Potrivit lui Meleșcanu, acțiunile justiției, „împreună cu alte teme parazitare”, nu au permis candidaţilor să îşi prezinte programele pe care le propun alegătorilor, informează Mediafax.

Prezent, duminică, la Vălenii de Munte, în judeţul Prahova, Teodor Meleşcanu a afirmat, întrebat cum comentează acţiunile din justiţie din ultima perioadă, că acestea reprezintă „unul din elementele de campanie, împreună cu alte teme parazitare, care de fapt nu au permis candidaţilor să îşi prezinte programele”.

Meleşcanu a spus că, în opinia sa, acţiunile legate de justiţie din ultima perioadă abat atenţia electoratului.

„Mi se pare şi mie că se abate de fapt atenţia de la prezentarea programului. Această parazitare sau căpuşare, cum vreţi să îi spuneţi, nu permite candidaţilor să îşi prezinte programele”, a adăugat Teodor Meleşcanu.