gaura cheii - lume

La inceputul acestui an intr-un alt moment de luciditate si detasare mi-am scris in agenda ca voi cumpara o casa in afara Romaniei si ca voi obtine rezidenta pentru mine si familia mea ( chiar daca nu ne mutam neaparat)  daca se vor intampla doua scenarii legate de doua evenimente internationale majore. Le-am scris pe foaie fara sa cred atunci ca e posibil sa se intample dar atunci ca si acum le consider cele mai importante semnale de alarma cu privire la viitor.  Cele doua scenarii sunt:

1. Brexitul. Am luat ca reper acest eveniment pentru ca spune totul despre directia in care se indreapta UE. Pentru noi romanii o uniune slaba este un dezastru si iesirea UK din uniune este un semnal cum nu se poate mai prost ca lucrurile nu vor mai fi la fel. Este foarte probabil sa urmeze si alte state sau ca UE sa capete o alta forma in fata pericolului rusesc. De ce este atat de grava iesirea UK? Pentru ca a declansat cel mai negru scenariu si anume negocieri pe sub masa intre tarile super dezvoltate din UE pentru crearea unei uniuni restranse cu zone tampon link. Adica Franta-Germania-Italia- Benelux ( atentie – fata Spania si Austria) discuta pe sub masa pentru a fonda uniune mai mica. Ghiciti cine va fi zona tampon in fata Rusiei si imigrantilor. Si uite asa Romania risca iar sa ajunga in zona gri a istoriei. In urma cu cinci ani nimeni nu discuta aceste lucruri. Acum pur si simplu se intampla si pe noi nu ne intreaba nimeni. Daca peste alti cinci ani libertatea de miscare in interiorul UE va fi ingradita? Daca un posibil razboi cu Rusia se va intampla in ograda noastra si/sau a polonezilor pentru ca regula spune sa nu porti razboaie acasa?  Nimeni nu poate raspunde acum si ceea ce pare o prostie in iulie 2016 poate deveni o realitate crunta in scurta vreme la viteza cu care evolueaza lucrurile. Indiferent cum rasucim problema Brexitului, eu cred sincer ca britanicii au vazut in viitorul impreuna cu UE un bau-bau mult mai mare decat riscul de a ramane pe cont propriu. Am acel sentiment indefinit ca cineva in UK stie ceva despre ce se va intampla in Europa, ceva ce  noi nu stim si se pune la adapost.

2. Trump presedintele SUA. Se pare ca Trump conduce in acest moment in sondaje si ceea ce parea o simpla piesa de teatru cu final asteptat iata ca se intampla link Este o veste extrem de proasta pentru noi pentru ca Trump a declarat de nenumarate ori ca nu sustine NATO sub forma actuala si ca va regandi politica externa americana. Si acum imi rasuna in urechi vorbele ambasadorului american care a spus de sapte ori intr-o convorbire privata la care am participat, inainte sa fie investit, ca “Security isn’t for free” si “ security isn’t free of charges”. Problema este relatia de amicitie intre Trump si Putin. Se stie clar ca Trump este sustinut de Putin link . Ori NATO fara SUA este zero, o simpla alianta pe hartie. Intr-un fel este justificata atitudinea lui Trump pentru ca tarile UE nu au facut nimic in toti acesti ani pentru a-si asigura securitatea, nu au alocat nici macar bugetul minim conform intelegerilor  si s-au bazat toate pe SUA. Nu analizam acum acest lucru si duplicitatea batranei UE insa in mod cert pentru noi, romanii, victoria lui Trump poate fi un dezastru si putem cadea victima directa a noii politici externe a SUA. Cu un Trump prieten cu Putin, cu niste tari europene dezvoltate cu agenda ascunsa si cu toate mutarile strategice de pe plan regional, exista riscul ca noi sa ramanem fiii ploii aici . Daca pana acum acest scenariu parea departe iata ca ziua de ieri mi-a dat un dus rece odata cu ultimele sondaje. Se spune ca SUA nu a avut nici un presedinte care sa nu fie omul baietilor destepti mondiali ( acei minunati bildebergi, rockefelleri, illuminati etc ) iar daca l-au avut l-au asasinat. Am amici americani foarte inteligenti cu care discut si ei simt  ca au de ales intre un fel de Iliescu ( Hillary) si Vadim( Trump) adica doua optiuni horror. Tot de la ei stiu ca Hillary Clinton este omul smecherilor mondiali. In mod logic daca Trump nu este omul baietilor destepti atunci  lansez doua ipoteze – Trump va fi ucis sau va interveni ceva, un eveniment care nu ii va permite sa castige. SUA sunt o miza mult prea mare si nimeni nu glumeste cu asta. Nici una din optiuni nu este buna pentru Romania.

Sunt doua scenarii care vrem nu vrem vor misca Romania in directii necunoscute in urmatorii ani. Si iata-ma azi analizand aceste lucruri si intrebandu-ma serios ce dracu’ fac daca toata acestea se vor intampla pana la capat. Nu trebuie sa fii vreun strateg militar pentru a intelege ca Turcia s-a prabusit odata cu tentativa de lovitura de stat si odata cu ea si arhitectura de securitate din flancul estic european. Nimic nu va mai fi la fel in Turcia si nu este exclus ca in curand sa vedem o tara sfasiata  intre occident si orient, poate cu conflicte intre turcii care sustin statul secular al lui Kemal Ataturk si turcii care sustin fundamentalismul religios si islamul. Cu fiecare zi care trece lucrurile se schimba in jurul nostru si flancul estic al NATO si UE slabeste in fata noului bloc de putere ruso-chinez. S-a terminat cu gluma dragii mei cititori. UK a iesit din UE, Turcia a capitulat in doar 2 saptamani, UE este atacata hybrid cu atentate care au devenit aproape zilnice iar la portile Europei asteapta 4 milioane de islamisti gata sa o ia cu asalt. Nimic nu va mai fi la fel din acest moment.

2016Si pentru ca lucrurile sa fie si mai serioase, azi, cand ma holbam prin conturi si pe indicii bursieri, mi-a sarit ceva in ochi. Marile capitaluri din lume migreaza catre SUA. V-am pus un grafic in care se vede relativ clar. Cu negru S&P 500 ( americanii), cu verde STOCXXX600( europenii) cu albastru NIKK( japonezii) si cu rosu SSEC ( chinezii).  Bursa Americana a crescut total disproportionat fata de celelalte burse mari din lume europeana, chineza si japoneza. Miscarea este mai mult decat evidenta in ultimele luni si incep sa ma intreb daca nu cumva baietii destepti mondiali stiu ceva ce noi vom afla. Analistii de risc preconizeaza o aterizare brusca a S&P 500 pentru ca evolutia indicelui american nu mai respecta nici o logica. Din pacate eu cred ca miliardarii americani se pun la adapost de ceva ce va urma chiar cu riscul de a pierde temporar niste bani. Intrebarea este ce anume i-a speriat? Ce anume urmeaza sa se intample pentru ca o asemenea migrare a capitalurilor nu am mai vazut cel putin de cand urmaresc eu bursele?  In mod cert ceva se intampla si azi am vandut ce mai aveam pe bursa din precautie.

Cititi mai mult pe reportajelive.wordpress.com