Andi Laslău, producător Nașul TV

Protestele „spontane” cu care USL ne-a obișnuit după pierderea referendumului au ajuns să frizeze limita penibilului. După blocări de străzi în centrul Capitalei și plimbări la ceas de seară în fața Palatului Cotroceni, circul și-a găsit un alt spațiu de manifestare. Strigăturile pline de mânie proletară, care până mai ieri răsunau prin Piața Universității și în fața Palatului Cotroceni, s-au mutat pentru o zi într-un alt cadru: la nuntă. Cu personaje și cu apucături cu tot. Aceiași protestatari de profesie, care urlau de mama focului, sprijiniți moral dar mai ales financiar de actuala putere, și-au teleportat circul din spațiul public în mijlocul unor evenimente eminamente private.

De dimineață, o mână de huiduitori s-au adunat în faţa Primăriei Sectorului 2, unde urma să aibă loc cununia civilă a Elenei Băsescu. Și-au luat cu ei aproape tot repertoriul din Piața Universității, scandând „Demisia!” şi „Jos Băsescu!” în momentul în care șeful statului și-a făcut apariția pentru a participa la cununia fiicei sale. „Nu e în regulă. Băi, şi aicea şi i-a pus”, le-a spus președintele fiicei și soției. Nici mirii n-au scăpat de huiduieli, chiar în ziua care ar trebui să fie cea mai fericită din viața lor. Totul a fost bine planificat. E greu de crezut că locatarii din zonă au mers acolo să protesteze spontan la o nuntă, fie ea chiar și a unei fiice de președinte. Poate că ar fi făcut asta după un meci de fotbal, dar altfel nu și-ar fi lăsat deoparte tablele, seminţele, mici şi berea pentru a tulbura un eveniment pur și simplu privat.

Corul penibil al huiduielilor a continuat și în momentul ieșirii de la starea civilă. Atât șeful statului cât și mirii au avut parte de circul bine pregătit. Nici invitații n-au scăpat neblagosloviți „spontan” cu ce le-a venit la gură protestatarilor. În vreme ce șefii televiziunilor apropiate puterii își frecau mâinile la gândul că vor sparge audiențele cu mediatizarea circului, niciunul dintre cei care huiduiau la nuntă n-a realizat penibilul situației. Singurii care s-au simțit rușinați de cele întâmplate au fost oamenii simpli, de bun simț, care nu vroiau să fie părași la asemenea manifestări. Oameni veniți fie să participe la alte nunți, fie doar să asiste ca spectatori la nunta unei fiice de președinte și să se bucure pentru fericirea unor tineri căsătoriți.

Nebunia de la primărie n-a fost de ajuns ca huiduitorii USL să se facă auziți. Ei, dar mai ales cei care i-au împins de la spate, au simțit nevoia de mai mult ca să se facă remarcați. Așa că a urmat un episod mai penibil: au mutat tot circul în fața bisericii. Uitând că fac parte dintr-un popor creștin, cu frică de Dumnezeu, au lăsat la o parte cele sfinte și s-au comportat în fața Casei Domnului ca și cum ar fi fost în preajma unui stadion. Planul nu le-a reușit în totalitate. N-au reușit să se posteze chiar la intrare, pentru că forțele de ordine au avut grijă să-i țină cât de cât la distanță. Mai exact la câteva zeci de metri. Împărțiți în două pâlcuri, la cele două capete ale străzii Șerban Vodă, cei aproape cincizeci de protestatari „spontani” au început să scandeze – ca la un semn – lozinci gen „Hoţi!”, „Jos Băsescu” și „Jandarmeria apără hoţia!” în momentul în care șeful statului și-a făcut apariția la braț cu fiica sa îmbrăcată în rochia de mireasă. La fel s-au manifestat și la ieșirea din biserică. Ca la ușa cortului. Mai lipseau niște politicieni care să-și facă „plimbarea de seară” prin fața bisericii, înveliți în pancarte. Ca să fie circul complet.

