victime-bruxelles-1

Autorităţile belgiene au instaurat nivel de alertă gradul 4 ca urmare a evenimentelor de tip terorist care au avut loc, marţi, la Bruxelles, aeroportul internaţional Zaventem fiind închis pentru toate decolările şi aterizările programate, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-o alertă de călătorie, citat de stiripesurse.ro

Potrivit sursei citate, o parte dintre cursele aeriene aflate deja în aer au fost redirecţionate către Amsterdam, inclusiv zborul TAROM – cursa RO 371 (Bucureşti – Bruxelles), care ar fi urmat să aterizeze la ora 9,20 (ora locală) pe Zaventem.

„Astfel, nivelul de alertă teroristă pentru Regiunea Bruxelles Capitală a fost ridicat la nivelul maxim – ‘ameninţare serioasă şi iminentă’, iar nivelul 3 – ameninţare ‘posibilă şi credibilă’ este în vigoare deja şi pentru restul teritoriului belgian. Toate liniile de tren, metrou şi transport în comun, de suprafaţă şi subteran, sunt suspendate, iar circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, din cauza filtrelor de poliţie şi a mijloacelor specifice de intervenţie pe linia protecţiei civile”, precizează MAE.

***

Ambasada României în Regatul Belgiei pune la dispoziţia cetăţenilor români afectaţi, precum şi a rudelor acestora mai multe numere de telefon unde se pot informa cu privire la situaţia creată după exploziile din Bruxelles, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Contactele telefonice ale ambasadei sunt: +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, precum şi telefonul mobil de urgenţă al secţiei consulare a misiunii diplomatice de la Bruxelles,  +32(0)2 344 0854.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României în Regatul Belgiei, este în legătură permanentă cu autorităţile locale în vederea obţinerii unor elemente de noutate cu privire la existenţa unor cetăţeni români afectaţi ca urmare a exploziilor din Bruxelles.

„Reiterăm, totodată, faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (poate fi descărcată gratuit din ‘App Store’ şi ‘Google Play’), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare ‘Un SMS îţi poate salva viaţa !'”, menţionează MAE.