prahova, membru al comisiei parlamentare de control asupra SRI.

– Iulian Bădescu, primarul PSD al municipiului Ploiești.

– Alexandru Iacobescu, prietenul premierului Victor Ponta, manager CSU Asesoft, director general RTV, omul de încredere al lui Sebastian Ghiță căruia i-au fost împrumutate, potrivit declarației de avere, 90,3 milioane de euro.

– Vlad Dumitru Iacobescu, fratele lui Alexandru Iacobescu, acționar majoritar Asesoft, firmă fondată de Sebastian Ghiță.

– Bogdan Padiu, CEO Teamnet Group- firmă fondată de Sebastian Ghiță, beneficiară a contractelor cu statul. Potrivit siteului Teamnet  printre clienți se află: Serviciul de Telecomunicații Speciale, Ministerul Apărării Naționale, Institutul Național de Fizică a Pământului, Primăria Municipiului București, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Agenția Națională de Pescuit și Avacultură, Romatsa, Aeroportul Henri Coandă, Ministerul Transporturilor, APIA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ANAF, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, Agenția Națională de Cadastru și Publicitare Imobiliară, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casa Națională de Pensii Publice, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Administrației și Internelor, Oficiul Român pentru Imigrări, Ministerul Afacerilor Interne ( Serbia), Ministerul Sănătății, Spitalul Buhuși.
Potrivit datelor publice, IFC- divizia de investiții a Băncii Mondiale a achiziționat acum o lună un pachet de acțiuni la Teamnet. Documentele au fost semnate pe 15 Mai 2014.
Platforma de investigație Rise Project susține într-un document publicat că anul trecut s-a derulat o tranzacție între Teamnet și Institutul pentru Tehnologii Avansate (SRI) de 4,8 milioane ron.

– Persoane din RTV: conducere- manager, director editorial, publisher și un realizator. Plus avocatul lui Sebastian Aurelian Ghiță.

Citeste ancheta integrala pe sorinamatei.blogspot.ro

2 COMENTARII

  1. bai draghici ti-ai luat portia de droguri de la mazare ? frate ,esti dus cu pluta ce ai cu mine sau n-ai ce face !fa pa deasteptu cu analfabetii tai din guvern sau antene ,cu aia cu diplome de doctorat copiate !….ce dreak ? ti se puse pata pe mine ? bai nea caisa dute si da lectii in canalele de drogati ca acolo a-ti dus tara !acolo fa tu pa dasteptu si da lectii ,lasa-ma pe mine in durerea mea ,neispravitule ,imbuibatule !

  2. …..toti mafiotii tarii preocupati de sport …..ce lume buna !…din boschete direct in bugetul statului …aici sunt pensiile ,salariile ,spitalele si viata noastra mai buna ….in buzunarele acestor spectatori la meci care n-e rad in barba ,si se vede cat de mult l-e pasa de viata noastra !….ei sa se distrezeeeeeeeeeeeeeeeeee !

Comentariile sunt închise.