Ce a rămas după tot acest circ ieftin și penibil? Nimic bun. O nuntă cu strigături, unică în lumea civilizată, care ne-a lăsat tuturor un gust amar. La fel au simțit și oamenii de bun simț, veniți să asiste la un eveniment frumos. Au avut, însă, ocazia de a asista la încă o mostră a unui comportament de neam prost pentru care nu există scuze. Un comportament primitiv al unor oameni care n-au realizat că sunt momente în viața unui om sau a unei colectivități când se mai și îngroapă securea războiului. Momente când circul trebuie să înceteze sau măcar să ia o pauză. Și, mai ales, momente când trebuie să se comporte într-o manieră cel puțin civilizată…

P.S. Tot astăzi, premierul Victor Ponta l-a cununat pe fiul unui interlop. Acolo, însă, nimeni nu a strigat.

65 COMENTARII

  1. Ceea ce au facut acei indivizi la o cununie religioasa este un pacat.Dar Voiculescu care plateste si Dogaru care executa nu au nicio legatura cu Dumnezeu.Securistii si dezaxatii nu au Dumnezeu.Dar nici acele cucoane care explica gestul lor incalificabil de duminica, zi de sarbatoare pt.crestini,mai ales la o cununie religioasa,ca au fost platite sa strige acele porcarii.Dlor(mame care v-ati bucurat de o cununie religioasa fara strigate batjocoritoare),acei bani ii veti pierde insutit,iar Dumnezeu vede tot.

  2. Lipsesc legi, unii nu stiu interpreta legile, altii le incalca, iar parlamentarii le adapteaza intereselor lor.

  3. Daca autoritatile ar functiona cu adevarat, sunt convinsa ca ar avea parghii sa pedepseasca aceste demonstratii platite. Asa cum ziaristi onesti au descoperit ca sunt oameni care se vand pentru 3 cretzari, si autoritatile pot gasi dovezi in acest sens si sa aplice legea. Este suficient sa pedepseasca cativa care primesc bani pentru a participa la astfel de actiuni, dar mai ales sa-i pedepseasca pe organizatori.

  4. Sa dea BUNUL DUMNEZEU ca voiculescu si cu fetele lui sa aiba asa o viata tihnita cum i-a facut luiBASESCU in aceasta zi importanta.CASA DE PIATRA !!!!.tinerilor casatoriti si nu va necajiti ca BUNUL DUMNEZEU NU DOARME isi va primii si felix rasplata pentru tot raul facut acestui popor.

    • ai dreptate, dar nu il baga pe dumnezeu in mizeria asta, chiar dumnezeu incita la asa ceva…
      mai tii minte citatul din biblie in care spune ca sa omori pe barbati si pe copii dar sa pastrezi femeile care nu au cunoscut barbat?
      despre care „dumnezeu bun” vorbim aici?

  5. Manifestari de oameni fara credinta in Dumnezeu, asta au facut cei cumparati de securistul de Voiculescu. Pacat ca nici un preot nu a iesit sa le vorbeasca si sa-i calmeze. Cred ca doar asa aceia care strigau ar fi tacut si ar fi plecat.

  6. asa este, au fost niste penibili cei care au hiuduit la nunta. nu se face asa ceva!

  7. a mai fost un presedinte pe care lumea il ura in numar foarte mare si caruia, cei pe care ii „hranea” ii spuneau ca e iubit, care a sfarsit foarte rau.

    • Compari mere cu pere?
      Unul era dictator si nimeni nu cracnea, altui democrat, dar il urasc hotii,lenesii, imbuibatii. Nu suporta comparatie.

