migrants-hungary-austria-germany-1000x500Guvernul german a alocat aproape 94 de miliarde de euro imigrantilor pana in 2020. Aceasta suma va acoperi cheltuielile cu cazarea, integrarea, cursurile de limba germana, dar si ajutoarele sociale.

Din aceasta suma, 4,6 miliarde de euro vor fi folositi numai pentru integrarea imigrantilor si asistenta oferita pentru ca acestia sa-si gaseasca un loc de munca. 5,7 miliarde de euro vor fi utilizati pentru ca imigrantii sa invete limba germana.

 Spre comparatie, bugetul armatei germane pe 2015 a fost de 36,6 miliarde de euro.

Citand un anunt facut de Ministerul german al Finantelor, cotidianul Der Spiegel arata ca numarul persoanelor care vor cere azil in tara, in 2016, va ajunge la 600.000. In 2017, se estimeaza ca vor fi 400.000, iar anul urmator 300.000, informeaza Russia Today, citat de ziare.com.

Cifrele sunt insa aproximative, fapt recunoscut si de guvernul german, care arata ca afluxul de imigranti nu poate fi prezis cu acuratete.

In 2016, ministerul planuieste sa cheltuiasca pentru imigranti in jur de 16,1 miliarde de euro.

In februarie, Der Spiegel arata ca guvernul german se asteapta ca aproximativ 3,6 milioane de refugiati sa intre in tara pana in 2020.

La inceputul lui 2016, ministrul german al Finantelor anunta ca niciun aflux de imigranti, oricat ar fi de mare, nu va face ca Berlinul sa imprumute bani.

Un studiu prezentat la finele lunii aprilie arata ca impactul financiar pe care imigrantii il au si il vor avea asupra economiei germane ar putea ajunge la 398 de miliarde de euro.