  8. locuiesc nu foarte departe de zona obor. colentina a devenit un cartier „special”, ar trebui sa fiti mai bine informati domnilor ziaristi. aspectele total neplacute si care se amplifica la lasarea intunericului in cartierul colentina nu mai mira de mult locuitorii acestei zone. foarte multi s-au adaptat si se complac. a devenit o problema chiar sa te muti de aici. gasti pe la colturi de strada, bere, ambalaje pe trotuare, carosabile pline cu gramezi de caramizi facute prin joaca copiilor nesupravegheati, soferi cu berea la volan, bodyguarzi cu berea langa scaun si picioarele pe gardul obiectivului apartinand chiar primariei si pe care il „pazesc”. cei care au scandat acolo pot fii cu adevarat cetateni ai sectorului 2. pentru mine nu e o stire. ma surprinde doar alegerea acestei locatii atat de poluata pentru un asemenea eveniment. cred ca presedintele, ca tata a fost foarte deranjat cum e si normal, dar organizatorii de nunta?!…sa nu-mi spuneti ca doar adresa de pe buletin a ales primaria…chiar sunt deranjata de faptul ca la o nunta de oras poti fii agresat verbal si in plina zi!

  9. Atit mai valoreaza o constiinta,un bun simt,o minima educatie? Un milion de lei vechi?

  10. Sunt convinsa ca oamenii de bunacredinta s-au lamurit de ce sunt in stare latrinele anteniste,haznalele teveurilor care induc ura printre romanii mai slabi de inger-ca sa fiu delicata.

    • esti prea delicata !zii ca ptr. astia eu nu am gasit termen in tot D E X roman!de cea de jos speta posibila!

  11. Sa le fie rusine asa-zisilor protestatari,lipsa de bun simt si respect pt.un eveniment sfant si unic in viata unui om ,indiferent cine ar fi acela.

      • Bine punctat. Bravo Tracule.
        Nu pot sa sufar cand aud astfel de texte. Ce sa spun, „mi-e rusine ca sunt roman”… Dar ce faci sa nu-ti mai fie rusine?
        Sau mai aud „Romanica”…
        Tara mea este ROMANIA. Si este frumoasa; cu oameni ce au dragoste de Dumnezeu, neam si tara.
        Ia incepeti sa apreciati si astfel de oameni! Atunci cu siguranta nu o sa va mai fie rusine ca sunteti ROMANI.

  12. Primul protest pasnic ar fi sa nu mai urmariti Antena3 si evident sa convingem pe cat mai multi (cu ergumente) ca acest canal este nociv sau macar sa urmareasca si Nasul.TV sau B1.TV pentru eliminarea toxinelor din creier

    • eu nici nu pot vedea ca este sistat si ma bucur .Si de la DIGI vrea voiculescu bani ca nu se mai satura.

    • De cate ori intru intr-un magazin cu televizorul deschis pe haznale spun in gura mare ca, daca e asa, refuz sa cumpar de la ei ca sunt spalati pe creier si nu am incredere in marfa lor. Sotul meu se jeneaza dar eu le explic cu calm de ce nu trebuie sa urmareasca aceste canale. Faceti si voi la fel!

  13. Locul acestor nemernici este in COMUNA PRIMITIVA!!! Este dovada clara ca nu pot mai mult…Articolul tau ar trebui sa ii bantuie…asta, daca stiu sa citeasca…

  14. Aici, avem si noi vina noastra , de ce ii lasam doar pe ei sa apara cu proteste peste tot? ar trebui sa facem si noi in toata tara proteste de „alt tip” ca sa se vada si afara ca Romania nu este formata doar din persoane care au creier cat o gaina , daca ar fi fost presedintele gasit ca a plagiat imaginativa ce ar fi fost , dar asa mai face cineva ceva ? trebuie sa ne asumam si noi greselile noastre caci cu astfel de mitocani statul pasiv nu ne face bine intregii tari si directia in care a luato nu este tocmmi buna.

    • Adevar graiesti maria! Eu o sa reincep sa ma duc seara in piata Victoriei ca s-a mai racorit vremea si nu-mi mai pocneste „hertul”de tensiune.

  15. sunt niste OAMENI DE NIMIC !TALHARI LA DRUMUL MARE asa ii consider eu cu atitudinea de care au dat dovada. Asta e si guvernul format tot din TALHARI.Da,mai lipsea ghise si vosganian inveliti in pancarte.

  16. Intradevar asta e dovada de „primitivism”.
    Ma mir ,ca nu i-a trimis Felix sa huiduie si inmormantarea ,sotiei d-lui Gh.Flutur(pt.ca si acolo a fost d-l Basescu).
    Cu astfel de indivizi ,nu prea vad cum intram in spatiul Schengen?!
    Aceasta minoritate necivilizata,din pacate este vizibila ,lasand o amprenta negativa ,deoarece majoritatea ,care bun simt este tacuta ,chiar rusinata de astfel de comportamente ,demne de o tara bananiera.
    P.S. Sanatate mirilor si o familie in cadrul careia sa domine armonia!

    • Crezi ca primitivii asta ii intereseaza spatiul schengen,securitatea nationala?

      • nu ma consider cretin dar consider ca izolarea catre care ne indreptam usor usor este o mare sansa care nu trebuie ratata . daca este un prim pas pentru iesirea din ue il salut cu bucurie . personal voi ramine ROMAN si in nici un caz nu ma voi cosidera CETATEAN EUROPEAN . si avem multe probleme in tara de rezolvat rapid si decisiv nu in stil european / kosovo

    • sa fii sigur ca daca stia adresa trimetea acolo o gasca da cacarai,miselu da varan !

  17. Si totusi baiatul ala, mirele de ce trebuia sa aiba si el nunta stricata? Cu ce a gresit el fata de pensionari sau bugetari, poate a vandut el la fier vechi industria, sau sistemul de irigatii sau poate a fost turnator la secu cand nici nu era nascut?

    • cand se va da socoteala ptr. ruinarea industriei,a agriculturii si economiei nationale create de acast popor oropsit care a trudit din greu ca sa aibe ce fura niste cacarai cu antene ? trziti-va frati Romani!de aia nu mai ce avem ce manca noi acum !

  18. Un, doi, trei
    Închideți Antena 3!
    Hai cu Felix la bulău
    La un loc cu Kakarau!

  19. Unde au fost Dogaru, Gadea, Badea si restul slugilor turnatorului Felix? Ma mir ca nu au aparut la datorie sa urle de „dictator”. Dar Ghise, senatorul-sandvis al lui kkrau? Nu i-au mai dat drumul aia de la RTV?

  20. Domnule Laslau, ar trebui sa scrieti mai des sau chiar sa faceti o emisiune la Nasul TV. Va citeam si pe blogul dvs, jurnalistul.com, mi-a placut articolul despre protestele de la Universitate.
    V-am urmarit si la Alexa in emisiune in seara cand s-a impuscat Nastase, tot ce ati spus atunci s-a adeverit. Avem nevoie de jurnalisti curajosi care sa spuna lucrurilor pe nume.

    • Astfel de oameni nu sunt crestini, poate cretini. E nevoie de ceva defect la ‘etaj’ ca sa strigi ca prostul in fata bisericii. Bine spunea Neagu Djuvara, „s-a stricat ceva in creierul acestui popor”.

    • Asta spuneam si eu,alexa.Ce credinta in Dumnezeu inseamna asta,cand tu calci in picioare una din tainele sfinte -casatoria?

    • Dar oamenii cinstiti din jurul lor, care nu venisera sa huiduie, de ce nu i-au apostrofat pe acesti huligani. Romanul a devenit si las in ultimul timp…

  21. Trece orice lipsa a bunului simnt.Sa le fie

    rusine celor care au organizat si partipat la o asemenea adunare de ……1
    Eu si familia mea le uram „Sanatate si intelegere”.

  22. Felicitari pt articol,Andi Laslau!
    Asa este,penibil,rusinos,fara bun simt,fara respect…
    O gloata de nesimtiti care pt un pumn de maruntis ar vinde si pe mama si pe tata.
    Rusine sa va fie,mojicilor!

  23. Cu cat i-a mai platit Felix de data asta? Sut curioasa cu cat se mai vinde constiinta „oamenilor de bine” din Romania.

    • sa le crape creierii sa le iasa pa nas!si la nunta lor sa le fie la fel sau mai rau !'”cine scoate sabia de sabie va pieri”! astia sunt atei convinsi la foc cu ei!

  24. oamenii astia nu au nimic sfant,au insa o ura inimaginabila,sunt sigura ca si azi usl a mai pierdut ceva procente, cate unul,o suta, o mie si tot asa pana la alegeri votantii lor vor scadea.Adaugam si izolarea Romaniei datorita neincrederii in guvern si in prim ministru.

  25. Buna Andi Laslau!
    „ce a ramas dupa tot acest circ ieftin si penibil?Nimic bun.
    O nunta cu strigaturi,unica in lumea civilizata,care ne-a lasat tuturor un gust amar”
    f.bun commentariul !
    Bravo!

    • adineauri imi spunea la telefon cineva care a vorbit la randul sau cu o doamne ; aceasta i-a marturisit ca e platita cu un milion pentru o zi sau doua de prezenta la proteste (un milion a fos nunta Elenei Basescu, dar promenada la Cotroceni se plateste un milion pentru doua seri de prezenta) . Protestatara marturisea ca o face pentru bani, veniturile fiindu-i modeste. Fara comentarii.

      • Eu credeam ca oamenii simpli ,chiar saraci lipiti pamantului, pastreaza macar bunul simt,respectul fata de semeni si fata de credinta strabuna.
        De ce ma mir insa? Acelasi gen de oameni sunt in stare sa fure bani din cutia milei,se calca in picioare si se incaiera intre ei pentru niste colaci sau sarmale la evenimente religioase.Nu vreau sa mai aud de crestinismul primitiv al acestor oameni.Ii dispretuiesc si n-am compasiune pentru manifestarile lor care numai crestinesti nu sunt.Nu ei au suportat teroarea comunista si indoctrinarea ateimului socialist,n-au fost crestini cu adevarat niciodata.

      • Stie „doamna” aceea ca au fost oameni care, desi au muncit o viata, aveau pensia de 17 lei?Si totusi, traiau in cinste si bun simt. Stie „doamna” ca acum, datorita Guvernului Boc, cea mai mica pensie este de 350 lei?
        Imi pare rau Val dar acea „doamna”, pentru ceea ce face, nu se poate numi OM.

        • va inteleg indignarea care e si a mea. Nu apreciez, nu scuz in niciun fel. Nu vad nicio diferenta fata de alte forme de prostitutie dintre care prostitutia „clasica” pare chiar mai onesta : respectiva femeie isi vinde trupul fara a-si lipi o eticheta, un slogan. Mercenara despre care mi s-a vorbit (lucreaza intr-un spital !) se vinde parsiv si fara scrupule terfelindu-se sub eticheta civismului.
          Am dat insa un exemplu concret in ideea ca asta ajuta la o mai buna imagine asupra a ceea ce se-ntampla. Dedesubturile realitatii nostre politice.

          • Exemplul tau ajuta foarte mult Val. Poate asa vad si orbii adevarul. Pentru asta nu pot decat sa-ti multumesc.

      • Acea doamna, nu cred ca are pensie modesta, mai degraba nu-i ajunge nu fiindca ar fi putini ci pretentiile ei sunt mai mari si e gata sa-si vanda si sufletul.
        Omul simplu, crestin, stie sa respecte un astfel de eveniment important.
        Casa de piatra pentru tinerii casatoriti, Dumnezeu sa le dea bucuriile unei casnicii fericite.

    • subscriu! asta e politica facuta de cacaraii lui felix motan oparit stale-ar ni gat !huo huooo!

Comentariile sunt închise.